* Iaca supărare mare la forurile internaţionale. Cică preşedintele UEFA, Aleksandr Ceferin, a reacţionat dur la auzul veştii că o posibilă candidatură a României la organizarea unui campionat mondial a fost discutată la nivel politic, şi nu sportiv. "Cineva ar trebui să le transmită odată politicienilor că nu e treaba lor să spună dacă vor găzdui Campionatul European, Cupa Mondială sau nu. Am văzut mulţi politicieni spunând că vor candida pentru asta şi asta... Pentru e ...
Prin votul aleşilor locali, bursele de performanţă ale elevilor vor creşte cu opt lei, iar bursele de merit, de studii şi bursele de ajutor social, cu câte doi lei pe lună. Olimpicii naţionali şi internaţionali vor fi răsplătiţi cu premii în bani la fel de mari ca anul trecut. Din păcate, printre aceştia nu se vor număra şi medaliaţii cu argint de la World Robot Olympiad. Reuniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au decis, prin vot, cum vor fi susţinuţi financia ...

Prinşi cu remanierea în ofsaid

Miercuri, 21 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ei bine, cu planul remanierii Guvernului se cam termina cu „revoluţia” de partid din PSD. Una câte una, Dragnea avea toate cărţile pe masă pentru a-şi elimina sau reduce la tăcere principalii adversari. „Democraţia” interioară, tovărăşească, era ca şi restaurată… Planul nu a fost greu de conturat. Criticile la adresa liderului PSD nu erau neapărat o expresie a lucidităţii, cât mai degrabă exprimarea unor nemulţumiri sau ambiţii proprii… Dragnea ştia acest lucru ...

Remaniere la Guvern şi demisii în PSD

Marți, 20 Noiembrie 2018 07:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Gabriela Firea a demisionat, luni din funcţia de preşedinte interimar PSD Bucureşti, spunând că şi statutul ar trebui amendat deoarece nu este normal ca un interimat să fie asigurat timp de doi ani. "Cel mai important e să fim oameni, iar în cazul unui partid să fim membri şi apoi să avem funcţii. Ştim ce se va întâmpla, deşi şedinţa nu a început. Nu este democrat să se dezbată înainte informal în birouri, restaurante", a declarat Gabriela Firea, înainte de şedinţa CE ...
Ecaterina Andronescu va fi propusă la Ministerul Educației de PSD, a confirmat oficial Gabriela Firea, la ieșirea de la ședința PSD. Primarul general a confirmat că a fost vot în unanimitate în PSD privind propunerea de la ministerul Educației. „Am votat ca Ecaterina Andronescu să devină minstru al Educației este foarte important să dăm un mesaj în toata țara, să avem un profesionist”, a afirmat Firea. ...

PAMFLET. Galați, orașul lui Ștefan cel Maestru

Luni, 05 Noiembrie 2018 00:01 | Publicat în MAGAZIN
Numai răuvoitorii pot afirma că orașul de la Dunăre duce lipsă de Opoziție. În realitate, se lucrează asiduu pentru câștigarea alegerilor din 2020, atunci când liberalii vor câștiga scrutinul pentru Primărie: au și cu ce, dar mai ales cu cine! Ion Ștefan, psiholog, consilier județean, fost director la Apaterm, în prezent preot Melchisedek, maestru Reiki și specialist în Raze Inițiatice, poate fi considerat edilul-șef din umbră al Galațiului.  Aventurierii trebuie să-ș ...
Achiziţia a 20 autobuze EURO6/electrice, a 50 autobuze hibrid/Euro6 şi a trei troleibuze, modernizarea parcului auto al Primăriei prin achiziţia a trei Dacia Duster, reabilitarea străzilor, realizarea de parcări pe mai multe niveluri, reabilitarea termică a clădirilor, întreţinerea şi extinderea spaţiului verde, dar şi spălarea eficientă a străzilor (nu stropire!) cu aspirarea apei şi a prafului spălat. Acestea sunt măsurile de îmbunătăţire a calităţii aerului în Galaţ ...

Un lider PSD, lovit de un scandal... homosexual

Vineri, 26 Octombrie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Dom’le, e mare supărare în PSD, după ce un lider PSD din teritoriu, apropiat al lui Adrian Ţuţuianu, a fost acuzat că ar fi întreţinut relaţii intime cu un alt membru de partid, de la tineret, chiar la sediul partidului. Toată scena dintre cei doi ar fi fost surprinsă chiar de un alt coleg, care a dat repede informaţiile la presă. Astfel, un ziar dâmboviţean, al cărui nume nu îl spunem, a avut un limbaj la adresa celor doi mai ceva decât spumele pe care le fac Badea şi Gâ ...

Pamflet. Viaţa după referendum

Luni, 08 Octombrie 2018 00:01 | Publicat în MAGAZIN
S-a terminat şi cu referendumul. De astăzi, viaţa noastră reintră în normal. Oamenii nu se mai ceartă nici la colţ de stradă, nici pe reţelele de socializare. Totul e bine. E pace, e linişte, e frumos, este extraordinar. Sau nu? Dacă ăsta e doar începutul? Hmmm... Dar putem să mai râdem puţin, nu? Măcar atât. S-a dus şi Referendumul, iar noi am rămas cu aceeaşi problemă: Picu Roman e în continuare viceprimar Bucuria gălăţenilor a ţinut doar câteva ore. După ce au ...

Campanie de informare cu privire la referendum

Marți, 25 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
PSD va desfăşura activităţi de informare a populaţiei cu privire la referendumul de modificare a Constituţie, a decis, ieri, conducerea partidului, anunță News.ro. "În Biroul Permanent, am adoptat mai multe hotărâri, prima fiind decizia de a organiza activităţi de informare a populaţiei cu privire la tema referendumului", a anunţat, ieri, preşedintele PSD Liviu Dragnea. Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc pe 6 şi 7 octombrie, între orele 7,00 ...
Pagina 8 din 54