Evaluaţi acest articol
(15 voturi)
8 comentarii

Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, gălăţenii din asociaţiile de proprietari care şi-au dat acordul în scris pentru a fi branşate la cele 20 de puncte termice ce vor fi transformate în microcentrale nu vor putea beneficia de ajutorul de 3.000 de lei, oferit de municipalitate, pentru achiziţia unui sistem alternativ de producere a apei calde şi căldurii. Este vorba despre 5.763 de apartamente, din 77 de blocuri, cuprinse în 53 de asociaţii de proprietari.

Reuniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au votat ieri, în unanimitate, indicatorii tehnico-economici pentru transformarea a 20 de puncte termice în microcentrale de cartier. Iniţial, fuseseră propuse 25 de puncte termice, dar, potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, cinci dintre asociaţiile racordate la aceste puncte termice nu au dorit să intre în proiectul administraţiei locale. Discuţii a stârnit proiectul de hotărâre privind acordarea ajutorului financiar de 3.000 de lei, de la bugetul local, pentru achiziţionarea unui sistem de încălzire şi apă caldă alternativ celui centralizat de termoficare.

Consiliera independentă Simona Vreme a propus majorarea pragurilor de venit net mediu lunar în care trebuie să se încadreze cetăţenii pentru a beneficia de acest ajutor, argumentând că salariul minim pe economie a fost majorat şi va creşte şi punctul de pensie. Primarul a replicat că nu ar fi corect să fie schimbate regulile jocului în timpul jocului, iar amendamentul a fost respins la vot.
Chiar dacă vor cere, nu vor primi!

Consilierul local PNL Onuţ Atanasiu a întrebat dacă prin acordarea acestui ajutor financiar vor mai exista zone compacte care să justifice amenajarea microcentrale de cartier în punctele termice.

„Va exista o anexă la acest proiect cu asociaţiile excluse de la primirea ajutorului de 3.000 de lei. Cetăţenii din respectivele asociaţii, care şi-au dat acordul de a intra în acest parteneriat cu Primăria, vor primi agent termic în sistem centralizat prin aceste microcentrale. Dacă vor dori să se debranşeze, noi nu putem şi nici nu vrem să reînfiinţăm zonele unitare pe care tot dumneavoastră le-aţi desfiinţat. Dar, ca o formă de menţinere a unităţii şi de a putea merge mai departe cu un proiect de transformare a acestor puncte termice în microcentrale de cartier, cetăţenii din asociaţiile arondate acestor puncte termice nu vor putea beneficia de cei 3.000 de lei. Chiar dacă vor cere acest ajutor, nu îl vor putea primi, cu siguranţă!”, a explicat Pucheanu.

Întrebat dacă administraţia locală nu ar putea fi acuzată de discriminare, edilul a replicat că obligativitatea Primăriei este de a asigura agent termic, pentru ca nimeni să nu sufere de frig la iarnă: „Forma sub care îşi îndeplineşte această atribuţie nu este la latitudinea cetăţeanului!”.

În cele din urmă, proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 17 voturi "pentru", şase - "împotrivă", şi o abţinere.

Iată şi lista pe cartiere a blocurilor exceptate de la acordarea acestui ajutor financiar:

