UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local
Evaluaţi acest articol
(39 voturi)

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și funcționarea activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului Galați a fost aprobat. Decizia a fost luată de majoritatea PSD, în şedinţa extraordinară de marţi, 14 iulie, a Consiliului Local. Cu câte 13 voturi „împotrivă” au fost respinse cele două proiecte care propuneau interzicerea desfăşurării acestor activităţi, iniţiate de USR şi, respectiv, AUR.

Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, consilierii locali au fost convocaţi marţi, 14 iulie, în şedinţă extraordinară, pentru a hotărî dacă interzic sau nu jocurile de noroc în municipiul Galaţi. Pe ordinea de zi a şedinţei se aflau trei proiecte de hotărâre: unul - iniţiat de Primărie - propunea un regulament privind desfăşurarea jocurilor de noroc; alte două – iniţiate de USR şi, respectiv, de AUR – cereau interzicerea acestor activităţi.

Deşi proiectele USR şi AUR fuseseră depuse anterior apariţiei regulamentului propus de Primărie, ordinea cronologică nu a fost respectată. Primul supus dezbaterii aleşilor a fost regulamentul care permitea funcţionarea sălilor de jocuri de noroc în Galaţi.

Discuţiile au fost lungi şi aprinse. La fel de important de precizat este că primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a lipsit de la această şedinţă extraordinară. Viceprimarul PSD Sorin Enache a fost cel care a răspuns observaţiilor formulate de consilierii locali.

Deşi era iniţiatoarea unui proiect care cerea interzicerea acestui tip de activitate, consiliera locală USR Daniela-Ancuţa Şarpe a încercat - fără succes - să vină cu amendamente la regulamentul propus de Primărie. În cele din urmă, consiliera şi-a retras amendamentele şi a promis că va reveni cu un proiect de hotărâre separat pe acest subiect.

Poziţia consilierilor PNL

Precizând că grupul PNL nu susține extinderea sau încurajarea jocurilor de noroc, consiliera locală Anamaria Hărăbor a atras atenţia că forma finală a regulamentului nu mai cuprinde măsuri ferme, pentru protejarea comunităţii. Măsuri care au fost discutate cu consilierii şi pe care liberalii le-au susţinut.

Concret, în forma discutată inițial, Regulamentul conținea o serie de măsuri importante, care, din păcate, au fost eliminate sau semnificativ diluate înainte de votul final: interzicerea publicității exterioare pentru sălile de jocuri de noroc și obligativitatea unei fațade neutre, în culoarea clădirii din care fac parte; menținerea distanţelor faţă de instituțiile de învățământ şi de cult în forma inițială; interzicerea funcționării sălilor de jocuri în zona istorică a municipiului, fără excepții; instituirea unei taxe locale mult mai ridicate, astfel încât impactul social al acestei industrii să fie compensat într-o măsură mai mare.  

Practic, Regulamentul a devenit tot mai permisiv.

„Tot relaxând prevederile faţă de discuţiile iniţiale, noi practic facem o restrângere de activitate şi nu o restrângere a fenomenului”, a punctat consilierul local liberal Alexandru Şerban.

Cum a argumentat PACT pentru Galaţi

Consilierul local Doru Căstăian a anunţat că grupul PACT pentru Galaţi se va abţine de la vot. A argumentat că regulamentul conţine multe prevederi pur şi simplu arbitrare, că nu există vreun studiu de impact asupra populaţiei şi, cel mai rău, că nu există nicio componentă educaţională şi de prevenţie.

„Aş vrea să fie foarte clar, abţinerea nu înseamnă să te scalzi între două ape, cum ni s-a mai reproşat. Noi, în principiu, suntem pentru o reglementare inteligentă”, a explicat consilierul. 

Cele mai importante prevederi ale regulamentului

Faţă de varianta supusă consultării publice, restricţia amplasării sălilor de jocuri de noroc pe strada Domnească, pe segmentul cuprins între arterele Brăilei – Radu Negru, a mai fost nuanţată: „... cu excepția spațiilor care au deschidere la o altă stradă și, de asemenea, și intrarea în locație se face dintr-o altă stradă decât strada Domnească”.

