Învestire la Schela

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În luna iunie a acestui an, comuna Schela a rămas fără primar după ce social-democratul Iacov Bărceanu a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

După această lungă perioadă de timp în care viceprimarul PSD Maricel Petrea a asigurat interimatul la conducerea comunei, şi o rundă de alegeri parţiale, iată că localitatea are, în sfârşit, un primar.

Noul primar ales al comunei Schela, social-democratul Maricel Petrea, a depus jurământul în faţa Consiliului Local. „Vreau ca, împreună cu membrii Consiliului Local al comunei Schela, să fim o echipă şi să continuăm proiectele aflate în derulare”.

„Le mulţumesc tuturor locuitorilor din Schela şi Negrea şi vreau să le spun că vor avea un primar pentru comunitate, aşa cum a fost întotdeauna în comuna Schela”, s-a angajat Maricel Petrea.

La învestire a fost prezent unul dintre cei mai aprigi susţinători ai săi, preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac.

Citit 649 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.