Abonamentul pentru un loc de parcare rezidenţial, mai scump
Foto: Anca Melinte

Abonamentul pentru un loc de parcare rezidenţial, mai scump
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

După proiectul de majorare a tarifelor din transportul public local, pe masa aleşilor a mai ajuns un proiect de hotărâre menit să scoată mai mulţi bani din buzunarul gălăţenilor. De această dată taxaţi în plus sunt gălăţenii care au abonament pentru un loc de parcare rezidenţial.  

„Se  aprobă tariful de bază al abonamentului pentru utilizarea unui loc de parcare în parcările de reședință în cuantum de 140 lei/an”, prevede proiectul care ar urma să modifice Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare rezidenţiale. Acesta a fost votat de aleşi şi iunie 2021 şi prevedea că „tariful de bază al abonamentului pentru utilizarea unui loc de parcare în parcările de reședință este în cuantum de 120 lei/an”.

Potrivit prevederilor din acest regulament, tariful de bază al abonamentului poate fi indexat anual, pe baza indicelui de inflaţie aferent unei perioade de 12 luni, prin hotărâri ale Consiliului Local. În consecinţă, se propune „actualizarea tarifului de bază al abonamentului la valoarea de 140 de lei pe an, prin indexarea cu indicele de inflaţie de 115,32 la sută, aferent perioadei octombrie 2021 - octombrie 2022”, se precizează în documente.

Aleşii locali vor decide.

 

Citit 4299 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Noiembrie 2022 15:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.