A rămas interdicţia amplasării sălilor de jocuri de noroc de tip slot-machine la o distanță mai mică de 100 de metri față de orice instituție de învățământ preuniversitar (licee, colegii etc.) sau universitar. Distanţă care a fost scurtată cu 50 de metri şi va fi măsurată pietonal.

Dar a fost scoasă „prohibiţia” privind amplasarea „cazinourilor” în apropierea unităţilor de cult!

Cu alte cuvinte, sala de jocuri de vizavi de Biserica Romano-Catolică nu ar mai avea „probleme”.

În mod expres, regulamentul propus interzice amplasarea aparatelor de jocuri de noroc de tipul slot-machine în incinta: barurilor, restaurantelor, cafenelelor, magazinelor, spălătoriilor auto, agențiilor loto, agențiilor de pariuri, precum și în incinta oricăror altor spații publice sau comerciale care nu sunt autorizate în acest scop.

„Autorizarea sălilor de jocuri de noroc se realizează astfel încât să fie evitată concentrarea acestora într-un perimetru restrâns al municipiului”, se arată în proiectul de regulament.

Proiectul Primăriei propune şi o serie de criterii de evaluare a cererilor pentru emiterea autorizațiilor de funcționare, atât pentru activitățile de jocuri de noroc, cât şi pentru agențiile de pariuri și pentru sălile de jocuri de tip slot-machine.

Unul dintre criterii este „cuantumul sumelor cu care se vor implica operatorii de jocuri de noroc licențiat în rezolvarea unor probleme ale comunității”. Pentru sume de peste 500.001 euro, se acordă maximul de 25 de puncte.

Contează şi numărul mediu de personal angajat, încadrat pe raza teritorială a municipiului: pentru 21 de persoane se acordă 25 de puncte.

Una dintre cele mai importante prevederi propune: „Pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc, pe raza municipiului Galați se instituie o taxă anuală de autorizare în cuantum de 1.000 lei/mp/an, calculată în funcție de suprafața spațiului comercial utilizat pentru activitatea de jocuri de noroc, iar pentru agențiile de pariuri, taxa anuală este de 500 lei/mp/an. Taxa de eliberare se achită integral înainte de eliberarea autorizației și se face venit la bugetul local”.

Operatorii vor avea obligația să afișeze în exteriorul și în interiorul sălii de joc, în mod vizibil, mesajul: „Jocurile de noroc pot crea dependență. Participați responsabil.”


Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și funcționarea activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului Galați a fost aprobat. Decizia a fost luată de majoritatea PSD, în şedinţa extraordinară de marţi, 14 iulie, a Consiliului Local. Cu câte 13 voturi „împotrivă” au fost respinse cele două proiecte care propuneau interzicerea desfăşurării acestor activităţi, iniţiate de USR şi, respectiv, AUR.

Aşa cum v-am informat, faţă de varianta iniţială supusă consultării publice, Regulamentul a fost „relaxat” pe deplin.

De pildă, interdicţia amplasării sălilor de jocuri de noroc pe strada Domnească, între arterele Brăilei şi Radu Negru a fost „îmblânzită”. Sunt exceptate spațiile care au deschidere la o altă stradă și, de asemenea, și cele la care intrarea se face dintr-o altă stradă decât Domnească...

Grupurile de consilieri locali PNL şi PACT pentru Galaţi au anunţat, de la bun început, că se vor abţine de la vot. Liberalii au argumentat faptul că, faţă de prevederile discutate, documentul a devenit tot mai permisiv.

Vom reveni cu informaţii.

Citiţi şi: Jocurile de noroc din municipiul Galaţi, la mâna aleşilor locali. Un proiect de hotărâre le permite, două le interzic

