Centura Tecuciului, în reparații la doar două luni de la inaugurare
Foto: George Marinescu

Centura Tecuciului, în reparații la doar două luni de la inaugurare
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Centura ocolitoare a Tecuciului, a cărei construcție a durat zece ani, are nevoie de reparații la doar două luni după ce, pe 28 decembrie 2022, a fost dată în circulație. Problemele au apărut la cele două pasaje, mai exact la rosturile de dilatație.

„Avem nişte dispozitive la rosturile de dilataţie. După perioada cu zăpadă, pe vreo trei dintre dispozitive le-am găsit deranjate, iar pe unul nu l-am găsit deloc”, a explicat reprezentantul constructorului pentru „Observator”, Antena 1.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susține că ar fi vorba despre rezolvarea unor infiltrații apărute în zona rosturilor, intervenții care trebuie făcute până la finalul acestei luni. Fiind în perioada de garanție, constructorul lucrează pe banii lui.

Cert este că reparațiile se fac folosindu-se plăci de polistiren, un fapt care poate trezi îngrijorare dacă ne reamintim de podul prăbuşit în Neamț, la care s-a dovedit că avea polistiren în anumite componente!

Reamintim că, potrivit informațiilor transmise la solicitarea noastră de CNAIR, ar mai fi lucrări de executat la centura Tecuciului: „Antreprenorul execută lucrări care nu sunt de natură să afecteze utilizarea construcției conform destinației și cerințelor fundamentale aplicabile. De asemenea, în perioada de garanție, conform prevederilor contractuale, antreprenorul va fi responsabil de remedierea oricărui viciu și oricărei deteriorări a unei părți a lucrărilor ce se pot produce sau pot apărea”.

Citit 2964 ori Ultima modificare Joi, 09 Martie 2023 13:54

4 comentarii

  • postat de Zz
    Miercuri, 08 Martie 2023 14:29
    95.76.19.***
    Asta face primaria și consiliul județean cu sacii de bani primiți afaceri cu firme care își fac treaba de mântuială. Uitați va la tot ce s a făcut în Galați, totul de mântuială DAR PE SUME COLOSALE. TOTI SUNT IMPLICATI SI CEI CARE AR TREBUI SA URMAREASCA HOTII NUMAI CA BANII II RAMBURSAM NOI.
    0
    0
  • postat de florin
    Miercuri, 08 Martie 2023 08:58
    86.124.202.***
    Pai daca folosesc polistiren extrudat si nu expandat e bine!Si sa fie de 10!Luam de la o cladire care se eficientizeaza energetic prin PNRR !Daca nu este la Tecuci ajuta Pucheanu cu un pachet ramas de anul trecut!!!O mina de glet de exterior ,un silicon la rosturi si e gata!Specialistiii lu peste!!
    0
    0
  • postat de mirel
    Miercuri, 08 Martie 2023 08:05
    136.255.134.***
    probleme sunt la ambele pasaje peste calea ferata si spre galati si spre cosmesti.
    aia cu lucreaza pe banii lui constructorul ca e in garantie lucrarea este de ras . de ce ? pai la contractarea lucrarii se angajeaza sa garanteze sa spunem 10ani lucrarea , castiga licitatia si eu il chem dupa doua
    0
    0
  • postat de Ichim
    Marți, 07 Martie 2023 22:49
    95.76.59.***
    Chiar nu se gaseste un specialist in lucrari de arta-poduri, care sa raspunda la o intrebare a cotidianului Viata Libera, daca este voie sa utilizezi polistiren la acest gen de constructii, sau polistirenyl inlocuieste dispozitive din cauciuc, sau alt material mai scump ?
    Asa pentru o corecta si c
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.