Bani europeni pentru un liceu și o școală

Luni, 23 Martie 2020 08:15 | Publicat în Bani Europeni
Contractele de finanțare europeană pentru reabilitarea termică a Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” Galați şi a Școlii Gimnaziale „Gheorghe Munteanu” au fost semnate, săptămâna trecută, de primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Pentru fiecare dintre cele două instituţii de învăţământ, perioada de implementare a proiectelor este de 20 luni de la semnarea contractului de finanțare. Potrivit unui comunicat de presă, valoarea totală a proiectului pentru Liceul ...

Antenă GSM, montată ilegal lângă o şcoală

Sâmbătă, 07 Martie 2020 00:04 | Publicat în JURIDIC
Trei zile şi trei nopţi, atât a durat pentru operatorul de telefonie Digi-RCS &RDS să monteze o antenă GSM în mijlocul satului Cotoroaia, din comuna Cerţeşti, în ciuda lipsei autorizaţiei de construire, a avizelor de la Mediu şi de la Direcţia de Sănătate Publică sau a listei cu semnăturile oamenilor care locuiesc în zonă. Este drept că Digi a avut oarece pornire de a urma căile legale, dar, din motive necunoscute încă de noi, cu toate demersurile întreprinse de a afl ...

Şcoală de vară în Lituania

Marți, 03 Martie 2020 11:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Studenţii UDJG sunt invitaţi să se înscrie la Şcoala de vară de "Transparenţă Internaţională" 2020, ce va avea loc în intervalul 6-12 iulie, la Vilnius, Lituania. Ajunsă la a 11-a ediţie, şcoala are ca scop îmbunătăţirea abilităţilor pe transparenţă şi luptă anticorupţie. Termenele limită pentru înscrieri sunt: 30 aprilie pentru candidaţii care aplică şi pentru bursă sau 20 mai pentru cei care îşi plătesc parţial trainingul. Informații suplimentare la: http ...

Puii de pisică şi câine sunt fiinţe, nu jucării

Marți, 17 Decembrie 2019 17:25 | Publicat în SOCIETATE
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă fim de folos cu sfaturi utile despre creşterea şi îngrijirea prietenilor necuvântători. Se apropie Crăciunul şi, cu siguranţă, sunteţi în căutarea celui mai frumos şi mai surprinzător cadou pentru cei dragi. Un pui de pisică sau de câine poate părea darul ideal. Însă înainte de a-l oferi, ţineţi cont că e o fiinţă vie, nu o jucărie! "Fetiţa mea tot insistă şi mă roagă să-i cumpăr un căţel, ...

Nu-ţi laşi copilul la şcoală, rişti închisoarea!

Miercuri, 20 Noiembrie 2019 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În timpul anului şcolar 2019-2020, poliţiştii locali vor avea în atenţie posibilele cazuri de abandon şcolar. Conform prevederilor Legii nr. 1/2011, poliţiştii locali împuterniciţi de primarul municipiului pot aplica sancţiuni părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copiilor care nu urmează cursurile învăţământului obligatoriu. Amenzile variază între 100 şi 1.000 de lei ori muncă echivalentă în folosul comunităţii, prestată de părintele sau de tutorele legal. În ...
De obicei, revederile foștilor absolvenți se fac vara, când se închid școlile. Noi am decis, după lungi deliberări, s-o facem toamna. De ce toamna? Pentru că „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă...”, precum zice Arghezi. Sau, pur și simplu, fiindcă „Toamna se numără bobocii”. Ne-am numărat (miercuri, 23 octombrie) și a ieșit cu minus. Minus cam o clasă, din cele două câte au fost la absolvire. Așadar, absenți cu carul. Mulți, cei mai mulți, motivat! Fie sunt pleca ...

Peste 100 de elevi depistaţi cu păduchi

Sâmbătă, 12 Octombrie 2019 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În urma triajului epidemiologic din şcolile din judeţ, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a centralizat rezultatele şi a stabilit că 129 de elevi au fost depistaţi cu păduchi. Conform purtătorului de cuvânt al DSP Galaţi, Liliana Iordăchescu, anul acesta au fost examinaţi 46.615 elevi, faţă de 50.705 elevi anul trecut. "Medicii şcolari, în mediul urban, şi medicii de familie, în mediul rural, au stabilit că 129 de elevi - 51 în mediul urban şi 78 în mediul rural - au ...

Părinţii îşi trimit copiii bolnavi la şcoală

Joi, 03 Octombrie 2019 09:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Conform unui studiu recent efectuat în Marea Britanie, şapte din zece părinţi recunosc că şi-au trimis copilul la şcoală chiar dacă a fost bolnav şi risca să îmbolnăvească şi alţi copii. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 2.000 de părinţi britanici cu copii cu vârste cuprinse între trei şi 16 ani. Cea mai mare parte dintre părinţii care au răspuns sondajului au afirmat că-şi trimiteau copiii bolnavi la şcoală, fiindcă nu puteau lipsi de la locul de muncă, ...
Comuna Tuluceşti, cu sediul în Sat Tuluceşti, Strada Primăriei, Nr. 12, Comuna Tuluceşti, Judeţul Galaţi, având cod fiscal: 3553307, reprezentată legal prin domnul Primar – Bratu Petrică  în calitate de Beneficiar,  implementează în baza contractului de finantare 4247/14.05.2019 proiectul „Extinderea si dotarea şcolii gimnaziale nr.1 sat Tuluceşti, comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi”,  cod MySMIS 122857, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prior ...

Şcoala de Vară a combinatului, cu două nume

Joi, 26 Septembrie 2019 09:30 | Publicat în ECONOMIE
Ediţia a opta a Şcolii de Vară a combinatului gălăţean a fost una cu totul specială. A început sub egida ArcelorMittal şi s-a încheiat, ieri, în sala Auditorium a Grădinii Botanice, sub cea a noului proprietar, Liberty. Ediţia din acest an s-a întins pe durata a 10 săptămâni şi la ea au participat 55 de studenţi din centrele universitare Galaţi, Bacău, Iaşi, Bucureşti, Cluj, Craiova, dar şi studenţi români de la universităţi din Franţa şi Anglia. Pe toată durata Ş ...
Pagina 7 din 55