Proiectul Legii prevenţiei, în dezbatere publică

Proiectul Legii prevenţiei, în dezbatere publică
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat va lansa, zilele acestea, în dezbatere publică, proiectul Legii prevenţiei, a anunţat secretarul de stat Cristian Dima, preşedintele executiv al ALDE Galaţi.

"Legea prevenţiei e un program liberal introdus în programul de guvernare şi creează cadrul ca antreprenorii să nu mai fie terorizaţi de gândul unui control, să existe o armonie între organul de control - Protecţia Consumatorilor, ISU, ANAF sau ITM - şi firme, o coeziune şi un respect reciproc (…) În prezent, Legea prevenţiei stipulează că trebuie să existe un proces verbal de avertisment care să nu se treacă în cazierul fiscal - doar se înregistează în registrul unic de control - iar dacă angajatorul nu se conformează, atunci, următoarea dată, dacă persistă în abatere, pot fi aplicate sancţiunile. Legea prevede ca un astfel de control să se efectueze o dată la trei ani, dar eu aş propune să fie o dată pe an, cred că e un termen rezonabil”, a afirmat Dima.

Oficialul a mai precizat că, în maximum şase luni, ministerul va lansa un portal care va conţine toate legile ce vizează firmele.

"Vom încărca permanent toată legislaţia specifică în mediul antreprenorial. Înainte de a se pleca în control, pe portal ar trebui să fie încărcată tematica de control. Păi noi căutăm să-i găsim în culpă pe angajatori sau să respecte legislaţia în vigoare?", a mai spus Dima.

Citit 1174 ori Ultima modificare Duminică, 12 Martie 2017 16:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.