Primăria Galaţi dă 15.000 de euro pe lună ca să rămână în actualul sediu

Primăria Galaţi dă 15.000 de euro pe lună ca să rămână în actualul sediu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primarul Marius Stan a fost împuternicit să negocieze şi să încheie contractul de închiriere cu proprietarii sediului administraţiei locale. Viceprimarul PSD Florin Popa a declarat că, în urma discuţiei cu proprietarii, tariful de închiriere a scăzut la un euro pe metrul pătrat pentru teren şi de patru euro pe metru pătrat pentru suprafaţa construită. „Până acum chiria era de 10.000 de euro pe lună, acum s-ar ajunge la 15.000 de euro, ceea ce ar fi rezonabil. E o afacere bună pentru ei, proastă pentru noi”, a rezumat situaţia primarul, precizând că împuternicirea este necesară atâta timp cât este pe rol procesul privind evacuarea Primăriei.

Avocatul familiei Macri, Didel Bujeniţă, ne-a declarat că a avut termen pe 30 mai, dar că a cerut amânarea dosarului pentru a ajunge la o înţelegere cu reprezentanţii Primăriei. Varianta de preţ avansată de primar a fost confirmată de proprietarii clădirii.

Potrivit edilului, contractul va fi încheiat pe un an, timp suficient pentru a găsi o soluţie de mutare a Primăriei, fie în fostul Centru de Afaceri, fie în fostul sediu al Primăriei din Domnească nr. 51 (clădirea CFR). Cert este că aleşii locali au solicitat Guvernului emiterea unei hotărâri prin care imobilul în cauză să revină în administrarea şi folosinţa Consiliului Local. „Actele de proprietate sunt indubitabil în favoarea Primăriei, motiv pentru care am solicitat şi la întâlnirea avută la Guvern să oprim acel proces interminabil. Ne-am luptat în primele instanţe cu CFR, care din motive juridice a trebuit să se retragă din proces şi au intervenit Finanţele. Am solicitat intervenţia Guvernului, pentru că trebuie scurtat chinul”, a spus Stan.

Citit 1069 ori Ultima modificare Vineri, 31 Mai 2013 19:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.