Evident, criza politică din ţară va determina şi nişte repercusiuni economice, dintre care unele îşi fac deja simţită prezenţa. Deşi puţini dintre noi urmăresc îndeaproape bursele de valori şi au cunoştinţele şi ascuţimea necesare unei analize aprofundate, nu trebuie să fii expert în economie ca să realizezi că orice criză socială, geopolitică, orice situaţie instabilă la nivel de societate va determina, mai devreme sau mai târziu, un tsunami al efectelor cu impact la nivel de individ.
Nici înainte de moţiunea de cenzură nu ne scăldam în lapte şi miere. Prețurile alimentelor din România sunt la 75% din media UE, potrivit Eurostat, dar salariile sunt la 43%, rezultă deci că puterea de cumpărare netă e cu 32% mai mică. Se poate spune că prețurile alimentelor din România sunt mari, raportate la salariu.
Evident, oricine trăieşte exclusiv din salariu ştie foarte bine cât de mult s-au mărit aceste preţuri în ultimii ani, veniturile neînregistrând, evident, nici pe departe acelaşi ritm de creştere.
Pentru membrii generaţiei mele şi cei mai vârstnici, amintirea perioadelor de inflaţie galopantă este una care ne încreţeşte pielea pe noi. Am trecut deja prin perioadele în care mâncarea se cumpăra, pentru toată luna, atunci când se primeau banii, iar pâinea se cumpăra lunea pentru toată săptămâna şi se păstra la congelator, fiindcă nu aveai garanţia că preţul nu sare atât de mult încât să nu ţi-o mai poţi permite. Evident, cei mai afectaţi erau atunci cei cu venituri minime - pensionarii cu pensii mici, cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă, studenţii nevoiţi să se întreţină din bursă, mereu insuficientă.
Astăzi, situaţia se repetă. În perioadele de austeritate, cei mai loviţi sunt oamenii care, oricum, au venituri mici, la limita supravieţuirii. Asta fiindcă salariile bat pasul pe loc, se restrâng posturi şi creşte volumul de muncă per individ - vezi situaţia de acum din învăţământ, de pildă. Iar acolo unde este posibil, companiile încearcă să-şi reducă, firesc, toate costurile, rezultatul fiind o forţă de muncă sărăcită, nemulţumită, pe care se pune presiune. Asta în timp ce companiile, câte mai sunt şi mai rezistă, caută soluţii să ţină capul deasupra apei.
Suprataxarea muncii, o boală grea a economiei româneşti, devine şi mai greu de suportat, iar rezultatul este mai multă evaziune, poate chiar în zone care nu puneau probleme anterior. Mai ales când întreprinzătorul corect vede cum alţii, care operează la limita legii, prosperă, în timp ce el aşteaptă deblocări de fonduri, onorări de contracte etc, scufundându-se încet, încet.
În consecinţă, criza se adânceşte, munca la negru sau la gri redevine o realitate, cei care lucrează sunt mai puţin protejaţi, randamentul lor este mai redus, iar de câştigat, nu câştigă nimeni. De pierdut, evident, nu mai este cazul să spunem cine pierde cel mai mult...
