Primăria schimbă banca şi obiectivele unui împrumut de 150 milioane de lei
Foto: Anca Melinte

Primăria schimbă banca şi obiectivele unui împrumut de 150 milioane de lei
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Clientă fidelă a creditelor EximBank - cel puțin în ultimii ani, Primăria municipiului Galați se pregătește să schimbe nu numai banca de la care se împrumută, ci și obiectivele pentru care se dorește finanțarea.

Un proiect de hotărâre în acest sens a ajuns la comisiile Consiliului Local și urmează a fi aprobat la următoarea ședință.

"Credit de 150 de milioane de lei, aprobat cu 15 voturi. Aleşii PSD au dat undă verde demolării sediului de partid" era titlul articolului publicat în ediția din 28 iulie 2022 a ziarului "Viața liberă". Ei bine, un proiect de modificare a hotărârii adoptate atunci a ajuns în atenția aleșilor locali. Prin acest document, primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, este împuternicit să negocieze şi să semneze, în numele şi pe seama Municipiului Galaţi, contractul de credit, acordul de garantare, precum şi orice modificări şi/sau completări aduse acestor documente convenite de către părţile contractante.

O noutate este aceea că, după ce, în ultimii ani, Primăria s-a împrumutat de la EximBank, acum creditul ar urma să fie contractat de la UniCredit Bank. Iată și în ce condițiile: "perioada de tragere a creditului propus este de 12 luni de la data semnării contractului de credit, termenul de rambursare propus este de 144 de luni de la data terminării perioadei de grație - 36 de luni. Termen de plată rată și dobândă lunar, costurile fiind ROBOR 3M (7,04% în momentul de faţă) + marjă (1,95% pe an, conform ofertei)". "Banca va finanța în proporție de până la sută la sută (inclusiv TVA) valoarea facturilor aferente proiectelor acceptate spre finanțare", se precizează în acte.

Se modifică substanțial și lista obiectivelor pentru care a fost aprobată contractarea creditului în iulie anul trecut. "Analizând fondurile necesare pentru derularea contractelor de lucrări în curs de execuție, au fost diminuate alocările de la obiectivele noi, care sunt în fază de procedură de achiziție, și distribuite la obiective de investiții care sunt în stadiu avansat de execuție. Sumele alocate vor asigura finanțarea până la finalizarea lucrărilor", se explică în raportul de specialitate.

Așa cum ați putut afla din ziarul "Viața liberă", în iulie 2022, când a fost votată contractarea creditului de 150 milioane de lei, lista obiectivelor de investiții cuprindea: două parcări subterane cu parcuri deasupra, două parcări supraterane, modernizarea a două parcuri, a unui segment al străzii Domnească şi modernizarea Cimitirului "Eternitatea".

Alocări diminuate

Modernizarea Cimitirului "Eternitatea" rămâne cu zero din cele 10 milioane care îi fuseseră alocate în iulie 2022.

Finanțarea parcării subterane dorite pe strada Eroilor nr. 1 - care implică demolarea clădirii care găzduiește sediul PSD - scade cu 15,9 milioane de lei, rămânând la 24,1 milioane de lei.

Urmează, în topul alocărilor diminuate, construirea parcajului suprateran în Micro 21, pe strada Victor Vâlcovici, zona blocurilor L6, D7, D8 - un minus de 12,48 de milioane de lei. Deci mai rămân 10,51 milioane de lei.

Cu 5,4 milioane de lei scade și suma repartizată pentru modernizarea parcului și amenajarea unei parcări subterane la Spitalul pentru Copii, obiectivul păstrând o sumă de 29,5 milioane de lei.

Și construirea unui parcaj suprateran în Micro 39C, pe bulevardul Milcov, zona Talcioc, blocurile B5, B6 suferă o rectificare negativă cu 4,96 milioane de lei, rămânând 9,03 milioane de lei.

Suplimentări și obiective noi

Iată și obiectivele pentru care alocările sunt suplimentate: modernizarea Parcului de la Elice - un milion de lei, ajungând la o finanțare de 4,1 milioane de lei; reabilitare Parc Turn TV - 10,2 milioane de lei, ajungând la 17,2 milioane de lei; modernizare strada Domnească, tronson Gamulea - Gării, un plus de 1,5 milioane de lei, pentru a ajunge la 19,5 milioane de lei.

Pe listă apar și investiții noi. Este vorba despre reamenajarea piațetei de la Biserica Greacă - 4 milioane de lei, reabilitarea rețelei de apă de pe strada Domnească (tronson Eroilor - Gării) - 2 milioane de lei, realizarea utilităților și viabilizarea terenului pe care va fi construită o creșă mare - 4,7 milioane de lei, consolidarea și modernizarea podului din beton armat situat în Galați - Calea Smârdan (DJ 251), în zona intersecției cu strada Filești - 3,7 milioane de lei. Sunt incluse și obiective care ar trebui să se finalizeze anul acesta: modernizarea aleii pietonale de la P-uri - 8,85 milioane de lei; modernizare străzi Valea Oraşului - 2,6 milioane de lei; amenajare târg auto pe strada Macului - 6,74 milioane de lei. Cel din urmă obiectiv este, cel puțin teoretic, finalizat - amenajare strada Brăilei între Potcoava de Aur și Trei Star - dar ar urma să beneficieze de o finanțare de 3,45 milioane de lei.