Nr. crt.  Zona Punct termic Asociatie BLOCURI Nr. apartamente CONSTRUITE Nr. apartamente racordate in SACET in prezent
1 CENTRU I PT P2 246 CAMIN ILTG - SCARA 1 94 94
2 CENTRU I PT P2 810 CAMIN1 85 84
3 CENTRU I PT P2 810 CAMIN2 93 84
4 CENTRU I PT P2 DIMA & FII S.A.1 S.C. DIMA &FII S.A.-CAMIN NEFAM. 84 84
5 CENTRU I PT P2 DIMA & FII S.A.2 S.C. DIMA & FIII S.A.-CAMIN NEFAM. 78 78
6 CENTRU I PT P2 147 CAMIN FAM 94 84
7 Mazepa I SC 14 155 BLOC G4 - SCARA 1 128 110
8 Mazepa I SC 14 824 "ANCORA" BLOC G2 - SCARA 1 128 110
9 Mazepa I SC 16 198 BLOC SALCIA 1 - SCARA 1 60 90
10 Mazepa I SC 16 198 BLOC SALCIA 1 - SCARA 2 60
11 Mazepa I SC 16 198 BLOC SALCIA 2 - SCARA 1 60 91
12 Mazepa I SC 16 198 BLOC SALCIA 2 - SCARA 2 60
13 TIGLINA I PT 0 218 BLOC I7 - SCARA 1 152 145
14 TIGLINA I PT 0 224 BLOC I6 - SCARA 1 152 152
15 TIGLINA I PT 0 299 BLOC I5 - SCARA 1 152 110
16 TIGLINA I PT 2 231 BLOC I1 - SCARA 1 ETAJ 5-11 60 120
17 TIGLINA I PT 2 231 BLOC I1 - SCARA 1 ETAJ P-4 60
18 TIGLINA I PT 3 200 BLOC A3 - SCARA 1 115 90
19 TIGLINA I PT 3 200 BLOC A4 - SCARA 1 115 90
20 TIGLINA I PT 3 830 BLOC A1 115 90
21 TIGLINA I PT 3 830 BLOC A2 115 90
22 TIGLINA I PT 4 214 BLOC I3 - SCARA 1 68 60
23 TIGLINA I PT 9 213 BLOC I4 - SCARA 1 150 95
24 TIGLINA II SC 59 262 BLOC I2 - SCARA 1 204 155
25  MICRO 16 Sc 17 Anexa MOLDOVULCAN S.A. CAMIN MOLDOVULCAN 68 68
26 Micro 19 SC 32 463 BLOC L1 - SCARA 1,2,3,4,5,6,7 140 95
27 Micro 19 SC 32 466 BLOC L2 - SCARA 1,2,3,4,5 100 105
28 Micro 19 SC 32 466 BLOC L2 - SCARA 6,7 40
29 Micro 19 SC 32 400 BLOC L3 - SCARA 1,2,3,4,5 100 110
30 Micro 19 SC 32 400 BLOC L3 - SCARA 6,7 40
31 Micro 19 SC 32 469 BLOC F4 - SCARA 1,2,3,4 80 42
32 Micro 19 SC 32 403 BIS BLOC Q1 - SCARA 1,2 40 20
33 Micro 19 SC 32 403 BIS BLOC Q1 - SCARA 3 20
34 Micro 19 SC 33 402 BLOC G2 - SCARA 1,2,3 312 264
35 Micro 19 SC 33 415 BLOC O9 - SCARA 1 66 56
36 Micro 19 SC 33 440 BLOC G6 - SCARA 1 125 118
37 Micro 19 SC 33 475 BLOC R9 - SCARA 1,2,3 70 45
38 Micro 19 SC 33 479 BLOC R10 - SCARA 1,2,3 70 59
39 Micro 19 SC 50 477 BLOC SANATATEA 38 38 38
40 Micro 19 SC 50 478 BLOC 60 APARTAMENTE 60 60
41 Micro 19 SC 50 480 BLOC G5 - SCARA 1,2,3 285 200
42 MICRO 21 SC 43 553 BLOC G13 - SCARA 1 44 105
43 MICRO 21 SC 43 553 BLOC G13 - SCARA 2 44
44 MICRO 21 SC 43 553 BLOC G13 - SCARA 3 44
45 MICRO 21 SC 43 553 BLOC G13 - SCARA 4 44
46 MICRO 21 SC 43 553 BLOC G13 - SCARA 5 44
47 MICRO 21 SC 43 553 BLOC G13 - SCARA 7 44
48 MICRO 21 SC 43 CC INSOL SPRL - FILIALA GALATI CAMIN APATERM S.A. 82 80
49 MICRO 21 SC 43 CONFORT S.A. - ''IN INSOLVENTA '' CAMIN C6 - S.C. CONFORT S.A. - '' IN INSOLVENTA '' 84 82
50 AUREL VLAICU PT Liceul Metalurgic 859 BLOC C - SCARA 1 40 25
51 MICRO 14 PT ICMRSG (pt 50) 805 CAMIN BLOC J - SCARA 1 84 84
52 MICRO 14 PT ICMRSG (pt 50) 808 BLOC D - SCARA 1 35 33
53 MICRO 14 PT ICMRSG (pt 50) 811 CAMIN 1 67 60
54 MICRO 14 PT ICMRSG (pt 50) 811 CAMIN 2 80 71
55 MICRO 14 PT ICMRSG (pt 50) 813 BLOC A - SCARA 1 83 81
56 MICRO 14 PT ICMRSG (pt 50) 816 BLOC B - SCARA 1 83 69
57 MICRO 14 PT ICMRSG (pt 50) 816 BLOC C - SCARA 1 83 83
58 MICRO 14 PT ICMRSG (pt 50) 843 BLOC E 83 43
59 MICRO 14 PT ICMRSG (pt 50) 879 BLOC  I 79 79
60 MICRO 14 PT ICMRSG (pt 50) 887 BLOC H 82 82
61 MICRO 14 PT ICMRSG (pt 50) 890 BLOC G 84 84
62 MICRO 14 PT ICMRSG (pt 50) 891 CAMIN F 83 79
63 MICRO 39-40 PT CSG  612 MEHID 2 81 81
64 MICRO 39-40 PT CSG  612 CAMIN C2 - SCARA 1 (304) 85 85
65 MICRO 39-40 PT CSG  612 CAMIN C3 - SCARA 1 98 98
66 MICRO 39-40 PT CSG  612 CAMIN C4 - SCARA 1 100 98
67 MICRO 39-40 PT CSG  627 CAMIN C2 - SCARA 1 96 95
68 MICRO 39-40 PT CSG  628 CAMIN C5 - SCARA 1 95 95
69 MICRO 39-40 PT CSG  629 CAMIN C6 - SCARA 1 95 95
70 MICRO 39-40 PT CSG  889 BLOC C1 - SCARA  1 95 95
71 MICRO 39-40 SC 3 612 MEHID 1 104 97
72 MICRO 39-40 SC 3 TELECONSTRUCTIA S.A. TELECONSTRUCTIA  CAMIN - SCARA 1 45 29
73 MICRO 39-40 SC 6 807 BLOC TREFO - SCARA 1 84 84
74 MICRO 39-40 SC 7 864 BLOC Y18 - SCARA 1,2 40 35
75 MICRO 39-40 SC 7 864 BLOC Y18 - SCARA 3,4 40
76 MICRO 39-40 SC 7 870 BLOC B1 - SCARA 1 85 80
77 MICRO 39-40 SC 7 877 BLOC   B2 SCARA 1 84 80
Citit 19179 ori Ultima modificare Luni, 04 Iunie 2018 11:19

