Credit de 150 de milioane de lei, aprobat cu 15 voturi. Aleşii PSD au dat undă verde demolării sediului de partid

Credit de 150 de milioane de lei, aprobat cu 15 voturi. Aleşii PSD au dat undă verde demolării sediului de partid
Evaluaţi acest articol
(26 voturi)

Cu 15 voturi „pentru” (PSD), cinci voturi împotrivă (USR PLUS şi PACT) şi patru abţineri (PNL), contractarea unui împrumut de 150 de milioane de lei, pentru realizarea unor investiţii de interes public, a fost aprobat de Consiliul Local Galaţi. Lista cuprinde opt obiective de investiții: două parcări subterane cu parcuri deasupra, două parcări supraterane, modernizarea a două parcuri, a unui segment al străzii Domnească, precum şi modernizarea Cimitirului „Eternitatea”.

„Esenţa unei creditări este să returnezi mai mult la sfârşit. Nu are cum să vă spună nimeni care va fi costul final al creditului, pentru că acesta nu este contractat. Prin urmare, am putea face doar speculaţii. În momentul în care băncile îşi vor prezenta oferta de creditare şi se vor lupta între ele pentru cine va da dobânda cea mai mică, veţi afla scadenţarul şi suma finală. În momentul de faţă, doar aprobaţi demersul în sine. Noi nu am făcut nimic fără acordul dumneavoastră”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, în şedinţa de joi a Consiliului Local.

Edilul-şef a răspuns în acest fel întrebărilor şi îngrijorărilor USR PLUS privind efortul financiar pe care va trebui să-l facă municipalitatea contractând un credit, în condiţiile în care nivelul ROBOR este la un nivel istoric.
Consilierul Daniel Zinica a adus în discuţie soluţia emiterii unor obligaţiuni municipale, practicată de alte oraşe, şi care permite atragerea mai multor fonduri la o rată de dobândă mai mică. Primarul i-a răspuns că ideea este ceva mai complicată decât contractarea unui împrumut, dar că nu o exclude într-un viitor mai îndepărtat sau mai apropiat.

Deşi au existat voci care au propus amânarea proiectului pentru organizarea unei consultări publice, contractarea creditului a fost supusă la vot şi aprobată, cu 15 voturi favorabile, din partea consilierilor PSD. Aleşii USR PLUS şi PACT au votat împotrivă, iar liberalii prezenţi la şedinţă s-au abţinut.

Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, se doreşte contractarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 150 milioane de lei, cu o maturitate de 15 ani. „Perioada de tragere a creditelor este de un an de la semnarea contractelor, termenul de rambursare va fi de 15 ani, cu o perioadă de graţie de trei ani, termen de plată rată şi dobândă lunar, costurile fiind ROBOR 1L plus marjă”, se precizează în proiect.

Cu o alocare de 40 de milioane de lei, prima pe lista obiectivelor propuse a fi finanţate din credit este o parcare subterană pe strada Eroilor nr. 1, a cărei realizare implică demolarea clădirii ce găzduieşte acum sediul judeţenei PSD. Pe lângă parcarea cu un nivel de subsol, cu o capacitate 140 de locuri, se mai dorește amenajarea unui parc şi a unui drum de acces.

Pentru modernizarea parcului şi amenajarea unei parcări subterane la Spitalul de Copii „Sf. Ioan” este alocată o finanţare de 34,9 milioane de lei.

Construirea unei parcări supraterane în Micro 21, pe strada Victor Vâlcovici, zona blocurilor L6, D7, D8, figurează cu o alocare de 23 de milioane de lei, în vreme ce construirea unei parcări supraterane în Micro 39C, pe bulevardul Milcov, zona Talcioc, blocurile B5, B6, ar urma să beneficieze de o finanțare de 14 milioane de lei.

Pentru modernizarea Parcului de la Elice sunt propuse 3,1 milioane de lei, iar pentru reabilitarea Parcului de la Turnul TV - 7 milioane de lei.

Modernizarea străzii Domnească, pe tronsonul strada Gamulea - strada Gării, apare în lista investiţiilor cu 18 milioane de lei. 

Ultimul obiectiv, „Modernizare Cimitir <<Eternitatea>>”, beneficiază de o finanţare de 10 milioane de lei.

Citit 4665 ori Ultima modificare Marți, 02 August 2022 11:39

16 comentarii

  • postat de Melania
    Joi, 04 August 2022 14:09
    5.13.134.***
    @ Cons

    Tu vorbești serios? Dar înainte să spui asemenea bazaconii gândești?

