Primăria Galați, somată de Solaris să plătească autobuzele hibrid

Primăria Galați, somată de Solaris să plătească autobuzele hibrid
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Primăria municipiului Galați a fost somată de compania Solaris Bus&Coach SRL ca, în termen de 15 zile, să plătească integral cele 19 facturi emise pentru autobuzele hibrid livrate, plus penalități de întârziere, sumă totală care se ridică la 32.949.840 de lei fără TVA. Pentru că în bugetul local nu sunt bani cash, aleșii locali sunt convocați în ședință extraordinară pentru a aloca fonduri din ultimul credit contractat la EximBank.

Consilierii locali sunt convocați vineri, 13 august 2021, în ședință extraordinară, pentru a modifica hotărârea votată în aprilie anul acesta în vederea contractării unor finanţări rambursabile interne de la EximBank. Graba este justificată de somația pe care Primăria a primit-o pe 6 august 2021, de la compania Solaris, furnizoarea celor 20 de autobuze electrice hibrid, care circulă deja pe traseele orașului.

„Având în vedere că ne-am îndeplinit obligațiile contractuale și am livrat produsele la termen, însă municipiul Galați nu a achitat prețul acestora convenit prin contract, formulăm prezenta somație. Solicităm ca în 15 zile de la data primirii prezentei somații să procedați la plata integrală a facturilor emise în baza contractului de furnizare, respectiv suma de 32.949.840 de lei, compusă din debit principal, în cuantum de 31.920.000 de lei fără TVA, și penalități de întârziere, în cuantum de 1.029.80 de lei fără TVA, calculate până la data de 2 august 2021”, scrie negru pe alb în somație.

Pe lângă cele 19 facturi pe care municipalitatea încă nu le-a achitat, Solaris atrage atenția că o altă factură, în cuantum de 1.680.000 de lei fără TVA, va deveni scadentă la 21 august 2021. 

Nu sunt bani în buget

„Disponibilul bugetului local (cash) la acest moment este insuficient”, li se explică aleșilor locali în documentele Primăriei. Și asta pentru că, susține administrația locală, sunt în întârziere rambursările aferente proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă. Din acest motiv, banii pentru plata autobuzelor hibrid vor fi alocați din ultimul credit contratat de Primărie.

Prin proiectul de hotărâre supus aprobării aleșilor, din creditul de 100.000.000 de lei, sunt alocate 20.000.000 de lei pentru achiziție autobuze electrice hibride. Fondurile sunt redirecționate de la obiective cu finanțare europeană: 6.500.000 de lei de la modernizarea axei Traian Vuia – Henri Coandă - George Coșbuc, 4.000.000 de lei de la axa Siderurgiștilor – 1 Decembrie, 3.500.000 și, respectiv, 1.950.000 de lei de la proiectele cu fonduri europene de care beneficiază Spitalul de Copii, 3.050.000 de lei de la investițiile derulate la Maternitatea „Buna Vestire” și 1.000.000 de lei de la reabilitarea Colegiului „Traian Vuia”.

Rămâne de văzut ce vor decide aleși locali.

Citit 12041 ori Ultima modificare Duminică, 15 August 2021 11:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.