8 comentarii

  • postat de NORDICUL Joi, 31 Mai 2018 21:19 188.24.204.*** Link la comentariu
    0
    3

    I3 linga oraselul copiilor

    Raportează
  • postat de Stefan Silviu Joi, 31 Mai 2018 17:21 5.13.178.*** Link la comentariu
    1
    0

    De ce primaria in frunte cu primarul si consilierii locali majoritari sunt,,muma" pentru locuitorii acestui oras care locuiesc in blocuri ,iar pentru ceilalti de la case sunt ,,ciuma"????Mereu se iau masuri si se plateste de la buget pentru anvelopare pentru instalatii de caldura etc etc ,pentru cei de la blocuri iar pentru cei de la case ....nimic niciodata!!! De ce se fac astfel de discriminari cand de la noi cei care locuim la case se incaseaza impozite mult mai mari fecat de la un ap de bloc chiar de cinci sase ori?? Ba mai mult daca vrei sa ti asiguri un confort cat de cat primaria te jupoaie de bani si nu te ajita cu nimic. Cine e in masura sa raspunda la aceasta situatie??

    Raportează
  • postat de Misu Joi, 31 Mai 2018 16:49 5.13.134.*** Link la comentariu
    1
    3

    Pentru Blocul I3 Tiglina I
    Nu este nici o greseala a reporterului. ESTE GRESEALA TA. Degeaba "traiesti in acest cartier din 1961".
    Blocul I 3 este cel de linga oraselul copiilor de pe strada Regiment 11 Siret, cel de linga clubul CSG, cel de linga Piata Tiglina I, cel de linga Agentia de Protectie a Mediului, etc, etc, etc.....
    Nu a scris NIMENI ca ar fi bloc turn. In CAPUL TAU REPEZIT SI NEATENT sau pus pe RAUTATE, este bloc turn.
    Daca vrei intradevar sa afli ce este corect sau daca este cumva o greseala a cuiva, stai citeste atent, gindeste, analizeaza, intreaba pe cineva care poate sa stie mai mult decit tine, ca daca traiesti in acest cartier din 1961, NU TREBUIE SI NICI NU POTI SA LE STII PE TOATE. Drep dovada daca NU a fost rea credinta. Toate pornesc de la cap, daca ai cap si nu un dop ca terminatie a gitului pentru a nu-ti ploua in corp.

