UPDATE. Pentru cine se reduc impozitele locale la Galați. Decizie de îndată a aleșilor locali

UPDATE. Pentru cine se reduc impozitele locale la Galați. Decizie de îndată a aleșilor locali
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Reuniți în ședință extraordinară, aleșii locali au aprobat o serie de reduceri la impozitele locale pentru persoanele cu handicap și însoțitorii acestora. La Galați vor beneficia aproximativ 7.500 de persoane cu handicap, aflate în evidențele municipalității. De asemenea, facilități se aplică și pentru deținătorii de locuințe mai vechi de 50 de ani. Este vorba despre diminuări cuprinse între 15 la sută și 50 la sută. Aceste înlesniri se datorează Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 9/27.02.2026.

Din păcate, facilitățile votate de aleși nu se referă și la taxa de salubrizare, una dintre cele mai consistente plătite de cetățenii Galațiului.

Potrivit Primăriei Galați, prin hotărârea adoptată astăzi se acordă următoarele reduceri:

1. În cazul clădirii folosite ca domiciliu, aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav, impozitul scade cu 50 la sută.

2. În cazul clădirii folosite ca domiciliu, aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap accentuat, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap accentuat, impozitul se reduce cu 25 la sută.

3. În cazul terenului aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav, impozitul se va diminua cu 50 la sută.

4. În cazul terenului aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap accentuat, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap accentuat, impozitul scade cu 25 la sută.

5. În cazul mijloacelor de transport cu o capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cmc, aflate în proprietatea persoanelor cu handicap grav, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav, impozitul va fi cu 50 la sută mai mic, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.

6. În cazul mijloacelor de transport cu o capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cmc, aflate în proprietatea persoanelor cu handicap accentuat, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap accentuat, impozitul se reduce cu 25la sută, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului.

7. Valoarea impozabilă a clădirii se reduce în funcție de anul finalizării acesteia, după cum urmează:

a) cu 15 la sută, pentru clădirea care are o vechime cuprinsă între 50 de ani și 100 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință;

b) cu 25 la sută, pentru clădirea care are o vechime de peste 100 de ani, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință. 

Trebuie spus că, până la 31 martie, cetățenii care își achită integral impozitele și taxele locale beneficiază de o bonificație de 10 la sută.

Pentru persoanele care şi-au achitat obligaţiile fiscale fără a beneficia de aceste facilităţi, deşi se încadrează în condiţiile legale prevăzute pentru aceste înlesniri, se va aplica măsura compensării. Sumele plătite în plus vor fi scăzute din următoarele debite.