    Matale/tu sau ce draq oi fi tu, haștagist...ai gândit înainte să spui asemenea pr0st!e acuzatoare la adresa celor care nu vin la vot?
    Te-ai gând poate și la faptul/posibilitatea ca oamenii aceia să se fi săturat văzând că și dacă votează, vin conștiincioși la vot, votul lor să fie "murdărit"/deturnat....!???
    Și să vin la vot, iar apoi alți pvț0! votanci să-i susțină pe secvrici, pe Pîrț0v-iști, pe beizadelele/odraslele de secvrici care deturnează votul/voturile oamebilor, ei secvr!cii susținuți de ceilalți românaci deturnând sensul/rezultatul alegerilor, prin tot felul de g0lăn!i/secvr!sme/mișgmașuri gen "vot la 2 secunde" de la ambasada lui Pește Londonez Diasporez...

    Voi aveți nevoie de acei oameni/cetățeni(bine-intenționați) ca să vină la vot și pentru a vă face astfel vouă jocurile mâr șave și pentru ca astfel să vă gireze comportamentul/atitudinile/mâr șăv!ile/g0lăn!ile vouă haștag!lor/sce leraț!lor/g0lan!lor/adulacilor lor, cât și adulaților politicheni ai voștri.

    Oamenii sgau săturat d-asta nu mai vin la vot... Fiindcă soxietatea, marea majoritate a societății, formată majoritar(din câte se pare) din g0lani, g0lăn!e, ură, haștagisme sce lerate, secvr!sme, be!zadele de secvrici nu au susținut/adoptat/luat măsuri legislative împotriva și a acelora...împotriva secvr!cilor, împotriva Pîrț0vilor, împotriva ălora(cică justițiari) "paraditori", împotriva maf!ei din așa-zisa justiție...

    De ce draq să mai vină oamenii la vot, când defapt ceilalți, marea majoritate a popvlimii iată cum gândește, cum votează, cum se comportă și ce/pe cine adulează...g0lăne, ură, imp0stură.

    Am votat/susținut când cu/pe unii, când cu/pe alții...atunci când am crezut că oamenii aceia merită...

    De ce draq să mai vin la vot când ceilalți "votește" și susțin tot pe aceia politicheni care le zic lor cetățenilor că drepturile lor cetățenești "SUNT POMENI ELECTORALE"/"SUNT UN LUX"...sau că țara nu are de unde să le dea mai mult și mai "BINE" la traiul lor...Iar popvl!mea tot pe aceia îi votează/susțin haștagistic/mârlănește/g0lănește...

    Oamenii au dreptul să nu vină la vot, astfel blamând pe acei oameni/politicheni/aleși/societatea cât și situația de fapt.

    Din păcate asta-i situația din câte se pare...
    0
    0
    Raportează
  • postat de L
    Duminică, 31 Iulie 2022 00:40
    86.124.202.***
    Eroilor e strada de langa Dramatic. Sediul teatrului este monument de arhitectura, deloc o inspiratie pt repetentul ce a desenat cladirea actualei primarii. Orice initiativa "estetica" e mai rea decat lipsa ei.
    0
    1
    Raportează
  • postat de QA
    Vineri, 29 Iulie 2022 14:20
    5.2.205.***
    Cum ar veni, 10 milioane votul!))
    0
    1
    Raportează
  • postat de paloma
    Vineri, 29 Iulie 2022 13:57
    5.13.215.***
    Primaria se imprumuta pe spinarea galatenilor !!! Primaria nu produce nimic in afara de taxe si impozite !!! Sa dai dai peste 30 de milioane de euro pentru o parcare cu dedicatie, in plina criza mondiala ne dovedeste inca o data incapacitatea manageriala a "alesilor" urbei noastre !!!
    1
    3
    Raportează
  • postat de Cons
    Vineri, 29 Iulie 2022 13:27
    37.162.162.***
    Nu discutam faptul că e bine sau rău că se face parcare subterană, că sunt sau nu prea multe betoane, astea sunt secundare. Singurul dubiu al meu este dacă acea clădire este monument istoric, atâta tot. Ce este important, mai ales celor ce comentează dezaprobator la ce fac pesedistii, dacă nu ați votat, practic i-ați ales pe ei sa va decidă soarta. E ca și cum nu ați participa la ședința de scară unde vin doar cei 2 vecini alcoolici și scandalagii care propun să se desființeze liftul, să nu se mai plătească persoana să facă curățenie pe scară și alte bazaconii. După ședința la care nu ați participat începeți sa va plângeți dar e degeaba. De asta au murit unii în 89, să votam. Desigur că nu vine Isus Hristos să candideze dar variante aveam. Deci când e de votat participați la vot că e important.
    Să revin la subiect, ce își pun în minte cei de la psd pot face fără probleme. Au majoritate confortabilă și fac ce vor. Și dacă unii dintre noi nu au fost la vot, crezând că îi pedepsește pe politicieni, a făcut taman invers.
    0
    2
    Raportează
  • postat de Tirpitz
    Vineri, 29 Iulie 2022 11:45
    82.76.159.***
    Cel mai mare "mausoleu" este orasul Galati, piatra, multa piatra si mult beton. Cum circuli oare iarna pe toate acele dale? Ne imparte pucheanu sosoni de cauciuc la coltul strazii?
    2
    3
    Raportează
  • postat de Ciprian Ciocan
    Vineri, 29 Iulie 2022 11:16
    82.76.155.***
    Imobilul care adaposteste sediul PSD este monument istoric. Cum se poate ca tocmai primaria sa darame un monument istoric? Ba mai mult, sa se imprumute ca sa darame o casa de patrimoniu.
    2
    30
    Raportează
  • postat de Alin
    Vineri, 29 Iulie 2022 10:13
    95.76.18.***
    Faceti domnilor parcari pentru biciclete, acesta este viitorul omenirii
    de altfel va plangeti de incalzirea globala. Din cauza poluarii s-a ajuns aici
    din cauza masinilor avem canicula, seceta..
    10
    12
    Raportează
  • postat de parcagiu
    Vineri, 29 Iulie 2022 10:06
    86.124.203.***
    Prioritatea primariei ar trebui sa fie , in cazul parcarilor, cartierele de locuinte. Demolarea cat mai rapida a garajelor vechi si construirea de parcari supraterane, cu cat mai multe etaje, ca sa nu mai vedem masini parcte pe toate trotuarele si pe ambele parti ale strazilor. Asa s-ar fluidiza cu adevarat si traficul, nu ca acum, cand primaria baga la foc automat sensuri unice pentru ca masinile nu mai incap pe strazile orasului si sunt obligate sa mearga in coloane nesfarsite. Zona centrala nici nu este asa de aglomerata iar parcarile subterane sunt foarte costisitoare atat la construit cat si la intretinut. Si inca ceva foarte important : parcarile sa fie gratuite pentru ca altfel, lumea tot aiurea parcheaza pentru ca nu are bani de platit toata ziua pe parcari.
    2
    25
    Raportează
  • postat de cd
    Vineri, 29 Iulie 2022 10:06
    5.2.209.***
    Acelas stil futurist cu care eu nu sunt deloc de acord, prea mult ciment prea putina verdeata , prea putine locuri umbroase mai ales acum cand verile devin din ce in ce mai toride;
    dar noi degeaba ne spunem parerile aici, pt ca cei care conduc isi urmaresc nestigheriti drumul lor pe care au apucat, suntem la mana unor oameni care au alte viziuni decat cele normale.
    2
    26
    Raportează
  • postat de Marius
    Vineri, 29 Iulie 2022 09:30
    89.136.3.***
    Poate ne explica cei care conduc orasul care sunt prioritatile.

