Ne bălăcim în 8,5 milioane de euro

Ne bălăcim în 8,5 milioane de euro
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco (FOTO)a anunţat că Guvernul României, prin Compania Naţională de Investiţii, a aprobat finanţarea a două bazine acoperite de polo, în suprafaţă de 70x50 mp fiecare. Valoarea investiţiei se ridică la 8,5 milioane de euro.

Bazinele vor fi construite în Galaţi pe un teren în suprafaţă de 16.228 de mp, situat pe Bulevardul Cloşca nr. 6 (între Complexul Siderurgistul şi Parcul Cloşca). Cele două bazine vor fi omologate pentru competiţiile internaţionale. La Brăila se va face, însă, bazin olimpic!

Consiliul Local Galaţi va asigura finanţarea pentru lucrările de sistematizare pe verticală a amplasamentului, racordarea la utilităţi (electrice, apă, canal, gaz sau alt tip ce combustibil utilizat) - de aproximativ 561.000 de lei - precum şi întreţinerea şi exploatarea obiectivului de investiţii - de aproximativ 520.000 de euro pe an.

Potrivit viceprimarului, Consiliul Local şi-a luat angajamentul de a asigura pentru acest obiectiv finanţare pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de sistematizare pe verticală, racordurile la utilităţi, întreţinerea şi exploatarea acestora.

Construcţia bazinelor va dura doi ani începând din 2010. Vestea bună este că bazinul de la Baia Comunală va fi gata până în 15 ianuarie 2010.

Citit 1214 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.