Sporul, un drept câştigat pentru funcţionarii publici

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi, 23 martie, sindicaliştii gălăţeni din sistemul bugetar vor picheta Prefectura Galaţi pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de politica guvernamentală privind sistemul de salarizare a bugetarilor. 60 dintre aceştia îi vor reprezenta pe angajaţii din şcoli, restul fiind din sănătate, cultură, administraţie publică locală şi judeţeană.

Fostul prefect Mihai Capră critică intenţia guvernanţilor de a desfiinţa sporurile funcţionarilor publici: „E foarte greu ca unui om pe care l-ai obişnuit cu un standard de viaţă să-i tai sporul. Sporul e un drept câştigat. E drept, sporurile sunt foarte mari, ca procent faţă de salariu, problema e că salariul e foarte mic.

Celor de la paşapoarte şi înmatriculări, dacă le-ai luat sporurile sunt muritori de foame, pentru că salariile sunt gen Ecosal! Dacă se vor tăia sporurile, vor pierde oameni şi chiar pe cei mai buni. Cât despre situaţia politică actuală, nu cred că va dura mult iubirea între cele două partide, vedeţi că zilnic se întâmplă fel de fel de lucruri”, ne-a declarat fostul prefect Mihai Capră.

Citit 1055 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.