Marius Stan vrea să vândă casa de vacanţă a municipalităţii. Ce părere au gălăţenii?
Foto: Foto: Marian Căpăţână

Marius Stan vrea să vândă casa de vacanţă a municipalităţii. Ce părere au gălăţenii?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gălăţenii cred că ideea primarului Marius Stan de a vinde casa de vacanţă a municipalităţii este inspirată.
Dragoş Rădulescu, 22 de ani, masterand
– „Mi se pare o idee bună, mai ales că astfel nu s-ar mai cheltui nişte fonduri inutil. Mi se pare o idee mult mai bună dirijarea banilor către obiective mult mai importante din oraş, care ar avea nevoie mult mai mare, precum infrastructură, instituţii de cultură, clăriri vechi, care au nevoie de restructurare, imobile declarate monument istoric. Dacă nu a recondiţionat-o Primăria, în atâta timp, acum este clar că altă variantă nu există. Dacă ar fi renovat-o acum 10 ani, poate că astăzi nu trebuia să mai fie nevoită să o vândă”.

Cătălin Chiosa, 55 de ani, pensionar – „Oricum ar fi, trebuie să nu se mai irosească bani publici pentru asemenea lucruri. Păcat că a fost nevoie să treacă atât de mult timp pentru ca autorităţile să ia această măsură”.

Elena Olariu Isofache, 77 de ani, pensionară – „Dacă nu a fost folosită, iar acum este deteriorată, e clar că este nevoie de un inginer constructor care să o reabiliteze. Probabil că este nevoie de foarte mulţi bani pentru renovare şi nu cred că este bine să facem risipă. Este o măsură bună. Trebuia vândută de mai mult timp, dar nici acum nu este târziu”.

Citit 1639 ori Ultima modificare Miercuri, 07 August 2013 16:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.