Desfiinţăm tramvaiul, dar înlocuim reţelele de agent termic
Foto: ”Viața liberă”, Anca Melinte

Desfiinţăm tramvaiul, dar înlocuim reţelele de agent termic
Paradoxal, deşi fac parte din proiectul de modernizare licitat, lucrările de înlocuire a reţelelor de agent termic pe strada Basarabiei nu vor fi executate, în realitate, niciodată
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Pentru a treia oară în acest an, modernizarea străzii Basarabiei, pe tronsonul cuprins între arterele Traian şi Mihai Bravu, a fost scoasă la licitaţie. Poate că măcar acum va fi cu noroc, dacă primele două proceduri au fost anulate! Lucrările incluse în contractul în valoare de 13,4 milioane de lei fără TVA vizează, în principal, desfiinţarea liniei de tramvai şi extinderea reţelei de troleibuz. În condiţiile în care investiţia nu va demara mai devreme de 2018, iar acesta ar putea fi ultima iarnă de funcţionare a sistemului centralizat, pare curios faptul că se doreşte înlocuirea reţelelor de agent termic!

Lansată pe 13 ianuarie şi anulată pe 26 ianuarie 2017, relansată pe 5 octombrie şi anulată pe 9 octombrie 2017, modernizarea străzii Basarabiei, pe segmentul cuprins între Traian şi Mihai Bravu, este din nou în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice şi îşi aşteaptă ofertanţii până pe 20 noiembrie 2017. Contractul este unul generos, cu o valoare estimată de 13,4 milioane de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut. Faţă de prima licitaţie, din ianuarie, valoarea contractului a scăzut cu peste 6,2 milioane de lei şi asta pentru că, în loc de reabilitarea căii de rulare a tramvaiului, linia de tramvai va fi desfiinţată. Această cerinţă privind reţelele de agent termic este prevăzută explicit în categoriile de lucrări licitate, în condiţiile în care prima licitaţie nu cuprindea acest detaliu.

Trei documentaţii pe banii noştri

Trebuie spus că modernizarea acestui segment al străzii Basarabiei face parte dintr-o investiţie de amploare - "Reabilitarea infrastructurii transport inclusiv viaducte axa Est-Vest, intrări în Galaţi", 145,1 milioane de lei. Potrivit datelor noastre, documentaţia de avizare a lucrărilor, pentru care Primăria a plătit 140.675 de lei, a fost realizată în anul 2015 de ADD Global Service SRL, fiind aprobată de aleşii locali în ianuarie 2016. Pentru prima etapă a lucrărilor, strada Basarabiei, proiectul a fost realizat de Proiect SA, în 2016, şi a costat 119.000 de lei. După ce prima licitaţie, din ianuarie 2017, a fost anulată, proiectul a trebuit modificat. Şi asta deoarece, în februarie 2017, autorităţile au ajuns la concluzia că linia de tramvai nu se mai justifică şi, implicit, nici lucrările de reabilitare a căii de rulare tramvai şi a firului de contact. Pentru excluderea lor din proiect a fost necesară actualizarea documentaţiei, tot de către Proiect SA, contra sumei de 56.000 de lei fără TVA.

Ce lucrări sunt prevăzute

Iniţial, lucrările de modernizare din prima licitaţie anulată vizau: reabilitarea suprastructurii, piste pentru biciclişti, reamenajare trotuare, locuri parcare, reabilitarea căii de rulare şi a firului de contact şi a reţelelor de apă. Acum se doreşte: desfiinţarea liniilor de tramvai, refacerea sistemului rutier pe partea carosabilă pe toată lăţimea străzii, refacerea trotuarelor, amenajarea intersecţiilor, instalaţii electrice pentru extindere troleu, reabilitare reţele de apă şi de canalizare şi înlocuirea reţelelor de agent termic.

În condiţiile în care actualizarea proiectului licitat acum s-a făcut în luna mai, iar în luna aprilie aleşii locali hotărâseră renunţarea la sistemul centralizat de încălzire şi acordarea unui ajutor financiar de 3.000 de lei pentru achiziţia unui sistem alternativ de încălzire şi apă caldă, pare surprinzătoare includerea, în categoriile de lucrări licitate, înlocuirea reţelelor de agent termic! Mai ales că aceasta se doreşte a fi ultima iarnă în care agentul termic va fi furnizat în sistem centralizat, gălăţenii fiind încurajaţi să devină independenţi din punct de vedere termic.

Ce spune primarul

Contactat telefonic, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu ne-a declarat că înlocuirea reţelelor de agent termic a fost cuprinsă atât în proiectul iniţial, cât şi în cel actualizat, pentru obţinerea avizelor necesare investiţiei. Edilul a precizat că valoarea lucrărilor în cauză nu depăşeşte 97.000 lei şi vizează două traversări ale străzii, nu reţele pe toată lungimea arterei. "La momentul executării lucrărilor, atunci când se va ajunge în această etapă, se vor face note de renunţare. Nu vor fi făcute şi vor fi scăzute din plata finală", ne-a declarat primarul.

Investiţie cu bani de împrumut

Reabilitarea infrastructurii de transport inclusiv viaducte axa Est-Vest, intrări în Galaţi, din care face parte şi modernizarea acestui prim segment al străzii Basarabiei, va fi finanţată din cel mai recent credit, în valoare de o sută de milioane de lei, pe care Primăria municipiului Galaţi l-a contractat la CEC Bank. Pentru început, a fost alocată o sumă de zece milioane de lei, tocmai pentru a nu bloca o sumă mai consistentă, având în vedere că e vorba despre o investiţie de anvergură.

Citit 13297 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017 02:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.