Parc în Micro 21

Parc în Micro 21
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* 2.699.821 de lei puşi la bătaie pentru amenajarea unui parc * Două fântâni arteziene, opt cişmele publice şi şase mese de şah vor da culoare parcului *

Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco a anunţat ieri că Ministerul Mediului va finanţa amenajarea unui parc în cartierul Micro 21, în zona dintre blocurile R4/R7 şi  supermarketul Selgros.

Viitorul parc are deja un istoric bogat. Vă reamintim că studiul de fezabilitate a fost întocmit în 2007, iar proiectul tehnic în 2008, fiind elaborate de societatea SC TAS SRL,  contra sumei de 19.992 de lei.

Potrivit lui Ciumacenco, valoarea totală a investiţiei este de 2.699.821 lei, din care Ministerul Mediului va acorda 1.000.000 lei, diferenţa, adică mai mult de jumătate din sumă, urmând să fie suportată de către municipalitate.

Ciumacenco este, însă convins că suma finală pentru realizarea parcului va fi mult mai mică.

Lucrările de amenajare vor demara după aprobarea bugetului local, moment în care va fi semnat contractul de finanţare cu Ministerul Mediului şi, evident după ce constructorul parcului va fi desemnat în urma licitaţiei.

Din spusele viceprimarului, mai devreme de luna martie nu avem nicio şansă să vorbim despre aprobarea bugetului local pe 2010. 

Cum va arăta investiţia?

Parcul va avea o suprafaţă de 45.520 mp din care 2.710 mp alei, 41.179 mp - spaţii verzi, împrejmuire cu gard fier forjat, instalaţie electrică şi reţea de apă rece şi canalizare.

Viitorii plimbăreţi prin parc vor avea parte de două fântâni arteziene, opt fântâni pentru băut apă, 82 de bănci, şase mese de şah, şi 45 de coşuri de gunoi.

Dacă suma care se va investi pentru un parc în Micro 21 vi se pare prea mare, ţineţi seama că parcul din Micro 13 B, dat în folosinţă anul trecut, valoarea investiţiei a fost de 1.598.664 de lei din care 1,1 milioane de lei - finanţare de la Ministerul Mediului.

Parcul din Micro 13B are 8.450 de metri pătraţi, adică este de cinci ori mai mic decât cel care va fi construit lângă Selgros.

Interesant, ambele parcuri vor fi iluminate cu stâlpi cu „celulă fotovoltaică”, adică panouri solare. Poate doar criza să ne facă să ne întrebăm de unde vom lua banii…

Citit 1146 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.