Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care reia cererea privind renunţarea la creşterea anunţată a accizei la carburant, şeful statului menţionând că măsura ar genera o presiune mult prea mare şi inutilă asupra mediului economic şi asupra consumatorului. "Stimate domnule prim-ministru Victor-Viorel Ponta, revin cu solicitarea de a renunţa la introducerea, începând cu 1 aprilie 2014, a creşterii anunţate a accizei la carburant întruc ...
Preşedintele Traian Băsescu propune asumarea răspunderii Guvernului pe programul de guvernare, el spunând că se poate face excepţie, prin decizia BP reunite, de la termenul de 5 zile pentru aşteptarea observaţiilor la program şi asigurând că imediat după asumare numeşte miniştrii. Preşedintele Traian Băsescu a spus că a discutat cu premierul Victor Ponta şi că are totală deschidere pentru găsirea unei soluţii. El a susţinut că soluţia este asumarea răspunderii Guvernu ...
Situaţia privind componenţa, programul şi structura noului Guvern este în continuare incertă, după numeroasele declaraţii făcute duminică de preşedinte, de premier şi de UDMR, rămânând de văzut dacă şi cum se va ajuge la o înţelegere, precum şi dacă premierul Victor Ponta va putea rămâne în funcţie. Duminică dimineaţă, preşedintele Băsescu a introdus pe agenda publică două subiecte importante legate de formarea noului Guvern, prin declaraţiile făcute, în conte ...

Crimee cu premeditare

Luni, 03 Martie 2014 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* Dacă tot n-a mai venit a doua ninsoare, ca să acopere cu forţa spaţiul de emisie al televiziunilor, ghioceii au trecut nebăgaţi în seamă. Cui îi pasă cel mai ponosit vestitor al primăverii? Avem război sau doar miroase prin părţile esenţiale, destul cât să se alarmeze toată lumea, să-şi dea precupeţele cu părerea pe Facebook şi aşa mai departe? Dragă Crimee, ai născut multe pasiuni, mai ales în sufletele celor care credeau că Marea Neagră e numai o apă curgătoare ...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la ProTV, că nu îl mai desemnează niciodată pe Victor Ponta premier dacă acesta vine la Cotroceni, cum ar trebui, pentru desemnarea şefului viitorului Guvern, menţionând că lucrează la sesizarea Parchetului în cazul acestuia. Întrebat dacă are vreo reţinere în a-l desemna din nou pe Victor Ponta pentru poziţia de premier, în cazul unor noi consultări la Palatul Cotroceni în acest sens, pre ...
Preşedinţia a sesizat CNA în legătură cu mai multe emisiuni difuzate de Antena 3, în care "au fost lansate mai multe acuzaţii defăimătoare şi neadevărate" la adresa şefului statului, însă majoritatea membrilor Consiliului au votat, joi, împotriva aplicării unei sancţiuni în acest caz. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de joi, mai multe emisiuni de la Antena 3, după ce a primit o serie de sesizări cu privire la aceste programe, între care ...
* Direcţia Naţională Anticorupţie analizează sesizarea făcută de Banca Naţională a României în cazul firmei Astra Asigurarea Reasigurare SA, pusă de marţi sub administrare specială şi suspectată  de fraudă masivă * Firmei controlată de omul de afaceri Dan Grigore Adamescu, prin intermediul The Nova Group (TNG) Investments România SA, este lider pe piaţa asigurărilor şi lucra cu firme de stat ca Tarom şi Poşta Română * Un raport al Autorităţii de Supraveghere financi ...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la B1Tv, că Guvernul funcţionează cu măsuri care deja încalcă Constituţia, în condiţiile în care trei miniştri au demisionat, iar premierul, care "deţine" Monitorul Oficial, nu publică revocarea acestora. "Este un nou abuz de tipul Victor Viorel Ponta, plagiator, el are Monitorul Oficial, nu publică revocarea miniştrilor care au demisionat. Suntem iar în stilul de a guverna neconstituţional al lui Victor Viorel Ponta, el crede că ...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1Tv, că nu este necesară creşterea accizei la benzină ş motorină, menţionând că, dacă va fi cazul, va face ce nu a făcut până acum, adică îi va chema pe români să se apere în stradă. El a făcut afirmaţia în contextul în care a precizat că nu va semna acordul cu FMI dacă în text sunt menţionate creşterea accizei la benzină şi motorină precum şi "electorata". "Dacă apare o singură formulare legată de creşt ...

Codul sau Modul Penal?

Vineri, 31 Ianuarie 2014 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* Baleiez între două calamităţi, habar n-am care dintre ele ne va veni de hac, însă îmi doresc ca Apocalipsa să-şi găsească nişte criterii ceva mai serioase. Avem un prefect de Brăila care a stat înzăpezit aproape 24 de ore şi un articol 140 din Codul Penal (or Modul Penal) care încearcă să-i scoată din nămeţi pe corupţii naţiunii. E şi prostie, şi rea-voinţă, şi anecdotă, dar şi motiv de angajat bocitoare. Cu care să încep? 1. Am văzut câteva fotografii ale pr ...
Pagina 4 din 13