    In Tiglina parcarea este o problema foarte mare. Si dupa ce ca nu sunt, acum s-au dat si la inchiriat toate locurile din spate de la A-uri.
    Dar care sunt prioritarile ? Parcare in fata primariei si nu parcarea subterana din Tiglina.

    Solutii de parcari in zona bancilor, centru si faleza ?
    Stiu ca primarul face putin de la Blocul Miorita si pana la Primarie, dar poate il intereseaza adevaratele probleme a celor care locuiesc in Galati. Ca doar inainte de alegeri poarte o falsa preocupare si discuta cu cetatenii.
    2
    30
    Raportează
  • postat de Nicolae
    Vineri, 29 Iulie 2022 07:31
    185.53.197.***
    Te bucuri cand vezi ca vor sa modernizeze orasul. Asa ma-m bucurat de modernizarea parcului Carol(fost parc CFR). Ei bine am ramas cu bucuria de la inceput. Autoritatile galatene promit ca fac,cum promit fumatorii ca se lasa de fumat in fiecare zi. Ei bine cate unul se mai lasa de fumat,dar nu mai mult. Deci bucurativa acum caci maine..........treceti la realitate.
    5
    19
    Raportează
  • postat de Igd
    Vineri, 29 Iulie 2022 06:50
    5.13.203.***
    O maghernita, poate asa dispar sobolanii din zona…
    2
    8
    Raportează
  • postat de Clanta
    Joi, 28 Iulie 2022 23:11
    178.138.97.***
    majoritatea votează interesul de partid pe banii noștri. noi plătim interesele lor !!! nu contează părerea noastră...consilierii votați sunt supuși aserviți conducerii de partid. de urmărit valoarea imensa cheltuită din bani publici.
    4
    26
    Raportează
  • postat de 104
    Joi, 28 Iulie 2022 23:04
    109.166.130.***
    Sa dăm drumul la construit CHICIURI că alte lucruri mult mai importante nu avem de făcut. Deci să curgă cementul și să videm betonu.
    Doamne ferește .
    5
    21
    Raportează
  • postat de Das
    Joi, 28 Iulie 2022 22:48
    89.137.229.***
    Toate parcarile ar trebui subterane iar deasupra sa fie parcuri, gradini cu flori, pomi, iarba. Asa e si in Germania si multe tari. torul sa fie subteran. Asta e viitorul. Si in cazul unui razboi te ajuta acele zone din subteran.
    7
    21
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.