Citit 6897 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Iulie 2026 19:01

28 comentarii

  • postat de GIOVANY
    Joi, 16 Iulie 2026 17:12
    89.137.229.***
    PSD-ul a nenorocit Galațiul! Au fugit tinerii ca potârnichile unde au vazut cu ochii. A framas un oraș plin de bătrâni care nu am mai chef de proteste, ighitind toate mizeriile care se fac .
    0
    9
  • postat de Dany
    Miercuri, 15 Iulie 2026 14:05
    5.13.165.***
    ,,Celor care au votat "pentru" le doresc ca fiecare membru al familiei lor sa cunoască la cel mai înalt nivel : ruina , inselaciunea și degradarea propriilor familii."
    Subscriu,penalilor!
    2
    18
  • postat de maurice
    Miercuri, 15 Iulie 2026 11:51
    86.127.209.***
    Eu nu stiu de ce s-a mai pierdut timpul cu treaba asta, era destul e evident ca in oras vor ramane. Dar nu e rau, peste 100 de ani vom bate la kur Las Vegasul.
    0
    17
  • postat de Cineva
    Miercuri, 15 Iulie 2026 11:05
    89.137.224.***
    Parcă Galațiul este înfrățit cu Fresno din California nu cu Las Vegas. Mă așteptam că o să avem un spital de urgență ca cel din Fresno dar prioritatea nu este binele cetățeanului, păcat!
    0
    23
  • postat de emilm
    Miercuri, 15 Iulie 2026 09:00
    86.120.239.***
    Pai înseamnă că și voi, Viața Libera, sunteți mulțumiti cu aceasta decizie. Puteți face in continuare reclama la jocurile de noroc la rubrica sport. Oricum e sport national.
    0
    29
  • postat de simion
    Miercuri, 15 Iulie 2026 08:56
    86.124.202.***
    Totul e pentru Neicu Dan (PNL), NEIDAN SRL Galati ,,,,
    4
    36
  • postat de proful de istorie
    Miercuri, 15 Iulie 2026 08:03
    5.13.165.***
    Domnilor din conducere, sa nu va mirati de ce va urma. Am mai trait asta in anii 30: crize suprapuse, saracie , coruptie, nepasare si legionarii vazuti ca sfinti si adusi la putere!
    Amintiti-va!
    2
    30
  • postat de Ionut
    Miercuri, 15 Iulie 2026 07:25
    5.13.162.***
    PSD e la butoane la Galati = jocuri de noroc , apa din ce in mai scumpa , taxa de salubritate din ce in ce mai mare , biletul de autobuz mai scump . Si cica e partid social democrat!!!
    1
    53
  • postat de adygl
    Miercuri, 15 Iulie 2026 07:18
    92.86.16.***
    Coruptia si incompetetnta au decis din nou. Jos cu ciuma rosie.
    3
    44
  • postat de Marius90
    Miercuri, 15 Iulie 2026 04:49
    109.166.132.***
    Bravo Pucheanu & PSD. Distrugeți tinerii din Galați di nu numai. Sa aveti zile putine
    4
    41
  • postat de X.
    Marți, 14 Iulie 2026 23:15
    80.233.41.***
    De fiecare data cand va plimbați cu copiii pe afară si vedeți sălile de jocuri cu golani pe trepte înjurând non stop sa va aduceți aminte de cei care le mențin intre blocuri. PSD. Aceste scursuri.
    7
    86
  • postat de Cristian
    Marți, 14 Iulie 2026 20:45
    128.127.119.***
    Dincolo de disputele de partid jocurile de noroc în oraș aduc bani la bugetul local.
    Adunătura pentru Unirea Românilor invocă moralitatea și religia , dar românii știu cu e cu moralitatea partidelor.
    16
    32
  • postat de Von Bergovicz 24.3 cm Records
    Marți, 14 Iulie 2026 20:45
    109.166.130.***
    De asta au apărut comentariile online ca sa se tempereze situația reală. Nu știți să protestați, nu știți să organizați proteste de efect. Punct. Nu așa se rezolva situația
    4
    49
  • postat de Laura
    Marți, 14 Iulie 2026 19:35
    78.96.85.***
    Sa va fie rușine!!Faceți doar ce vreti voi in orasul ăsta! Părerea cetățenilor de pe spinarea cărora va luați salariile si pernele pufoase de sub funduri,nu contează.Distrugeti tot:familii,copii.
    10
    65