    Raportează
  • postat de Tanvuia Romica Joi, 31 Mai 2018 16:25 100.117.11.*** Link la comentariu
    2
    4

    Si daca primaria nu rezolva pana in iarna conversia punctelor termice in centrale de cartier?
    Atunci ce se intampla? Si fara caldura si fara ajutorul de 3000?
    S-a facut vreun studiu (nu de fezabilitate) daca reteaua de gaze naturale tine o astfel de solicitare?
    A fost intrebat distribuitorul de gaz daca poate asigura gaze in parametri atat pentru consumatorii casnici cat si pentru punctele termice?
    Cum ramane cu scolile, gradinitele si institutiile inca dependente de sistemul centralizat?
    Nu s-a ridicat problema contorizarii individuale. In conditiile astea ce se intampla cu cei care nu platesc? Ca sa fim seriosi, nu s-au debransat foarte multi rau platnici. Si atunci cine va plati factura la gaze? Se va mentine acelasi sistem suveica adica primaria plateste gazul, si Calorgal (nu)incaseaza?
    Eu apreciez initiativa primarului, dar daca tot se modifica un sistem, macar sa se face cum trebuie nu la hoha.
    Mai sunt cam 6 luni pentru achizitia, montarea, probele, si punerea in functiune a sistemului. Credeti ca este timp? Dispuneti de suficienta mana de lucru pentru o astfel de lucrare de amploare?

    Raportează
  • postat de BAU BAU Joi, 31 Mai 2018 13:02 89.122.189.*** Link la comentariu
    4
    9

    Îm primul rând datele sunt false. Eu locuiesc la I6, în țiglina I si m-am debranșat anul trecut, trecând pe panouri radiante. Deci cum mai sunt 152 din 152 de apartamente racordate în prezent.

    Apoi, ce măsuri se vor lua pentru a nu se repeta situația în care un locatar face o datorie uriașă iar ceilalți locatari suferă întrucât căldura sau apa caldă se sisteză pentru toti? Se vor face branșamente individuale? Dacă nu, e fix pix. Scapi de dracu și dai de tat'su cu comunul la utilități.

    Raportează
  • postat de Simona Joi, 31 Mai 2018 12:37 81.12.149.*** Link la comentariu
    1
    7

    Dar cu APA CALDĂ cum va rămâne în aceste zone speciale?
    Iar se adoptă o soluţie de tip struţo-cămilă?
    Se vor monta Boilere individual, pe bază de ajutor social şi se vor reface instalaţiile electrice din aceste blocuri? Ce spun Consilierii Locali despre aceste aspecte?

    Raportează
  • postat de Blocul I 3 Tiglina 1 Joi, 31 Mai 2018 11:37 188.24.255.*** Link la comentariu
    5
    3

    1. Va rog sa va interesati la Primaria Galati care este blocul "I 3" din Tiglina 1 !!
    2. Traiesc in acest cartier din 1961 si blocurile turn sint: I 1 (statie Tiglina 1), I 2 ( linga Tribunal), I5, I6, I7, vis-a-vis de Gamacris - Saturn) si I4 linga ITM Galati!
    Unde este I 3 ?? Este o greseala de reporter sau de HCL??

    Raportează
  • postat de dgi Joi, 31 Mai 2018 11:34 82.208.137.*** Link la comentariu
    2
    12

    Care este termenul de realizare? Iarna 2018-2019 vor fi functionale? Este deja iunie si nu stim exact cum ne vom incalzi la iarna. Chiar nu realizeaza primarul/consiliul local ca mai sunt 4-5 luni si este nevoie de caldura? Copii nostri vor avea caldura in scoli? S-au terminat lucrarile si racordurile de gaze la scoli? Chiar nu intereseaza pe nimeni? Pentru restul pana la 17.000 de apartamente ce solutii sunt? Nu toti pot accesa ajutorul primariei din diferite cauze ( nu au diferenta, nu indeplinesc conditii etc). Cei care comenteaza ca trebuie sa te imprumuti ar trebui sa se gandeasca la batrani (peste 65-70 ani) care nu mai primesc credite si la cei cu copii care lucreaza pe salarii mici. Asta este situatia in Galati. Nu este normal ca un om bogat sa decida ca unul mai sarac trebuie sa faca investitii si credite scumpe ca sa realizeze un confort/nivel de trai similar. Unul s-a imbogatit din politica si celalat a saracit muncind cinstit.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.