Bani pentru plata autobuzelor, redirecționați de la proiecte europene

Bani pentru plata autobuzelor, redirecționați de la proiecte europene
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Cu 15 voturi "pentru" (PSD),  și șapte "împotrivă" (PNL, USR PLUS și PACT), aleșii locali, convocați de îndată în ședință extraordinară, au aprobat redistribuirea a 20.000.000 de lei din creditul destinat finanțării unor proiecte europene, pentru plata autobuzelor hibrid. Decizia a fost luată vineri dimineață, pe repede înainte, pentru că Primăria municipiului Galați a fost somată de compania Solaris Bus&Coach SRL să plătească integral cele 19 facturi emise pentru autobuzele hibrid livrate, plus penalități de întârziere. Suma totală de plată se ridică la 32.949.840 de lei fără TVA. Justificând că în bugetul local nu sunt bani cash, s-a apelat la creditul contractat la EximBank.

Creditul de 100.000.000 de lei, contractat anul acesta la EximBank, pentru finanțarea unor proiecte europene, a suferit vineri, 13 august 2021, prima modificare. Nu mai puțin de 20.000.000 de lei au fost alocate pentru plata autobuzelor electrice hibrid, care circulă deja pe traseele orașului. Graba a fost justificată de somația pe care Primăria Galați a primit-o pe 6 august 2021, de la compania Solaris, furnizoarea celor 20 de autobuze electrice hibrid.
"Având în vedere că ne-am îndeplinit obligațiile contractuale și am livrat produsele la termen, însă municipiul Galați nu a achitat prețul acestora convenit prin contract, formulăm prezenta somație. Solicităm ca în 15 zile de la data primirii prezentei somații să procedați la plata integrală a facturilor emise în baza contractului de furnizare, respectiv suma de 32.949.840 de lei, compusă din debit principal, în cuantum de 31.920.000 de lei fără TVA, și penalități de întârziere, în cuantum de 1.029.80 de lei fără TVA, calculate până la data de 2 august 2021", scrie negru pe alb în somație.

Pe lângă cele 19 facturi, scadente din luna mai, pe care municipalitatea încă nu le-a achitat, Solaris atrage atenția că o altă factură, în cuantum de 1.680.000 de lei fără TVA, va deveni scadentă la 21 august 2021.

Nu sunt bani în buget

"Disponibilul bugetului local (cash) la acest moment este insuficient", li se explică aleșilor locali în documentele Primăriei. Și asta pentru că, susține administrația locală, sunt în întârziere rambursările aferente proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă. Din acest motiv, banii pentru plata autobuzelor hibrid trebuie alocați din ultimul credit contractat de Primărie.

Conform documentelor, cele 20.000.000 de lei sunt adunate prin redistribuiri de sume de la obiective cu finanțare europeană: 6.500.000 de lei de la modernizarea axei Traian Vuia - Henri Coandă - George Coșbuc, 4.000.000 de lei de la axa Siderurgiștilor - 1 Decembrie, 3.500.000 de lei și, respectiv, 1.950.000 de lei de la proiectele cu fonduri europene de care beneficiază Spitalul de Copii, 3.050.000 de lei de la investițiile derulate la Maternitatea "Buna Vestire" și 1.000.000 de lei de la reabilitarea Colegiului "Traian Vuia".

Pericol de blocaj

Consilierii locali au primit asigurări că stadiul lucrărilor în cadrul proiectelor europene de la care au fost redirecționate sumele nu necesită blocarea investiţiilor.

Autoritățile se tem, însă, de un blocaj: "Am depus cereri de rambursare în valoare totală de peste 13.000.000 de lei. Sunt în așteptare, vor fi validate, suntem siguri că vom primi banii respectivi, dar la momentul actual nu sunt încasați. Sunt documente depuse din luna martie! Suntem în luna august! Dacă Ministerul Fondurilor Europene ne returnează banii după șase-opt luni, cum credeți că putem să ne descurcăm? Nu greu, extrem de greu! Să sperăm că vom intra, totuși, într-o normalitate", a explicat, în ședință, Cezar Bichescu, administrator public al municipiului Galați.

Oficialitățile susțin că sunt și alte cauze care duc la deficit: cheltuielile făcute pentru combaterea pandemiei, care nu s-au returnat, dar și cele făcute cu transportul elevilor, pentru care nici acum nu s-a stabilit mecanismul de decontare.

"Ori ne blocăm, ori mergem mai departe și facem ce avem de făcut. Banii nu sunt deturnați, ci redistribuiți. În momentul în care se vor întoarce sumele de bani europeni, vom face rectificare", a precizat Cezar Bichescu.

Există două precedente

Autoritățile au susținut că redirecționarea din acest credit a unor bani destinați altor obiective de investiție este o situație excepțională. Realitatea le contrazice.

Cotidianul "Viața liberă" a arătat de două ori cum banii împrumutați în 2017 și, respectiv, 2019, pentru achiziția de mijloace de transport, au fost cheltuiți pentru alte obiective, neprevăzute inițial.

