Cereri de retragere a candidaturii, cereri de revocare a solicitării de retragere a candidaturii, precum și cereri de retragere a cererii de renunțare la candidatură!
Nu e glumă ori exercițiu de logică. Sunt documente cu care a fost "bombardat" în ultimele zile, Biroul Electoral Galați. Da, au fost candidați care și-au reconsiderat sau reevaluat decizia de a apărea sau nu pe buletinul de vot.
Chiar dacă înscrierea în cursa electorală la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 s-a încheiat pe 17 octombrie, candidaturile nu sunt încă definitive. Iar decizia de a candida se dovedește a fi o provocare pentru unele formațiuni politice, dar și pentru câțiva dintre candidați!
Potrivit documentelor afișate de Biroul Electoral Județean Galați, a fost luată decizia de respingere a candidaturilor depuse la Senat și la Camera Deputaților de Partidul Patrioții Poporului Român. Și asta deoarece, în urma reanalizării dosarelor de candidatură depuse, s-a constatat că listele nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 208/2005, mai exact nu asigură reprezentarea ambelor sexe, fiind propuse doar persoane de sex feminin. În cuprinsul deciziei se arată că au rămas fără obiect cererile de renunțare la candidatură și de revocare a cererilor de renunțare la candidatură depuse de patru dintre candidate.
O cerere de renunțare la candidatură și una de revocare a cererii de renunțare la candidatură a fost primită și din partea unui candidat de pe lista Partidului Social Democrat Independent. Inițial, acesta susținea că nu este de acord cu politica dusă de acest partid: "... am fost cooptat în al 12-lea ceas, după care, în zilele următoare, am observat indivizi certați cu legea, cu antecedente penale, făcând parte din acest partid". Ulterior s-a răzgândit și a anunțat că dorește să candideze!
Conform deciziilor afișate, au fost admise parțial listele de candidați depuse de Alternativa pentru Demnitate Națională și de Partidul Oamenilor Tineri.
Rămâne de văzut cum vor arăta listele finale, când acestea vor rămâne definitive.