* "Foaie Verde Împărat/ Era bun, da’ s-a stricat...", altă rimă n-am găsit.
Deși nu-i poet și nici teolog, președintele Venezuelei, Nicholas Maduro, a mutat Crăciunul în octombrie, prin decret. Maduro i-a anunțat pe venezueleni, la tv, că festivitățile de Crăciun vor începe pe 1 octombrie: "Este septembrie, și deja se simte Crăciunul. Așa că, anul ăsta, ca un mod de a vă aduce un omagiu, voi decreta ca Crăciunul să fie anticipat, la 1 octombrie.", a zis președintele Maduro. La nici 2 minute, cuprins de remușcări mistice și teologice de rit vechi, Nicholas Maduro i s-a confesat unui consilier pe probleme de sacrilegiu: "Da, mă, m-au rugat cei trei magi de la răsărit, că, anu’ ăsta, vor să vină mai devreme, că au nu’ș ce treabă care nu suportă nici măcar amânare dogmatică sau sinodală, c-o fi, c-o păți... Io le-am zis magilor, de la obraz, să nu se joace cu focul Iadului! De asemenea, le-am atras atenția că asta e blasfemie. Cred c-au dat în mintea lu’ Prelipkeanu Rivs, ăla de la Digi24, care, în fiecare an, anunță venirea lui Mov Crăciun. Dar magii, băi tată, nu și nu, că ei mizează pe milostenia infinită a Bunuțului, că nu știu ce și așa...!"
Dacă pleci toată urechea la cei de la Digi 24, afli că Nicholas Maduro n-a câștigat alegerile, ba chiar le-a pierdut încă de acum 2340 de ani înainte de Hristos, pe vremea în care Mov Crăciun venea la fetițe și băieți odată cu Paștele Cailor de rasă, ca să-i aducă bretele noi lu’ Prelipkeanu.
* Ceva e în neregulă… Mai sunt câteva zile până începe școala, iar la noi, la școala din cartier, încă n-au început lucrările de lărgire și lăbărțare a ușii de la intrarea profesorilor, pe unde e de presupus c-ar trebui să intre părinții cu mașinile cu care-i duc pe cei mici până-n clasă. I-ar lăsa bieții părinți pe pruncii lor de 13-14 anișori chiar și la 15 metri de școală, dar au anunțat la Meteo că, anul acesta, intemperiile vor avea loc în proximitatea unităților de învățământ, pe o rază de aproximativ 200 de metri. Ghinion!, cum ar exclama părintele României Educate, în pauza de fotosinteză.
* Ursula i-a cerut lui Marcel să propună o femeie comisar. Săritor și ascultător, cum îl știm, Marcel s-a executat: Rareș Bogdan, tată de votat, mamă de putat, părinte unisex, tot ce trebuie, ce să mai… Din nefericire, Răreșel a refuzat, din motive de ilegalitate de gel, gen, sau ceva, că încă n-a fost elucidat motivul refuzului. Gurile rele spun că Rareș Bogdan a refuzat propunerea din cauză că nu i-a venit. Încă nu i-a venit ceasul de mână comandat pe Temu.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".