Cea mai tânără echipă de parlamentari/ Mesajul USR pentru gălăţeni

Cea mai tânără echipă de parlamentari/ Mesajul USR pentru gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Prezentă la ceremonia găzduită, astăzi, de Prefectură, cea mai tânără echipă de parlamentari, formată din Bogdan – Ionel Rodeanu (deputat, 36 de ani) şi George – Edward Dircă (senator, 36 de ani), a ţinut să le transmită gălăţenilor că îi vor reprezenta „cu profesionalism şi onestitate” în Legislativ, iar uşile birourilor acestora „vor fi întotdeauna deschise”.

„Priorităţile noastre sunt de a-i reprezenta cu profesionalism şi onestitate pe toţi gălăţenii care ne-au votat, pe toţi românii ale căror voturi au venit înspre noi şi, mai ales, pe cei nehotărâţi, pe cei care au absentat de la alegeri, dezamăgiţi de tot ce s-a întâmplat în ultimii 26 de ani în România”, a declarat Bogdan Rodeanu, vicepreşedinte al USR Galaţi.

Atacat, în repetate rânduri, de contracandidaţi pe motiv că este bucureştean şi, cu toate acestea, a ocupat primul loc pe lista USR Galaţi pentru Senat, cunoscutul avocat George – Edward Dircă a ţinut să precizeze că „Galaţi este a doua mea casă” şi că echipa de parlamentari a USR va fi prezentă „în teritoriu la fiecare sfârşit de săptămână”.

„Doresc să le mulţumesc tuturor gălăţenilor că ne-au acordat şansa de a-i reprezenta mai departe. Suntem un partid de oameni tineri, specialişti, fiecare pe domeniul lui. Am o bogată experienţă juridică în spate şi de fiecare dată am luptat cu autorităţile. Uşile birourilor noastre vor fi întotdeauna deschise pentru gălăţeni, le vom asculta problemele şi promitem să depunem eforturi pentru a soluţiona toate petiţiile pe care le vom primi. Galaţi este a doua mea casă. Am un sticker pe maşină cu „I love Galaţi”. Vom fi prezenţi în teritoriu la fiecare sfârşit de săptămână”, a afirmat noul senator de Galaţi.

Rămâne de văzut dacă tinerii parlamentari îşi vor respecta promisiunile.

Foto: Marius Prisacariu

Citit 7624 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Decembrie 2016 18:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.