Pavele de granit şi reparaţii de peste 6 milioane de lei pe strada Domnească (FOTO)

Pavele de granit şi reparaţii de peste 6 milioane de lei pe strada Domnească (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Cea mai recentă modernizare a străzii Domnească, realizată între Biserica Greacă şi Biserica Romano-Catolică, încă mai oferă „surprize”: ba o tasare, ba o surpare, probleme remediate de constructori în cadrul garanţiei lucrărilor executate. Noutatea este că, tot pe Domnească, pe segmentul cuprins între străzile Gării şi Elena Doamna, autorităţile plănuiesc reparaţii ale trotuarelor şi carosabilului, nu o modernizare. Vom avea, însă, şi o porţiune pavată cu granit.

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, până pe 27 iulie, Primăria municipiului Galaţi aşteaptă oferte în cadrul licitaţiei pentru „Reparații strada Domnească (sector cuprins între strada Gării și strada Elena Doamna)”. Valoarea estimată a contractului de lucrări se ridică la 6.080.000 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este „preţul cel mai scăzut”.

Potrivit datelor procedurii, reparaţiile trotuarelor – mai mult decât necesare – cuprind: demontare/remontare borduri mari de granit existente, spargerea betonului existent, demontare/montare borduri mici, repararea accidentelor de teren, strat de balast, strat de beton şi strat de uzură din beton asfaltic.

Pentru sectorul cuprins între arterele Gării şi Basarabiei, Primăria cere montarea unor pavele de granit, astfel încât modernizarea deja realizată să aibă continuitate.

Carosabilul va fi frezat. Contractul prevede: strat geocompozit cu rol antifisură, intervenţii la suprastructură şi covor asfaltic. Termenul de execuţie a intervenţiilor ar trebui să fie de 90 de zile de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Celor care îşi fac griji că reţelele ar putea da de furcă în cadrul reparaţiilor le reamintim că s-au executat deja lucrări de reabilitare pe tronsonul cuprins între arterele Gării şi Basarabiei.

Necesitatea executării lucrărilor de reparaţie este indiscutabilă, după cum se poate vedea în imaginile pe care le-am realizat. Este chiar vizibilă şi „linia de demarcaţie” între zona modernizată a străzii şi cea care are nevoie de remedieri.

Reamintim că ultimele lucrări de modernizare de pe strada Domnească, segmentul cuprins între strada Nicolae Gamulea (Biserica Greacă) și strada Gării (Biserica Catolică), au fost executate de asocierea Lemacons SRL - Tancrad SRL - Old Road Construct SRL - Citadina 98 SA - Add Global Design SRL - Creative Road Design SRL. Valoarea contractului atribuit pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost de 16.395.526 de lei fără TVA.

Galerie de imagini

Citit 5999 ori Ultima modificare Vineri, 10 Iulie 2026 18:49

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro