Fostul viceprimar RADU COSCA revine în Consiliul Local

Fostul viceprimar RADU COSCA revine în Consiliul Local
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Fostul viceprimar ALDE al Galaţiului în mandatul trecut, Radu Cosca, va reveni în Consiliul Local (CL). Politicianul a fost validat, dar nu a depus încă jurământul, pentru că a lipsit de la ultima şedinţă a legislativului. Cosca îi va lua locul în CL şi în Comisia de Buget-Finanţe colegului său de partid, Cristian Dima. Acesta a demisionat pentru că, prin numirea în funcţia de secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a devenit incompatibil cu funcţia de ales.

De profesie economist, Cosca a avut un traseu politic şi administrativ controversat. În decembrie 2014, a demisionat din funcţia de viceprimar, pe motiv că "n-a putut să facă nimic", dar, ulterior, în 2015, s-a răzgândit şi a revenit în Primărie. În 2008, a fost ales consilier local PC (devenit ALDE), dar n-a apucat decât să depună jurământul, pentru că a fost exclus din PC şi şi-a pierdut şi mandatul, decizie pe care politicianul a contestat-o în instanţă. În septembrie 2008, a intrat în PDL unde a fost invitat să preia conducerea Organizaţiei Oamenilor de Afaceri. Cosca a avut şi un mandat de consilier judeţean PC, în perioada 2004-2008.

Citit 4309 ori Ultima modificare Luni, 27 Februarie 2017 19:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.