Cele două echipe gălățene din cel de-al treilea eșalon fotbalistic și-au aflat programul pentru sezonul competițional 2024-2025, în care sunt angrenate în Seria a II-a
Sporting Liești și Unirea Braniștea se pregătesc pentru cel de-al treilea sezon consecutiv în care vor concura în aceeași serie a Ligii a III-a. De această dată, cele două formații se vor întâlni chiar în runda inaugurală (31 august), pe terenul din Braniștea. Tot Unirea - Sporting a fost un meci amical d ...
VOLEI. Turneele de volei pe plajă au continuat și săptămâna trecută, cu o competiție găzduită de orașul Rm. Sărat. Întrecerile, la care au luat parte și echipele gălățene de la CS Universitatea, s-au încheiat duminică după-amiază. Iată cum s-au descurcat echipele gălățene. Sorina Răileanu şi Diana Milea au disputat finala turneului, în compania echipei "U" Cluj, pe care au pierdut-o, scor 0-2, ocupând locul al doilea. Cea de-a doua echipă gălățeană, Gabriela Pan ...
O singură etapă a calificărilor pentru faza grupelor a mai rămas până la intrarea în joc a tuturor marilor echipe din Champions League
Astfel, marți și miercuri, se joacă în manșa tur de play-off, după cum urmează: Bodo/Glimt - Steaua Roșie, Dinamo Zagreb - Qarabag, Lille - Slavia Praga (marți, ora 22.00), Dinamo Kiev - Salzburg, Malmo - Sparta Praga, Midtjylland - Slovan Bratislava, Young Boys - Galatasaray (miercuri, ora 22.00). Manșa retur este programată peste o săptămâ ...
HALTERE. Astăzi, 19 august, se încheie pregătirile din cantonamentul halterofililor de la Bistrița. Sub îndrumarea antrenorilor gălățeni, Nicolae Mihai și Gigi Burgoci, aici s-au pregătit timp de două săptămâni juniorii de la Under 12 și Under 15 (24 sportivi, dintre care 11 gălățeni). Din 20 august, tot la Bistrița vor avea loc întrecerile Campionatului Național pentru sportivii de Under 12 și Under 20. FOTBAL. În runda a VI-a a Superligii de fotbal, gălățeanul Alexand ...
VOLEI. Vineri seară s-au întors la Galați jucătorii CSM, după un cantonament de zece zile la Cheile Grădiștei. Stafful tehnic a fost completat zilele acestea cu un nou preparator fizic. Acesta este Francisco Rodriguez și vine din Argentina, la recomandarea fostului preparator Matias Rebelles (tot argentinian). Rodriguez a lucrat la câteva cluburi din țara natală, precum și în Emiratele Arabe Unite.CUPĂ. De astăzi și până luni (17-19 august), la Galați se desfășoară întrece ...
După 14 sosiri în această vară, trei transferuri au confirmat deja la Oțelul
Vineri, 16 August 2024 19:00 | Publicat în SPORT
O lungă listă de nou-veniți la gruparea gălățeană, dar după primele cinci partide oficiale doar trei jucători pare că s-au integrat deja la echipă. Așteptările ridicate de la jucătorii legitimați în această vară au fost pe deplin satisfăcute de doi jucători, plus un al treilea despre care se poate spune că și-a făcut treaba cât se poate de bine. Remarcații echipei dintre cei transferați înaintea sezonului sunt Stipe Jurici și Iustin Popescu. Atacantul bosniac de 25 de ...
Sporting Liești a părăsit competiția cu fruntea sus
Vineri, 16 August 2024 13:29 | Publicat în SPORT
Un meci cu echipe din eșaloane diferite este întotdeauna disproporționat. În duelul Sporting Liești – CSM Focșani, între două echipe de Liga a III-a versus Liga a II-a, câștig de cauză au avut oaspeții. Totuși, lieștenii au încheiat cu fruntea sus, la limită, în condițiile în care au existat multe momente de echilibru în joc. ”Dacă îi aveam pe cei trei indisponibili, Stan, Costea (accidentați) și Iordache (suspendat) am fi putut avea un cu totul alt deznodământ. Dar ...
Strategii de antrenament în alpinism: cum să-ți depășești limitele pe cele mai înalte vârfuri
Vineri, 16 August 2024 13:20 | Publicat în SPORT
Alpinismul, la fel ca orice altă activitate de performanță, necesită o planificare atentă, o pregătire riguroasă și strategii bine gândite pentru a reuși. Într-o oarecare măsură, acest sport extrem poate fi comparat cu lumea pariurilor sportive, unde un simplu căutător de ponturi fotbal azi caută informații și analize pentru a-și maximiza șansele de succes. În alpinism, însă, miza este mult mai mare – este vorba despre depășirea limitelor proprii și atingerea celor m ...
Cele două grupări din județul nostru au fost repartizate în Seria a II-a, unde nu vor avea adversari de speriat, ca în alți ani
Federația Română de Fotbal a oficializat componența celor zece serii din cel de-al treilea eșalon. Cele două echipe gălățene, Unirea Braniștea și Sporting Liești, se află în Seria a II-a. Deși erau zvonuri că seria va fi compusă cu echipele din Bacău, plus cele din județele Covasna și Harghita, temerile oficialilor gălățeni au fost temperat ...
PATINAJ. Sezonul competițional la patinaj viteză debutează la Brașov unde, la sfârșitul acestei săptămâni, se vor desfășura întrecerile Campionatului Național de viteză pe role. Între concurenți se vor afla și sportivii gălățeni pregătiți de Dorin Radu, la Clubul Dunărea: Daniela Istrati, Constantin Radu, Daniel Bîgu și Eleonora Arsene. Altfel, colegul acestora Filip Woicik a efectuat un stagiu de pregătire pe gheață la Inzell (Germania), antrenându-se pentru Campion ...