Gabriel Oprea, din nou PREMIER INTERIMAR

Gabriel Oprea, din nou PREMIER INTERIMAR
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Premierul Victor Ponta va pleca, miercuri dimineață, 29 iulie, în Turcia, pentru a se opera a doua oară la genunchi, iar după aceea va pleca în vacanţă pentru aproximativ trei săptămâni, până pe 17 august, vacanţă pe care este posibil să o petreacă chiar în România, au precizat surse din Guvern, citate de presa centrală. Sursele oficiale au declarat, astăzi, 28 iulie, că Ponta îl va delega pe vicepremierul Gabriel Oprea să îi ţină locul la conducerea Executivului în perioada în care el va fi plecat în Turcia şi pe perioada concediului de odihnă.

Următoarea ședință de Guvern urmează să aibă loc pe 19 august, a informat Agerpres. "Este ultima ședință de Guvern, ultima înainte de două săptămâni de vacanță", a declarat premierul, astăzi, în cadrul reuniunii în care s-a aprobat rectificarea bugetară pe anul 2015.

Victor Ponta preciza, săptămâna trecută, că este posibil să plece în Turcia pentru câteva zile, pentru o nouă intervenţie chirurgicală la genunchi, situaţie în care Gabriel Oprea va fi, din nou, premier interimar, a relatat mediafax.ro.

Premierul Victor Ponta a fost internat, în 14 iunie, la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng, şi s-a întors în ţară la 8 iulie, după o absenţă de aproape o lună. În această perioadă, Gabriel Oprea a fost numit prim-ministru interimar, a precizat şi realitatea.net.

Citit 1065 ori Ultima modificare Marți, 28 Iulie 2015 21:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.