UPDATE. Cu cât se scumpește transportul și cine va călători gratis cu Transurb

UPDATE. Cu cât se scumpește transportul și cine va călători gratis cu Transurb
Evaluaţi acest articol
(43 voturi)

Vestea bună este că, de la 1 ianuarie 2023, gălățenii își vor putea cumpăra biletele de călătorie și din mijlocul de transport de la șofer sau vatman. Vestea proastă este că atât biletele de călătorie, cât și abonamentele de transport vor costa mai mult. Un proiect de hotărâre în acest sens a ajuns la comisiile Consiliului Local și va fi supus aprobării aleșilor.

În loc de 2 lei biletul de călătorie valabil 60 de minute, gălățenii ar putea plăti 2,50 de lei pentru același titlu de călătorie, cumpărat de la cabina de bilete sau de la automat, respectiv, 3 lei, dacă îl cumpără în mijlocul de transport, de la conducătorul auto sau de la vatman. Majorări substanțiale se vor resimți și în costul abonamentelor, indiferent dacă sunt cu număr nelimitat sau limitat de călătorii. De pildă, abonamentul Plus Nominal 1, valabil o lună, va costa 114 lei, în loc de 90 de lei, cât este acum. Iar pentru abonamentul Basic 45, tariful nu va mai fi de 55 de lei ci de 70 de lei. Acestea sunt cele mai importante modificări pe care le aduce un proiect de hotărâre intrat acum pe masa aleșilor locali. Creșterile de tarife ar urma să fie aplicate de la 1 ianuarie 2023, firește, dacă vor fi aprobate de Consiliul Local al municipiului Galați.

Majorare cerută de Transurb

Potrivit documentelor care au ajuns pe masa aleșilor, tariful de 2 lei pentru o călătorie a fost aprobat în martie 2017 și a fost menținut și odată cu introducerea biletului valabil 60 de minute, indiferent câte mijloace de transport ar fi utilizate. Printr-o adresă, societatea Transurb a prezentat un calcul al tarifului, realizat pe baza veniturilor și cheltuielilor, din care a rezultat un tarif de 4,50 sau 5,90 lei pe călătorie, în funcţie de introducerea sau nu a subvenţiilor de la bugetul local, arătând că tariful de 2 lei, practicat acum, este mult sub cel rezultat din analiza efectuată.

„Pentru așezarea tarifului la un nivel de suportabilitate al călătorilor, vă rugăm modificarea acestuia și stabilirea lui la cel puțin 2,5 lei, preț bilet achiziționat de la casa de bilete și TVM. Iar biletul de călătorie achiziționat în mijlocul de transport de la conducătorul auto/ vatman să aibă tariful de 3 lei”, a cerut Transurb.

Noile tarife propuse

Biletul de călătorie cu durata de 60 minute ar urma să coste 2,50 de lei, iar pentru același bilet de călătorie, achiziționat în mijlocul de transport de la conducătorul vehiculului, cetățeanul ar urma să plătească 3 lei.

Majorări substanțiale se vor resimți și în costul abonamentelor, indiferent dacă sunt cu număr nelimitat sau limitat de călătorii.

Conform propunerilor prezentate aleșilor, abonamentul Plus Nominal 1, valabil o lună, va costa 114 lei, în loc de 90 de lei, cât este acum. Abonamentul Plus Nominal 3 ajunge la 325 de lei, iar Plus Nominal 6, la 625 de lei.

Abonamentul Basic 25, valabil o lună, ar putea costa 56 de lei, abonamentul Basic 45 - 70 de lei pe lună, Basic 60 - 119 lei, fiind valabil două luni, Basic 135 -194 de lei, fiind valabil trei luni, iar Basic 270 - 376 de lei, fiind valabil șase luni. Extra-portofelul electronic va însemna tot 10 călătorii, dar pentru care vom plăti 24 de lei.

Plata prin SMS a biletului de călătorie cu durată de 60 minute va fi 0,60 de euro plus TVA.

Plata prin aplicația mobilPay Wallet a biletului de călătorie cu durata de 60 minute va fi 2,75 lei.

Tariful de emitere a cardurilor de călătorie va fi de 5 lei atât pentru cardul nominal, cât și pentru cel nenominal, începând de la primul card eliberat.

Biletul special de călătorie cu durata de 60 de minute va fi de 30 de lei. Acest document li se adresează persoanelor prinse de controlori că nu dețin titlu de călătorie valabil și validat sau documente care atestă gratuitatea. Ei pot plăti biletul special de călătorie, iar în acest caz nu li se întocmește proces-verbal de contravenție.

Vestea bună este că biletele de călătorie se vor putea achiziționa: din punctele de vânzare bilete/abonamente Transurb SA Galați; de la automatele de vânzare din stațiile de autobuz; de la conducătorul vehiculului; prin aplicația: Google Play/ Transport Galati/ mobilPay Wallet; prin SMS la nr. 7530.

