Noile tarife de acces propuse pentru Plaja „Dunărea”

Noile tarife de acces propuse pentru Plaja „Dunărea”
Evaluaţi acest articol
(46 voturi)

Dacă în sezonul estival trecut s-au practicat tarife diferenţiate pentru accesul în aqua park şi, respectiv, pentru intrarea pe zona de nisip de la Plaja "Dunărea", proiectul ajuns acum pe masa aleşilor locali nu mai ţine seama de acest aspect.

Astfel, în lunile iunie şi septembrie, de marţi până duminică, adulţii vor plăti 40 de lei, iar copiii cu vârsta de la 7 la 14 ani - 20 de lei. Accesul este gratuit pentru copiii mai mici de şapte ani, indiferent de zi sau de lună.

În perioada iulie - august, tariful pentru adulţi este de 40 de lei de marţi până vineri şi de 60 de lei sâmbăta şi duminica. Pentru copiii de la 7 la 14 ani, tarifele sunt: 20 de lei de marţi până vineri, respectiv, 40 de lei sâmbăta şi duminica.

Tot în plin sezon estival, vinerea și sâmbăta, accesul după ora 18,00 este de 25 de lei.

Tariful pentru pierderea sau deteriorarea brățării de acces este de 25 de lei.

Precizăm că aceste noi tarife sunt cerute de administratorul Plajei "Dunărea", SC Gospodărire Urbană, dar aprobarea lor este la mâna Consiliului Local.

Citit 37684 ori Ultima modificare Vineri, 25 Martie 2022 07:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.