Un tânăr performant pentru o comună modernă - FILOTE ADRIAN, omul potrivit la locul potrivit

Un tânăr performant pentru o comună modernă - FILOTE ADRIAN, omul potrivit la locul potrivit
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

După ce a reuşit să schimbe complet faţa comunei Fîrţăneşti, transformând-o într-o adevărată unitate administrativ-teritorială, cu drumuri asfaltate, pe care se circulă ca în palmă, zone de relaxare, servicii de calitate pentru localnici şi utilităţile necesare unui trai decent, dar demn, Filote Adrian, unul dintre cei mai tineri primari din judeţul Galaţi, candidează pentru un nou mandat. La doar 35 de ani (cât are în prezent), social-democratul, care încheie al doilea mandat de primar (la care se adaugă un altul incomplet, de un an de zile) este catalogat drept unul dintre cei mai performanţi aleşi din judeţul Galaţi, nu doar de către colegii săi din PSD, dar şi de către adversarii politici. Pentru că nu poţi să nu remarci cum, de la venirea sa în fruntea Primăriei, comuna Fîrţăneşti a făcut importanţi paşi către modernizare. Iar proiectele de dezvoltare nu se vor opri aici, îi asigură pe localnici Filote Adrian.

Social-democratul s-a preocupat să asfalteze mare parte din reţeaua de drumuri ale satelor Fîrţăneşti şi Viile, unde a dat în folosinţă şi reţeaua de canalizare, împreună cu cele două staţii de epurare, şi a avut grijă ca instituţiile publice şi gospodăriile comunei să fie racordate la sistemul de canalizare.

Candidatul PSD pentru un nou mandat de primar are însă, în continuare, proiecte ambiţioase cu ajutorul cărora nivelul de trai al oamenilor din Fîrţăneşti va fi îmbunătăţit considerabil. Lucrările de asfaltare vor continua, a dat asigurări tânărul primar, care ne-a spus că noi astfel de investiţii vor demara peste doar câteva zile. Totodată, după ce s-a preocupat să înfiinţeze un centru social pentru copiii proveniţi din familii defavorizate, unde peste 30 de micuţi primesc hrană caldă şi suport pentru a-şi face temele, primarul Filote Adrian îşi doreşte cu ardoare ca în Fîrţăneşti să fie construită o sală de sport, pentru cei peste 600 de copii din comună. Şi o va face! Pentru că unul dintre atuurile sale este ambiţia de a-şi vedea localnicii împliniţi şi mulţumiţi. Tocmai de aceea sătenii din Viile vor beneficia de un ghişeu al Primăriei, pentru a nu mai bate drumul până la Fîrţăneşti, iar primarul spune că va depune tot efortul pentru ca acolo să funcţioneze şi un ghişeu al Poştei.

Filote Adrian este preocupat şi de cultura şi tradiţiile comunităţii şi va continua să sprijine ansamblul folcloric al comunei, bisericile şi tinerii.

(P)

Comandat de PSD Org. Jud. Galati

Prestat de Viata libera

CUI Mandatar Coordonator 21160002

Citit 5618 ori Ultima modificare Marți, 30 August 2016 14:18