Spaţii comerciale, demolate pentru parcarea Spitalului Judeţean (FOTO)

Spaţii comerciale, demolate pentru parcarea Spitalului Judeţean (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Reduceri de zece la sută pentru toată colecţia de haine, umeraşe vândute doar cu 10 sau 20 de bani, pijamale, lenjerie intimă, şosete şi papuci cu numai 10 lei bucata, acestea sunt ofertele cu care sunt îmbiaţi gălăţenii de către comercianţii care aşteaptă demolarea, pe strada Brăilei, lângă staţia de la Spitalul Judeţean. Nu mai puţin de opt spaţii comerciale vor fi desfiinţate, pentru a face loc parcării supraetajate ce va deservi instituţia spitalicească.

"Ultima şansă! Magazinul va fi demolat pe 13 octombrie. Minus 10 la sută la toată colecţia. Promoţia se aplică direct la casă", scrie mare pe anunţurile roşii ca para focului, lipite pe geamurile a două dintre magazinele din vecinătatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Ap. Andrei". Spaţiile comerciale se întrec în oferte pentru a scăpa mai uşor de marfa cu care, cele care nu vor fi relocate, nu mai au ce face. În unele cazuri, a fost scos la vânzare până şi mobilierul din magazin!

"Ne demolează ca să facă parcare!", explică vânzătoarele, când sunt întrebate ce se întâmplă. Unele dintre ele nu au de ce să-şi facă griji în privinţa locului de muncă, pentru că patronii au găsit deja alt spaţiu pentru magazin. De pildă, florăria se va muta la un parter de bloc, iar un alt chioşc, la demolarea căruia se lucra ieri, va fi relocat pe strada Stadionului. Mai dificil va fi pentru spaţiile care dispar cu totul, fie pentru că patronii renunţă la ele, fie pentru că le comasează cu alte magazine pe care le aveau deja. "E păcat că ne desfiinţează! Nu se gândesc că mai vin la spital şi oameni de la ţară, la care nu are cine veni să le aducă o pijama, o cămaşă de noapte sau un chilot. Îşi cumpărau de aici, că magazinul era chiar lângă spital", ne-a spus dezamăgită una dintre vânzătoare. Clienţii profită de ofertele de moment şi se interesează de viitoarele adrese ale chioşcurilor.

Ce spune Primăria

Potrivit Biroului de Presă al Primăriei Galaţi, în zona Spitalului Judeţean au fost trimise opt notificări de desfiinţare a spaţiilor comerciale. Termenul în care proprietarii trebuie să se conformeze este de 20 de zile de la data primirii, după care se intervine pe cale administrativă. Măsura este necesară pentru parcarea aflată în construcţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei".

Legea nu obligă autorităţile să asigure un alt spaţiu în care să fie relocate chioşcurile, este treaba proprietarilor să găsească soluţii pentru a-şi continua afacerile.

Noi am fost curioşi dacă şi garajele care se înşiră de-a lungul gardului spitalului vor fi demolate cumva. Municipalitatea ne-a răspuns că nu au fost, încă, emise dispoziţii în acest sens.

Investiţie a Consiliului Judeţean

O parcare modernă şi încăpătoare, care să deservească Spitalul Judeţean era mai mult decât necesară, în condiţiile în care, în prezent, se parchează haotic, atât în curtea unităţii sanitare, cât şi în imediata apropiere a acesteia, şi se produc ambuteiaje.

Aşa cum aţi putut citi în "Viaţa liberă", ordinul de începere a lucrărilor s-a dat pe 23 aprilie anul acesta, iar termenul de execuţie este de 24 de luni. Investiţia, de 8,4 milioane de lei cu TVA, finanţată din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, ar trebui să fie gata pe 23 aprilie 2020, dar autorităţile şi-ar dori ca termenul să fie devansat.

Cert este că utilajele şi muncitorii firmelor constructoare, Tancrad şi Lemancons, sunt la lucru. Parcarea va fi supraetajată şi va asigura 315 locuri, din care 142 la parter şi 156 la etaj, cărora li se adaugă 17 locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi.

Foto: Anca Melinte, Iulia Kelt

Citit 14862 ori Ultima modificare Marți, 16 Octombrie 2018 01:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.