Cezar Oană

Cezar Oană

Siguranța și Ordinea s-au mutat în fundul curții

Miercuri, 17 Mai 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Un francofon din județul Botoșani a spus, la o chermeză, că „Secolul 21 va fi haios sau va avea toaleta în fundul curții”. Parțial, ca să nu zic total, a avut dreptate: peste două luni, tânărul francofon avea să se facă polițist rural în județul Botoșani. Alți doi prieteni de-ai săi au îmbrățișat cam aceeași meserie, în sensul că, după petrecerea respectivă, mangă fiind, au îmbrățișat ritualic câte un copac, în drumul lor inițiatic către casă. Așa le-a ...

Mătura nocturnă și cleaningul familial

Marți, 16 Mai 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Tabloidele sunt aidoma șervețelelor nazale: îți dai seama cu adevărat de importanța lor, abia când nu te afli în proximitatea lor. Personal, fără umorul involuntar de tabloid, aș trăi cea mai cruntă plictiseală deontologică, pardon de alint! O astfel de publicație a găzduit, zilele trecute, un articol cu minunăția aceasta de titlu: „De ce nu e bine să mături noaptea?” Am fi tentați să credem că noaptea e făcută pentru a dormi, doar că a fost consacrată ca sfetni ...

Englezii seduc la școli înalte pentru adulți

Luni, 15 Mai 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Marea Britanie se bucură de revenirea la metodele vintage de studiu și educație. Pe scurt, filmele mute trezesc, din nou, atenția iubitorilor de artă cinematografică și nu numai.Celebra actriță de filme pentru adulți, Mia Khalifa, a fost invitată să țină o prelegere studenților de la prestigioasa Universitate Oxford. În știrea prezentată de presa de cultură îndoielnică de la noi se zice cam așa: „Actrița de filme pentru adulți a făcut acest lucru în calitate de infl ...

Sanna are mere fără alcov - Viața și Opera

Sâmbătă, 13 Mai 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Contrar obișnuinței, rubrica de azi se lasă pradă frivolității știrilor de cancan și panaramă mediatică. * Fostul premier al Finlandei, Sanna Marin, divorțează. Să mă ierte domnul Cristi Borcea pentru îndrăzneală și rea-voință, dar asta nu este o aluzie. La fel de respectuos aș vrea să-i atrag atenția lui Ciprian Marica, fostul fotbalist care joacă în reclame la pariuri: Cipi, să știi că, nici măcar pentru finlandezi, „a divorța” nu înseamnă „a arunca p ...

Au intrat cu teancul în Casa Poporului

Vineri, 12 Mai 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Dacă Mihail Sadoveanu era contemporan și coleg de serviciu cu Ludovic Șică Mandolină Orban, azi am fi fost martorii unui teribil Breaking News: „Scriitorul a intrat în Palatul Parlamentului cu o grenadă. Se bănuiește că este Grenada Florilor, ediția princeps! Trupele de geniu chemate la fața locului să dezamorseze situația au relatat că au găsit un CUI, însă nu-și dau seama dacă e al unei persoane fizice autorizate sau al unui sereleu de apartament”. Cum însă, în zil ...

Viața e frumoasă, dar s-a cam măritat

Joi, 11 Mai 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Cuvântul "decepție" este un biet substantiv comun feminin. Nu c-ar conta prea mult pentru ceea ce urmează să depăn, dar am vrut să mă asigur că nu încep articolul cu o prostie de gen masculin. O româncă s-a căsătorit cu ea însăși! Lavinia, căci așa se intitulează fosta domnișoară stabilită în Germania, a hotărât să facă ceremonia de nuntă la data la care trebuia să se căsătorească cu fostul iubit. Relația lor n-a funcționat, cei doi s-au despărțit, Lavinia fi ...

Polițiștii britanici citesc pe buze și microbuze

Miercuri, 10 Mai 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Aidoma multor organe de presă, Sky News din Marea Britanie a urmărit cu atenție și îngrijorare ceremonia de încoronare. Ca să fie siguri că nu le scapă nimic, cei de la Sky News au apelat inclusiv la serviciile unui expert în cititul pe buze și microbuze. Stând cu geana vigilentă pe datul mărunt și discret din buze al Regelui Charles, expertul a reușit să descifreze poate cea mai importantă replică a Majestății Sale: „Doamne, în ce hal s-a scumpit Strugurelul!” Potriv ...

Escala din Milano are sosie la Sibiu

Marți, 09 Mai 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
A trebuit să fie încoronat un rege, ca să zboare și Iohannis cu avionul. Că nu se mai plimbase de mult. Dacă Charles al III-lea n-ar fi fost rege, el trebuia inventat. Ca să zboare și Klaus Iohannis cu avionul în Marea Britanie. Că nu se mai plimbase de mult în Singapore sau Japonia. Viața președintelui României pare a fi o perpetuă cumetrie cu protocol special. Ce chin pe bietul cuplu prezidențial! Scuzați! Am vrut să spun că până și check in-ul are un farmec aparte. Greu ...

Pușculița și cureaua populată/ Ce încoronări făceam odată!

Luni, 08 Mai 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Austeritatea românească a cunoscut adevărata consacrare pe vremea în care pâinea și cuțitul îi aparțineau unui erou în halat. E vorba despre renumitul doctor Ciomu, cel care a introdus în limba meschină de la noi expresia inghinală „Erou fără soție, dar și mai rău e să n-ai”. Reputatul cadru medical a revoluționat sistemul bancar din România, după ce a denominat moneda națională. Mă refer, desigur, la moneda națională a statului Botswana, cea evocată ori de cât ...

Casa Legală britanică și salteaua delatoare

Sâmbătă, 06 Mai 2023 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Presa de scandal și vanitate de la noi s-a grăbit să anunțe că „președintele Klaus Iohannis participă la ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea”. Spun că s-a grăbit, pentru că, la nici 10 minute de la publicarea veștii, un anume Trayan Băsesco ne-a băgat în ceață, scriind pe o rețea de socializare și alienare: „Chiar nu înțeleg la ce-i folosește chelului coroana aia de mărgăritar”. Încă nu m-am prins cine este persoana cu calviție vizată de com ...
Pagina 33 din 36