Mai rămâne ca aleșii să fie de acord.

Citit 4086 ori Ultima modificare Luni, 20 Februarie 2023 13:45

12 comentarii

  • postat de Iulia
    Marți, 28 Februarie 2023 12:48
    5.13.158.***
    Doamne câți postaci/"revoltăcioși d-ăștia,"tinerii bengoși liberi" g0l@nizați în "succesuri" p-aci!
    Bre, dar unde draq erați postacilor Pî rț0v-izați atunci când al vostru adulat, când ai voștri adulați s-au împrumutat(tot pe seama coastră) cu miliarde de euro...și după care n-a rămas nimic bun rea
    0
    0
  • postat de viata pe balta
    Marți, 21 Februarie 2023 10:41
    5.13.145.***
    pentru cine este parcarea din fata primariei? de ce nu se foloseste parcarea institutiei, iar angajatii sa foloseasca mijloacele de transport in comun. pompeaza bani ca despagubire in sediul psd...pentru o parcare care va fi folosita tot pentru ei. de ce au facut primaria in pozitia respectiva, stii
    0
    0
  • postat de Cristi
    Marți, 21 Februarie 2023 09:31
    86.34.187.***
    Copii celor interesati isi vor trai viata de poveste in Paris, Londra si Berlin, iar ai nostri vor trebui sa plateasca taxe ca sa nu intre primaria in faliment, foarte elegant. Credite peste credite. Investitii in industrie si valoare adaugata as fi inteles, dar in borduri si beton sincer nu le inte
    0
    0
  • postat de MM
    Duminică, 19 Februarie 2023 11:31
    5.14.148.***
    Mda și uite așa alegerile din 2024 îl prinde pe marele primar care se vrea a fi, cu nădragii ridicați până-n gât.
    Mai schimbă creditorii, mai reancazește ciorbele cu promisiuni deșarte, dar pompoase mai termină câte o lucrare de reabilitare și modernizare a unui parculeț la care lucrarea ar trebui
    0
    0
  • postat de mirel
    Sâmbătă, 18 Februarie 2023 08:25
    136.255.134.***
    PENTRUCEI CARE NU STIU INCA, ACESTA ESTE RETETA OBTINERII BANILOR PENTRU PARTIDE SI FIRMELE CONSTRUCTOARE SUSTINATOARE !
    "Analizând fondurile necesare pentru derularea contractelor de lucrări în curs de execuție, au fost diminuate alocările de la obiectivele noi, care sunt în fază de procedură de a
    0
    0
  • postat de Nicolaie
    Sâmbătă, 18 Februarie 2023 08:08
    5.14.140.***
    Tot pe asta îl alege poporul! Are contract cu "cel de sus" să-l ajute sa ia zapada de pe strada, adică sa ii dea mult soare!
    0
    0
  • postat de paloma
    Sâmbătă, 18 Februarie 2023 00:50
    5.13.144.***
    "Turcu plateste" (galateanu') !!! Nu conteaza banca !!!

    Sa traiasca si sa mai dea !!!
    0
    0
  • postat de Mihnea
    Vineri, 17 Februarie 2023 23:29
    5.13.159.***
    Deci “Parcarea supraterana din Micro 20 (zona blocului J5)”, iar NU a fost prinsa pe lista promisiunilor lui Pucheanu. Poate in 2024 la viitorul primar.
    0
    0
  • postat de Traian
    Vineri, 17 Februarie 2023 23:24
    86.124.126.***
    In viitor, Galatiul va fi un oras-fantoma foarte modern
    0
    0
  • postat de Mihnea
    Vineri, 17 Februarie 2023 21:31
    5.13.159.***
    Parcarea subterana de la Casa de Cultura a Sindicatelor nu se mai realizeaza din cauza ca NU este VOIE sa se DEMOLEZE cele aprox. 110 garaje din Țiglina 2 din perimetrul blocurilor M1, F1, B3, C13, C14, C15, E6 ? Poate in 2024 la viitorul primar.
    0
    0
  • postat de Mihnea
    Vineri, 17 Februarie 2023 21:30
    5.13.159.***
    Deci “Reabilitarea si reintegrarea in folosinta a fostului Centru de transfuzii din Tiglina I, strada Saturn”, iar NU a fost prinsa pe lista promisiunilor lui Pucheanu. Poate in 2024 la viitorul primar.
    0
    0
  • postat de Mihnea
    Vineri, 17 Februarie 2023 21:12
    5.13.159.***
    Deci “Amenajare arteră de legătură între B-dul Dunărea şi B-dul Marii Uniri, drumul prin curtea Poliţiei de Frontieră”, iar NU a fost prinsa pe lista promisiunilor lui Pucheanu. Poate in 2024 la viitorul primar.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.