Liberali noi și cu state vechi, la conducerea PNL Galați
Vineri, 11 Aprilie 2025 17:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Porțile Partidului Național Liberal la Galați sunt deschise. Îi așteptăm pe toți cei care au fost sau doresc să facă politică de dragul oamenilor și pentru a schimba lucrurile față de ceea ce a fost până acum”, este mesajul pe care a ținut să-l transmită, într-o conferință de presă, deputatul George Scarlat, prim-vicepreședinte al organizației județene a PNL Galați.
„Pot reveni cu încredere toți cei care au făcut parte din PNL și care, cu timpul, s-au retras ...
Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)
Luni, 04 Noiembrie 2024 20:00 | Publicat în ANCHETĂ
Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fost scoase bordurile noi, readuse cele vechi și montate la loc. Firește, bordurile care au rezistat tot acestui "transfer". Iar care nu, au fost "relocate" de pe o altă stradă istorică, unde s-au pus ditai bordurile noi, fără vreo legătură cu granitul. La final, au mai fost scoase o dată bordurile vechi și "potrivite" la loc. Desigur, pe strada Domnească, unde "borduriada" autorit ...