  • postat de Jacks
    Marți, 14 Iulie 2026 18:45
    109.166.129.***
    Ce naiba de acolo își ia șpaga de funcționare, alți le scot in afara orașului pentru a le fi mai greu jucătorilor, noi le dăm locații în centrul. La Galați umblă câinii cu colaci în coadă.
    11
    58
  • postat de Camelia
    Marți, 14 Iulie 2026 18:33
    86.124.202.***
    Atata timp cat PSD-ul este MAJORITAR local (bine ca NU este si national), degeaba se incearca ceva. Nimic nu se poate face pentru ca ei au facut legile, NUMAI PENTRU EI & ACOLITI. Numai banul conteaza
    7
    78
  • postat de Camelia
    Marți, 14 Iulie 2026 18:24
    86.124.202.***
    In municipiile resedinta de judet din tara (PSD) s-au INTERZIS jocurile de noroc, numai in Galati Pucheanu/PSD este impotriva "curentului national". Ca si la motiunea de cenzura Bolojan, inca conduce.
    9
    62
  • postat de Crihan Ionica
    Marți, 14 Iulie 2026 18:21
    109.166.130.***
    Sa-ti fie rusine, dl.primar.Nu te mai obosi,Braila
    ti-a luat-o demult inainte.Nesimtitilor.
    7
    76
  • postat de Oricum sunteți orașul roșu …
    Marți, 14 Iulie 2026 17:52
    174.233.163.***
    De ce nu băgați și bordeluri .. la A-uri sunt deja blat ..
    7
    74
  • postat de Albert
    Marți, 14 Iulie 2026 17:47
    86.124.200.***
    Credea cineva altceva ?
    Iar a scăpat TALCIOCUL NOU o oportunitate.
    Păcat.
    4
    50
  • postat de Von Bergovicz
    Marți, 14 Iulie 2026 17:07
    84.117.46.***
    Banul e singurul zeu la care se inchina Pucheanu. Asta e treaba. Joc de glezne si tot inainte
    6
    83
  • postat de Quaestio
    Marți, 14 Iulie 2026 17:03
    86.124.202.***
    (ca o gluma amara) Mai ramane sa gasim/sa facem Locuri-de-Munca , sa aiba Salile Venit ...altfel dau si ele Faliment .
    Ele si Farmaciile se bat pe acelasi Ciolan .
    7
    70
  • postat de Celor care ati votat pro, sa va necuratul ruina totala din cauza pacanelelor pentru 7 generatii! Si sa nu va bucurati de banii incasati!
    Marți, 14 Iulie 2026 16:47
    213.233.108.***
    In timp ce siderurgistii isi strigau durerea la poarta combinatului, pe nemernicul de Bezman il durea la banana!
    El vota pentru pacanele in Galati. Lovele sa iasa.
    Ce caracter ordinar! Ce gunoi!
    6
    93
  • postat de tzache
    Marți, 14 Iulie 2026 16:34
    89.137.225.***
    Vorbim despre mafie... prostitutie,spalari de bani,trafic de influenta,de droguri,tigari si alte alea,jocuri de noroc,pariuri sportive,justitie,politie corupta,imobiliare suspecte...seamana cu Napoli?
    7
    86
  • postat de Neacșu M
    Marți, 14 Iulie 2026 15:21
    213.233.104.***
    Celor care au votat "pentru" le doresc ca fiecare membru al familiei lor sa cunoască la cel mai înalt nivel : ruina , inselaciunea și degradarea propriilor familii.
    7
    95
  • postat de Nu se mai poate asfalta că au rămas cazinourile în oraș
    Marți, 14 Iulie 2026 15:18
    86.120.239.***
    Economia orașului nu a fost jucată la cazinouri ca să faceți din ele un țap ispășitor pt adevăratele probleme ale Galațiului.
    58
    16
  • postat de daca nu era PSD, trebuia sa il inventam! Fara ei nu putem supravietui!
    Marți, 14 Iulie 2026 15:12
    86.124.201.***
    Super! Multumim PSD! Ciuma jocurilor de noroc se aliaza cu ciuma rosie si mai nou cu ND pentru binele comun!
    9
    84
  • postat de Alergătorul de pe Faleza
    Marți, 14 Iulie 2026 14:39
    109.166.131.***
    Haha, se aștepta cineva la altceva in sărăcia asta de oraș? Pai jocurile de noroc și videochat-ul sunt noua industrie a acestui colt de lume fara niciun viitor.
    5
    99

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro