Ultimul meci din etapa a cincea se joacă la Galați, în nocturnă, cu echipa gazdă având de trecut un test dificil, în fața liderului.
Oțelul - Rapid este un meci important pentru fanii gălățeni, în ideea de a vedea dacă victoria cu Dinamo, din urmă cu două etape, a fost doar un foc de paie. Gruparea gălățeană a arătat mai degrabă rău în acest start de sezon, în ciuda celor cinci puncte acumulate după primele patru runde.
Provocarea este și mai mare pentru meciul contra Rapidului, prin prisma problemelor de la nivelul fundașilor centrali. Murria este suspendat pentru cartonașul roșu primit în runda precedentă, Bonilla nu este complet refăcut, iar Ne Lopes a acuzat și el ceva probleme medicale din momentul transferului său la Galați.
Antrenorul Laszlo Balint vede meciul contra Rapidului precum un test de maturitate pentru elevii săi.
“Mă aștept de la echipă să reacționeze după ultimul meci, cel de la Clinceni (n.r. 0-0 cu Unirea Slobozia), în care nivelul nostru nu a fost cel pe care îl așteptăm. O să fie cu totul alt adversar, o să jucăm pe propriul stadion, în fața propriilor suporteri, unde de fiecare dată echipa a arătat o altă energie. S-a lucrat inclusiv pe plan mental, unde cred că este foarte important, mai ales la jucătorii străini care, unii dintre ei, încă sunt în proces de adaptare”, a spus Balint.
Formația gălățeană este neînvinsă pe teren propriu în actualul sezon, după 0-0 cu Petrolul și 2-1 cu Dinamo.
De partea cealaltă, Rapid este neînvinsă la general, fiind liderul campionatului după primele patru runde. Giuleștenii au înregistrat următorul parcurs: 2-0 la FC Argeș, 1-1 cu CFR Cluj, 2-0 la FK Csikszereda, 2-1 cu FC Botoșani.
Cei de la Rapid au anunțat, prin antrenorul lor - Costel Gâlcă, faptul că vin la Galați pentru a cuceri toate cele trei puncte. “Ne dorim foarte mult să câștigăm. Ne dorim foarte mult să nu primim gol. E important să avem o constantă în rezultate și ne dorim să continuăm cu această linie. Dar știm ca va fi un meci dificil la Galați”, a spus Gâlcă.
Meciul Oțelul - Rapid este programat luni seară, de la ora 21:30, pe stadionul “Oțelul”, în transmisiune directă pe canalele DIGI Sport și Prima Sport.
Gălățenii, abonați să joace lunea
După ce partida trecută a fost programată luni, iar cea contra Rapidului se joacă din nou în prima zi a săptămânii, aceeași zi se păstrează și pentru următoarea rundă, în care Oțelul va juca în deplasare, la Mioveni, cu FC Argeș (ora 19,00). Seria programărilor de luni se oprește în etapa a șaptea, când Oțelul va juca duminică, 24 august, de la ora 16,15, cu CFR Cluj.