Senatorul Paul Ichim îşi scoate averea la vedere

Senatorul Paul Ichim îşi scoate averea la vedere
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ca orice liberal care se respectă, medicul Paul Ichim, senator în Parlamentul României, pune mare preţ pe imobiliare. Cel puţin aşa reiese din declaraţia lui de avere.

Senatorul deţine un teren extravilan în comuna Oancea, din judeţul Galaţi, şi un altul în judeţul Mureş, ambele dobândite în 2008.

Senatorul mai declară trei apartamente, în Galaţi, în zone importante - pe strada Domnească şi pe Brăilei, şi două autoturisme Volkswagen, unul din 2005 şi unul din 2008.

Până în anul 2022, chirurgul are de plătit la o bancă un credit în valoare de 170.000 de lei.

Anul trecut, Ichim a câştigat, ca medic chirurg la Spitalul de Urgenţă nu mai puţin de 42.774 de lei. Indemnizaţia de consilier judeţean i-a mai adus un venit de 6000 de lei.

La capitolul interese, medicul n-are prea multe de mărturisit. Nu are nicio funcţie de conducere în PNL. Este însă membru în Colegiul Medicilor.

Citit 1396 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.