PRIMĂRIA Galați cumpără Maternitatea "Buna Vestire"

PRIMĂRIA Galați cumpără Maternitatea "Buna Vestire"
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Deşi opiniile aleşilor au fost diferite, printre cei care au votat împotrivă ori s-au abţinut fiind voci care au susţinut oportunitatea construirii unei maternităţi noi, la şedinţa de marţi a Consiliului local s-a decis că e oportună investiţia în clădirea actuală.

Cu un vot împotrivă, din partea doctorului Gheorghe Bugeag (ALDE), şi abţinerea consilierelor Nicoleta Badiu, Oana Iurescu (PMP) şi Simona Vreme (independentă), Consiliul Local a aprobat cumpărarea imobilului în care îşi desfăşoară activitatea Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie “Buna Vestire”, de pe strada Dr. Nicolae Alexandrescu nr. 99.

Preţul total de vânzare a imobilului (teren şi construcţii) este de 1.100.000 euro, fără TVA, la care s-a ajuns în urma negocierilor care plecaseră de la o ofertă iniţială de 1.463.000 de euro. Dacă Primăria va achita preţul integral până pe 10 mai, va fi scutită de chiria pe primele cinci luni ale acestui an, caz în care suma efectiv achitată va fi, potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, de 1.052.000 de euro.

Edilul s-a arătat surprins că aleşii care s-au abţinut sau au votat împotrivă au fost trei doamne şi un doctor! „V-am spus de data trecută că îmi doresc o maternitate nouă tocmai pentru că sunt mamă şi pentru că am contactat o bacterie din spital! Tocmai din respect pentru mame şi copii ne dorim ceva nou!”, a spus Nicoleta Badiu. „Doctorii ştiu ce înseamnă o maternitate veche”, a replicat Bugeag.

În opinia primarului, achiziţia maternităţii „este un lucru firesc pe care îl facem în momentul de faţă: este singurul spital nemodernizat din Galaţi, care poate beneficia de investiţii cu fonduri europene. Prin urmare cred că e un prim pas pentru a intra în normalitate şi pentru a ridica nivelul actului de medicină”.

În cazul în care nu se va concretiza vânzarea, contractul de închiriere va fi prelungit, iar Primăria va plăti în continuare chirie Fundaţiei Caritatea.

Citit 9157 ori Ultima modificare Joi, 30 Martie 2017 01:41

4 comentarii

  • postat de VIOLETA iONESCU
    Vineri, 31 Martie 2017 18:49
    79.116.104.***
    Foarte bine! Mă bucur că se cumpără acest spital. Este pavilionat, poate fi modernizat și are toate șansele să devină o maternitate modernă! Este și o soluție de mutare a maternității de la Spitalul Județean în caz de necesitate. În plus, aici era fostul Spital Israelit, o unitate spitalicească cu o tradiție veche. Felicitări!
    1
    3
    Raportează
  • postat de marina
    Joi, 30 Martie 2017 14:12
    5.13.248.***
    deja astept nepoti si tot nu stiu unde este aceasta maternitate, este destinata doar celor cu masina personala, transportul in comun nu cred ca ajunge acolo
    20
    2
    Raportează
  • postat de De dragul noilor născuți, pentru sănătatea mămicilor și bebelușilor, cumpărarea clădiri este necesară.
    Joi, 30 Martie 2017 10:55
    213.233.104.***
    Un motiv pentru cumpărarea maternități și dezvoltare a acestei clădiri, este izolarea noilor născuți, azi maternitatea din Spitalul Județean expunând mamele și noi născuți la bolile specifice adulților, ce se perindă prin Spitalul Județean, azi Galațiul având cea mai mare rată de mortalitate a noilor născuți în maternitate din România și UE, inclusiv prin îmbolnăvire în maternitatea Spitalului Județean.Chiar de pe timpul lui Ceaușescu, mamele insistau prin diferite ''procedee'' a timpului, să nască în această maternitate veche, dar cu o asistență medicală la naștere și după, mult superioară, față de maternitatea din Spitalul Județean, cel puțin, igiena fiind mult superioară în Buna Vestire și cadrele medicale, mult mai bine pregătite profesional, cu experiență. Rata de îmbolnăviri și chiar decese a noilor născuți, în Spitalul Județean, este foarte mare, la Buna Vestire, nu....deci, de dragul noilor născuți, cumpărarea este un factor pozitiv, mai ales dacă se continuă modernizarea prin fonduri UE.
    7
    21
    Raportează
  • postat de CRISTI
    Joi, 30 Martie 2017 08:13
    5.2.205.***
    Felicitari celor care au votat cumpararea Maternitatii!
    9
    18
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.