Citit 4966 ori Ultima modificare Vineri, 06 Martie 2026 22:39

16 comentarii

  • postat de Gogu Steriade
    Vineri, 06 Martie 2026 12:07
    109.166.132.***
    Bai, dar numai persoanele cu handicap au beneficii mai mari decat cei care muncesc, care studiaza la universitate si se intretin singuri sau parintii lor, e bine ma....Tara de ,,handikaphatzi”!
    0
    3
  • postat de galatean de rand
    Vineri, 06 Martie 2026 10:39
    86.124.201.***
    @Galatean - Codul fiscal priveste orice constructie cu destinatia de locuinta - case de pe vremea lui Cuza si blocuri de pe vremea lui Dej ! Problema este cu taxa de salubritate, nou-nouta!
    0
    6
  • postat de galatean de rand
    Vineri, 06 Martie 2026 10:38
    86.124.201.***
    primarul si primaria lui se bat cu pumnul in piept ca au pus in aplicare un act legislativ emis de autoritatea superioara (OUG emis de Guvern). Cu privire la incalcarea legilor cum ramane??
    1
    4
  • postat de Că e mare taxa de salubritate e una dar o și încasează înainte de prestarea serviciului.
    Vineri, 06 Martie 2026 07:12
    5.14.128.***
    Că au tupeul să pună o taxă uriașă, comparativ cu ce servicii oferă, nu ne miră.
    Au nesimțirea să ceară să plătim în avans și tupeul să ne penalizeze dacă n-o facem.
    0
    11
  • postat de Galatean
    Vineri, 06 Martie 2026 04:35
    86.124.202.***
    E vorba si de blocurile construite cu o vechime de peste 50 ani sau numai de case , vile si alte cladiri vechi darapanate?
    2
    4
  • postat de sarlatani
    Joi, 05 Martie 2026 23:19
    89.137.226.***
    prea putin case mai vechi de 50 ani. trebuia 75 sau 100.
    12
    6
  • postat de Fraier de Galati
    Joi, 05 Martie 2026 20:33
    86.120.239.***
    Menționați că reducerea de 10 la sută nu este și pentru salubrizare... Cu toate aceste tarife eEcosalul e al 7-a datornic pe tara că persoană juridică ... Obiectivele de performanță sunt îndeplinite..
    0
    38
  • postat de Omul nou cu megadrepturi, restul nijte tarani
    Joi, 05 Martie 2026 19:08
    86.124.202.***
    Noul supra cetatean : insotitorul de persoana cu handicap. E plin orasul de masini scumpe cu bilet albastru in geam.
    7
    43
  • postat de Radu
    Joi, 05 Martie 2026 17:34
    86.120.239.***
    Coaliția de guvernare PSD-PNL inventează ca măsură socială, tracțiunea 4x4 la triciclete.
    6
    29
  • postat de Sos
    Joi, 05 Martie 2026 17:11
    89.137.226.***
    Taxa pe proprietate este un abuz al statului mafiot condus de fostii comunistii, copiii lor si securisti
    7
    39
  • postat de Nici consilier, nici lider de sindicat. Zero barat. Ridica mana la semn. Ocupa locul unui om destept, care ar incerca sa faca ceva pentru Galati.
    Joi, 05 Martie 2026 16:36
    51.158.203.***
    In plan apropiat, primul din dreapta:
    Gheorghe Bezman, liderul de sindicat pensionar al siderurgistilor, pe TikTok.
    In timpul asta, 3000 de siderurgisti fac foamea, neplatiti de jumatate de an.
    2
    45
  • postat de pensionar
    Joi, 05 Martie 2026 16:14
    46.97.176.***
    eu plătesc salariile administratorilor deci eu decid nu voi ! EU POPORUL ROMAN ! VOI sunteti angajații noștri si executați ceea ce vă cerem .
    7
    38
  • postat de pensionar
    Joi, 05 Martie 2026 16:11
    46.97.176.***
    ce vină am eu să sponsorizez din contribuția proprie impotenta statului ? pensiile sunt pe contribuție, ajutoarele de la buget, , taxele pe ceea ce deții si folosești personal nu tot neamul .
    6
    34
  • postat de Iancu Jianul
    Joi, 05 Martie 2026 15:32
    5.13.130.***
    etarilor cand exista DOREI... avarii... gen explozia BU! Avem DOAR OBLIGATII... iar cand ghestatul trebuie sa apara cu obligatiile ce se impun o da in gard! Ca si curatarea aleii de STAT firme/blocuri
    7
    16
  • postat de Iancu Jianul
    Joi, 05 Martie 2026 15:29
    5.13.130.***
    PROSTEALA!In Italia prima propietate NU SUNT TAXE! Asa ar trebui si la noi! Apoi in functie vechimea si starea cladirii, si obligatia unui fond PLATIT de apa canal,engie,electrica de protectie a propi
    7
    30
  • postat de Adu hârtii să dovedești că ești handicapat sau ca detii cladire mai veche de 50 ani,ca statul e doar incasator,iar treaba instituțiilor publice o face cetățeanul
    Joi, 05 Martie 2026 15:15
    86.120.239.***
    Daca tu ca stat ai eșuat in a implementa cadastrul general pt ca ai pisat banii pe mașini de teren și ceasuri de birou, cum poți să aplici măsuri fiscale indiscriminatoriu?
    5
    47

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro