Cristinel Luca

Cristinel Luca

„Contraofensiva Ucrainei a eşuat”

Duminică, 23 Iulie 2023 17:30 | Publicat în Război în Ucraina
Contraofensiva Ucrainei „a eşuat”, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin, duminică, la Sankt Petersburg, unde l-a primit pe liderul belarus Alexander Lukaşenko, aliatul său apropiat, pentru discuţii.  „Nu există nicio contraofensivă”, a declarat Lukaşenko. Putin a replicat: „Ea există, dar a eşuat”.  Ucraina şi-a început contraofensiva mult aşteptată luna trecută, dar până acum a obţinut doar mici câştiguri împotriva forţelor ruseşti care controlează ma ...

Pod prăbușit în Grecia

Duminică, 23 Iulie 2023 21:05 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un pod la care aveau loc lucrări de construcție s-a prăbuşit parţial duminică la Patras, în vestul Greciei, au anunțat serviciile de pompieri şi poliţie, precizând că există persoane prinse sub dărâmături şi răniţi, scrie AFP, citată de Agerpres. O amplă operaţiune de salvare a fost declanșată, după ce la locul accidentului au ajuns ambulanţe, maşini de pompieri şi de poliţie. Cauzele prăbuşirii nu sunt cunoscute deocamdată. Podul este situat pe autostrada care le ...

Insula Rodos arde de șase zile

Duminică, 23 Iulie 2023 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Mii de persoane de pe insula grecească Rodos şi-au petrecut noaptea în aer liber, după ce un incendiu forestier de proporţii a obligat la evacuarea a numeroase sate şi staţiuni de vacanţă, informează duminică DPA, preluată de Agerpres. Circa 19.000 de locuitori şi turişti din Rodos au fost evacuaţi către locuri mai sigure începând de sâmbătă din cauza unui incendiu violent, a anunţat biroul premierului grec Kyriakos Mitsotakis duminică dimineaţă. Biroul său a precizat c ...

De miercuri, prețuri mai clare în farmacii și magazine

Duminică, 23 Iulie 2023 18:00 | Publicat în ECONOMIE
Miercuri, 26 iulie, vor intra în vigoare noi reguli pentru afișarea prețurilor în magazine și farmacii, conform unui ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), publicat în Monitorul Oficial la sfârșitul lunii iunie.Practic, Ordinul ANPC nr. 182/2023 impune furnizarea către clienți a unor informații clare, ușor de înțeles și care să nu inducă în eroare, afirmă avocatnet.ro. Magazinele (inclusiv farmaciile) vor fi obligate să afișeze atât preț ...

Electrocentrale Galați, la un pas de a fi preluată de turci. Prețul, redus de trei ori în 14 luni

Duminică, 23 Iulie 2023 21:00 | Publicat în EVENIMENT
La un an și două luni după ce a fost scoasă la licitație, soarta întreprinderii gălățene Electrocentrale, fostul producător de energie electrică, agent termic și abur industrial de pe platforma combinatului siderurgic, pare foarte aproape să fie decisă. Actualul preț de pornire a licitației, redus cu aproape 7,5 milioane de euro față de cel inițial, este doar cu puțin mai mare față de oferta depusă de antreprenorii turci Savaș Günata și Huseyin Karali, fondatorii compan ...

CFR Marfă vinde două feriboturi

Luni, 24 Iulie 2023 10:09 | Publicat în EVENIMENT
CFR Marfă va vinde la licitație cele două feriboturi pe care le deține, Mangalia și Eforie. Conform clubferoviar.ro, cele două nave au fost construite în 1991 și 1988, pentru a asigura transportul vagoanelor, containerelor și tirurilor între porturile Constanța și Samsun, în condițiile în care, până în anul 1990, exista un trafic important între România și Turcia. Fiecare dintre cele două nave are un deplasament de 12.000 tdw și poate încărca la bord 40 de TIR-uri sau va ...

Săpături la fostul Mehid

Luni, 24 Iulie 2023 08:30 | Publicat în EVENIMENT
La sfârșitul săptămânii trecute, un cititor ne-a semnalat că un șanț de dimensiuni respectabile era săpat la limita de la stradă a terenului fostei întreprinderi Mehid de pe bulevardul Coșbuc și ne-a întrebat dacă s-a început realizarea vreunei investiții pe terenul respectiv. „Încă nu am început nimic”, ne-a spus Radu Gheorghe, unul dintre acționarii firmei Popa Nan Project SRL, cea care a cumpărat terenul fostei întreprinderi. Conform acestuia, este vorba doar despre ...

De ce nu mai avem copaci în parcuri?

Luni, 24 Iulie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
În luna martie a acestui an, „Viața liberă” publica un articol prin care Asociația Tehnopol Galați anunța un proiect foarte important, dedicat atenuării și eliminării insulelor de căldură urbane care se formează în marile orașe. Proiectul fusese depus de un consorțiu de 12 parteneri din 21 de țări, printre care și România, reprezentată de Tehnopol și Primăria Galați. S-a reușit ca unul din scenariile-pilot să fie la Galați.Citește și Pe caniculă, artezienele din ...

Ambasadorul rus la Chișinău, convocat să explice „pădurea de antene”

Marți, 25 Iulie 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Vasneţov, va fi convocat la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) pentru a i se cere explicaţii privind acţiunile de spionaj ale Federaţiei Ruse în Republica Moldova, a informat marţi Moldpres, preluată de Agerpres. MAEIE a anunţat că, în strânsă coordonare cu alte instituţii competente, analizează natura şi amploarea acestor acţiuni de spionaj, inclusiv activitatea persoanelor menţionate luni într-o inve ...

Talibanii au interzis saloanele de înfrumusețare

Vineri, 21 Iulie 2023 16:53 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Interzicerea saloanelor de înfrumusețare este cea mai recentă dintr-o serie de restricții impuse de talibani femeilor din Afganistan de când au preluat controlul țării, în urmă cu doi ani. Peste 60.000 de femei își vor pierde locurile de muncă, iar 12.000 de afaceri vor fi închise, potrivit estimărilor din industrie. Interdicția, publicată de către Ministerul Moralității, se bazează pe un ordin al liderului spiritual suprem. Ordinele similare au dus la închiderea liceelor ș ...
Pagina 155 din 752