O nouă etapă de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţene a demarat luni, 28 octombrie, în cadrul unui program finanţat din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi. Lucrările vor fi executate de către asocierea SC Citadina 98 S.A - SC Tancrad SRL - ADD Global Design SRL. Valoarea contractului este de 7.454.782 de lei (TVA inclus), se precizează într-un comunicat de presă al CJ Galaţi.
"Porţiunile de drum judeţean care nu au fost eligibile pentru obţinerea de fonduri europene au intrat într-un program de reabilitare şi modernizare cu bani din bugetul propriu. În această etapă vom interveni pe aproape 14 km de drum judeţean. Vor fi executate lucrări de refacere a fundaţiei, de reprofilare a drumului acolo unde este nevoie şi de asfaltare. De asemenea, vor fi refăcute marcajele rutiere şi se vor monta aproape 170 de indicatoare rutiere. Vremea este încă bună pentru astfel de lucrări, iar constructorul intervine deja pe anumite porţiuni", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Potrivit programului de modernizare avut în vedere, se va interveni pe următoarele drumuri judeţene: DJ 241G, în zona localităţii Brăhăşesti; DJ 242B, în zona localităţii Bereşti; DJ 252G, în zona localităţii Ţepu; DJ 261A, în zona localităţii Scânteieşti; DJ 261A, în zona localităţii Frumuşiţa; DJ 255A, în zona localităţii Tuluceşti; DJ255C, în zona localităţii Smârdan; DJ 255C, în zona localităţii Cişmele.