Lucrările de la UMS Gănești sunt în linie dreaptă

Lucrările de la UMS Gănești sunt în linie dreaptă
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

”Am construit un spital nou la Găneşti pentru bolnavii cu tulburări neuro-psihice grave. Clădirea este finalizată, iar în perioada următoare vom termina și amenajarea interioară a spațiului. De asemenea, mobilierul necesar (paturi, dulapuri, saltele, mese), dotările pentru bucătărie și echipamentele medicale (mese pentru masaj, scaun stomatologic, paturi pentru consultații și perfuzoare) au fost deja achiziționate. 50 de pacienți cu probleme psihice grave vor fi cazați în noua clădire, în saloane moderne cu două sau trei paturi. Noul spital are bucătărie proprie, spațiu pentru farmacie, sală de mese și spații pentru îngrijirea pacienților” a declarat la sfârșitul săptămânii trecute președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea. 

După cum preciza șeful ”executivului” județean în decembrie 2019, într-un interviu acordat în exclusivitate cotidianului nostru, ”internarea pacienților în această unitate medicală se va putea face imediat pentru că vor avea la dispoziție inclusiv pijamale, halate și papuci de casă”. Tot atunci, termenul avansat de Costel Fotea pentru finalizarea obiectivului de investiții era luna aprilie 2020, față de sfârșitul anului în curs, așa cum se estimase inițial. Valoarea totală a proiectului UMS Gănești se apropie de 14 milioane de lei, fonduri ale Consiliului Județean.

Citit 2033 ori Ultima modificare Duminică, 12 Ianuarie 2020 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.