Gratuități și facilități

Dacă tarifele de transport cresc simțitor, iată ce se întâmplă cu gratuitățile și facilitățile acordate unor categorii de călători.

Potrivit proiectului de hotărâre, vor beneficia gratuit de abonamentul PLUS NOMINAL 1, cu număr nelimitat de călătorii într-o lună: elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, din municipiul Galați, cetățenii de onoare, veteranii și văduvele de război, persoanele beneficiare ale Decretului-Lege nr.118/1990.

Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate din municipiul Galați, în vârstă de până la 26 de ani ar urma să primească o reducere de 50 la sută din prețul abonamentului PLUS NOMINAL 1.

Celelalte categorii - pensionari, şomeri, persoane cu venitul minim pe economie, donatori de sânge - vor avea facilităţi doar la abonamentele cu 45 de călătorii pe lună.

Astfel, pensionarii care cumulează venituri din pensie până la 1.386 de lei net/lună ar urma să beneficieze gratuit de abonamentul BASIC 45, cu o perioadă de reactivare cuprinsă între una şi 12 luni. Pensionarii care cumulează venituri din pensie cuprinse între 1.387 și 2.500 de lei net/lună vor avea o reducere de 75 la sută la prețul abonamentului BASIC 45, cu o perioadă de reactivare cuprinsă între una şi 12 luni. Pensionarii care cumulează venituri din pensie cuprinse între 2.501 și 4.000 de lei net/lună vor plăti jumătate din tariful abonamentului BASIC 45, iar pensionarii care cumulează venituri din pensie de peste 4.000 de lei net/lună vor plăti 75 la sută din tariful aceluiași abonament BASIC 45.

Își vor putea procura gratis abonamentul BASIC 45 șomerii indemnizați şi persoanele care beneficiază de salariul de bază minim pe țară garantat în plată.

Donatorii de sânge vor avea o reducere de 50 la sută din tariful abonamentului BASIC 45, valabil o lună.

Beneficiarii Legii nr. 448/2006, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap călătoresc fără titluri de călătorie, pe baza legitimației eliberate de direcțiile generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Beneficiarii Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 au dreptul la transportul urban gratuit cu mijloacele de transport în comun pe baza legitimației de revoluționar și a documentului de identitate.

 


 

Vestea bună este că, de la 1 ianuarie 2023, gălățenii își vor putea cumpăra biletele de călătorie și din mijlocul de transport, de la șofer sau vatman. Vestea proastă este că atât biletele de călătorie, cât și abonamentele de transport vor costa mai mult. Un proiect de hotărâre în acest sens a ajuns la comisiile Consiliului Local și va fi supus aprobării aleșilor.

Biletul de călătorie cu durata de 60 minute ar urma să coste 2,50 de lei, iar pentru același bilet de călătorie, achiziționat în mijlocul de transport de la conducătorul vehiculului, cetățeanul ar urma să plătească 3 lei. Acestea sunt cele mai importante modificări pe care le aduce un proiect de hotărâre intrat acum pe masa aleșilor locali. Creșterile de tarife vizează și abonamentele și ar urma să fie aplicate de la 1 ianuarie 2023, firește, dacă vor fi aprobate de Consiliul Local al municipiului Galați.

Majorări substanțiale se vor resimți și în costul abonamentelor, indiferent dacă sunt cu număr nelimitat sau limitat de călătorii.

Conform propunerilor prezentate aleșilor, abonamentul Plus Nominal 1, valabil o lună, va costa 114 lei, în loc de 90 de lei, cât este acum. Abonamentul Plus Nominal 3 ajunge la 325 de lei, iar Plus Nominal 6, la 625 de lei.

Abonamentul Basic 25, valabil o lună, ar putea costa 56 de lei, abonamentul Basic 45 - 70 de lei pe lună, Basic 60 - 119 lei, fiind valabil două luni, Basic 135 -194 de lei, fiind valabil trei luni, iar Basic 270 - 376 de lei, fiind valabil șase luni.

Extra-portofelul electronic va însemna tot 10 călătorii, dar pentru care vom plăti 24 de lei.

Plata prin SMS a biletului călătorie cu durată de 60 minute va fi 0,60 de euro plus TVA.

Plata prin aplicația mobilPay Wallet a biletului de călătorie cu durata de 60 minute va fi 2,75 lei.

Tariful de emitere a cardurilor de călătorie va fi de 5 lei atât pentru cardul nenominal, cât și pentru cel nenominal, începând de la primul card eliberat.

Biletul special de călătorie cu durata de 60 minute va fi de 30 de lei.

Vestea bună este că biletele de călătorie se vor putea achiziționa:

- din punctele de vânzare bilete/abonamente TRANSURB S.A. Galați;

- de la automatele de vânzare din stațiile de autobuz;

- de la conducătorul vehiculului;

- prin aplicatia: Google Play/ Transport Galati/ mobilPay Wallet;

- prin SMS la nr. 7530.

Vom reveni cu amănunte.

Citit 28190 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Noiembrie 2022 11:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.