Astfel, în 23 noiembrie 2020, în articolul "Primăria cheltuieşte toţi banii împrumutaţi pentru autobuze hibrid", prezentam cum din suma de 30.000.000 de lei, alocată inițial dintr-un credit de 100.000.000 de lei, pentru achiziţia de autobuze hibrid, nu mai rămâne nimic, pentru că banii au fost realocați, pas cu pas, altor proiecte. Paradoxal, la acel moment, Primăria încheiase deja contractul de achiziţie a celor 20 de mijloace de transport cu firma Solaris.

La fel s-a întâmplat şi cu alte 25.000.000 de lei pe care aleşii i-au alocat pentru achiziţia de autobuze dintr-un alt credit, de 100.000.000 de lei, contractat în 2017. În decursul a doi ani, suma stabilită iniţial pentru autobuze a tot fost diminuată, până a ajuns la zero. Banii respectivi au fost redistribuiţi către alte obiective de investiţii, care nu figurau în lista iniţială pentru care s-a luat creditul.

CITEŞTE ŞI: Primăria Galați, somată de Solaris să plătească autobuzele hibrid

Citit 3650 ori Ultima modificare Luni, 16 August 2021 00:19

6 comentarii

  • postat de Alexutz
    Luni, 16 August 2021 12:32
    5.2.205.***
    Sifoneala tipica.....iei dintr-o parte si dai in alta dar gaura tot ramane.

    Se aplica principiul: " vedem noi de unde punem inapoi ".

    Cum naiba sa lucrezi cu primaria Galati cand tu onorezi contractul si banii nu ii primesti la timp?
    3
    5
    Raportează
  • postat de Iancu Jianul
    Duminică, 15 August 2021 11:24
    5.13.196.***
    Nu te apuci de un proiect, pana nu ai bani de rezerva! E ca si cum ai renova o casa, nu astepti creditul de la banca, dar tu incepi lucrarile... si cu meseriasi slabi ce-ti umfla facturile! Apoi te plangi ca nu ai bani? Acest kinder habar nu are de nimic....
    Intrebarea este ALTA: Vrem sa vedem devizul si caetele dercini alte TUTUROR LUCRARILOR EFECTUATE: Reamenajari strazile specificate in articol, garantiile pentru ele in ce timp si conditii... si cele alte firmelor separat! Deja sunt infiltratii si primaria TACE! PAi stai tu PE BANII MEI, imi iei 50 de Ron, i-l bati pe omul ala... bun nu o fi asa... sa ZICEM.. dar ilucrariile de FOARTE PROASTA CALITATE SE VAD!

    Pai PUTE URAT A CORUPTIE CAT CASA! DNA... a stai aia DOARME LA GALATI DIN NASTERE! O FI IN COMA?
    6
    25
    Raportează
  • postat de Solaris
    Duminică, 15 August 2021 09:03
    84.117.41.***
    pentru Alex Adrian
    Daca UE aloca bani pt proiecte iar aceste proiecte nu sunt incepute
    banii se vor intoarce inapoi la UE
    Deci intr-un cuvant am pierdut banii pt ca un primar si un consiliu local fara judecata
    au ales megalomania unui aqua park pentru tatuati si epilati in schimbul achitarii datoriilor
    catre Solaris.
    4
    29
    Raportează
  • postat de Alex adrian
    Sâmbătă, 14 August 2021 15:24
    178.138.99.***
    Dacă ue ne a dat bani pt un proiect european, nu cumva e ilegal sa i redirecționezi??
    5
    27
    Raportează
  • postat de Nicu
    Sâmbătă, 14 August 2021 10:54
    5.13.167.***
    Oare primarul si toti consilierii sunt in prima zi din primul mandat ca sa nu stie "cu ce paine se mananca" aceste rambursari si ca sunt TOTDEAUNA INTARZIERI ? Chiar nu a avut bani pentru nici macar o factura din cele 19 emise CA DOAR NU AU FOST EMISE PESTE NOAPTE ?
    Pentru INDOLENTA LOR TOT GALATENII trebuie sa plateasca penalitatile ? PANA CAND ??? "Ulciorul" chiar nu se sparge nici dupa 31 de ani ?
    Poate in 2004.
    4
    32
    Raportează
  • postat de Bugerofag
    Sâmbătă, 14 August 2021 08:48
    5.102.3.***
    Repede, repede au tăiat de la proiecte cu fonduri europene. Dar primarul putea desființa poliția degeaba locală în primul rând. Ăia de la poliția inutilă națională și jandarmii ce păzesc? Dar tăia din salariile imense de la șmecherii de directori cum e ăla de la apa-canal sau măcar de la poliția inutilă locală. S-a mai relatat și aici ce salarii amețitoare au indivizii și sunt mulți dintr-astia băgați de partide. Păi cum să mai fie bani de altceva?
    7
    59
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.