Întârzieri pe bani europeni

Întârzieri pe bani europeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primăria strânge din dinţi şi speră ca investiţiile pe bani europeni să fie finalizate la timp pentru a nu se ajunge în situaţia returnării banilor primiţi de la UE. Deocamdată sunt întârzieri la lucrările ISPA apă şi gunoi, şi la Piaţa de Gros şi probleme la lucrările de modernizare de pe strada Basarabiei

Hei-rup ISPA!

Lucrările ISPA sunt în urmă cu două luni. „Se lucrează intens la proiectele ISPA. Suntem contra-cronometru pentru că dacă nu terminăm la timp ne taie banii de la Uniunea Europeană”, a declarat primarul Dumitru Nicolae.

Potrivit edilului, firma Yapi şi-a schimbat muncitorii pentru că s-a împlinit un an de când munceau în România. Nicolae speră că odată cu revenirea lucrătorilor din „vechea gardă”, care lucrează destul de bine, întârzierile vor fi recuperate.

Pe ISPA gunoi, staţia de sortare şi formare a compostului, are un avans de patru luni, dar groapa de gunoi a rămas în urmă. Pe 10 octombrie groapa de gunoi trebuie acoperită. Nicolae vrea să folosească pentru florile din oraş pământ vegetal de la groapa de gunoi.

Au rămas de căruţă

Piaţa de Gros (foto) ar fi trebuit să fie gata, dar nu este, din cauza SC Unicom. Lucrările sunt în urmă cu o lună, aşa cum am mai scris.

Probleme sunt şi la modernizarea cu bani europeni a străzii Basarabiei până la Piaţa Energiei. Proiectul de lărgire a străzii a fost făcut în 1972, dar de atunci şi până acum „geografia” locului s-a mai schimbat din cauza retrocedărilor.

Câteva construcţii stau în calea modernizării pe fonduri europene: „Din cauza sistemului haotic de retrocedări avem foarte multe probleme. S-a concesionat un teren, s-a făcut o coşmelie şi ne  încurcă. Suntem în tratative, ori îi dărâmăm construcţia, ori eliberează zona”, a declarat Nicolae.

Citit 650 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.