Dr. Bacalbaşa, candidatul PSD la preşedinţia CJ: „Sunt extrem de măgulit de încrederea oamenilor”

Dr. Bacalbaşa, candidatul PSD la preşedinţia CJ: „Sunt extrem de măgulit de încrederea oamenilor”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În exclusivitate, am reuşit să obţinem o declaraţie de la dr. Nicolae Dobrovici Bacalbaşa (FOTO), validat candidat al PSD la preşedinţia Consiliului Judeţului Galaţi. În primul rând, l-am întrebat cum comentează rezultatele sondajului care au indicat că este preferat şi privit cu încredere de 65 la sută dintre cetăţenii intervievaţi.

„Nu cred că sondajul reflectă întrutotul valoarea unui om, mai ales valoarea lui în situaţia specifică dată. El arată doar încrederea oamenilor şi, personal, sunt extrem de măgulit de încrederea acordată. În situaţia în care voi reuşi să ajung la conducerea Consiliului Judeţului, o văd ca pe o imensă povară. Nimic nu te apasă mai mult decât speranţa şi încrederea oamenilor, cărora trebuie să le faci faţă. Fără îndoială, conducerea unui Consiliu Judeţean înseamnă capacitatea de a te orienta pe experienţa şi buna credinţă a unor oameni pe care să fii capabil să-i detectezi, selectezi şi aduci în colectivul de gândire, decizie şi stabilire a priorităţilor”, ne-a mărturisit medicul.

Bacalbaşa consideră că punctele sale forte sunt: experienţa, intuiţia, empatia, capacitatea de a se feri de falsul entuziasm şi de excesivele efuziuni.

„Când există bani puţini este extrem de important cum şi pe ce îi cheltuim. Cea mai mare insultă a unei societăţi libere este lipsa de transparenţă”, a spus Bacalbaşa, făcând trimitere la „miştocăreala filozofică a nemuritorului Caragiale”: „trădare, trădare, dar să ştim şi noi!”.

Despre preşedintele Chebac…

„Un spor de încredere şi un număr mai mare de voturi nu înseamnă o dezavuare a predecesorului şi ar fi un caz extrem de nefericit dacă am privi această desemnare pe baza legii junglei: ce animal a mâncat alt animal”, ne-a declarat, în stilul său inconfundabil, dr. Bacalbaşa.

Citit 1857 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.