Potrivit unei informări trimise de Primăria municipiului Galaţi, pe 23 de noiembrie va fi semnat protocolul privind deschiderea unui birou afiliat Consiliului Dunării la Galaţi, decizie luată în urma participării primarului Ionuţ Pucheanu la conferinţa „Danube Region Strategy”, de la Bratislava, Slovacia. Edilul a fost prezent la evenimentul organizat de Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene în Slovacia şi Biroul Guvernamental al Republicii Slovacia împreună cu Ionuţ ...
Primăria municipiului Galaţi caută proiectant şi constructor pentru lucrări de excavare, terasament şi taluzare pe faleza Dunării. Nu vă bucuraţi prea devreme, pentru că nu este vorba de mult aşteptata şi atât de necesara consolidare a Falezei, ci doar de intervenţii punctuale, în zonele s-au produs accidente de teren. Este vorba despre ravena apărută în urma ploilor abundente de luna trecută, pe versantul care face legătura între faleza superioară şi faleza inferioară, ...
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, declara, într-un interviu acordat ziarului nostru, că, prin implementarea noii organigrame a Primăriei, nu va aduce oameni noi din afara Primăriei, ci le va da şanse de promovare în funcţia de directori generali celor din eşaloanele doi şi trei. În prezent, trei dintre posturile de „generali” sunt ocupate de persoane care au deţinut funcţia de directori generali şi în mandatul fostului primar Marius Stan. Detaşat până la finel ...
Transferul unui teren de 95.000 de metri pătraţi, din proprietatea oraşului la Consiliul Judeţean, în vederea construirii unei staţii de tratare mecano-biologică cu recuperare de energie - investiţie cu finanţare europeană - a fost piatra de încercare a şedinţei extraordinare de ieri a Consiliului Local. Este sau nu al Primăriei? Proiectul supus aprobării aleşilor prevedea trecerea terenului de 95.000 mp din domeniul public al municipiului şi administrarea Consiliului Local î ...
Administraţia locală este dispusă, anul viitor, să suporte costurile sterilizării câinilor cu stăpân, în speranţa că vom avea mai puţini pui abandonaţi pe străzile oraşului. Din păcate, nu s-a stabilit şi tariful aferent acestei operaţiuni, dar, în contrapartidă, s-a hotărât câţi câini fără stăpân vor putea rămâne în padoc. În ultima şedinţă de Consiliu Local, aleşii au modificat o hotărâre adoptată în 2014 privind „măsuri referitoare la câinii cu st ...
În mandatul trecut, exista o cutumă: consilierii personali ai primarului ajungeau lesne în funcţia de directori. Nu vă putem spune dacă la fel se va întâmpla şi acum, dar ni se pare important să ştiţi cine sunt sfetnicii primarului Ionuţ Pucheanu, potrivit datelor furnizate de Biroul de Presă al Primăriei.Primul consilier este Dan Dorian Beraru, în vârstă de 31 de ani, care a absolvit Colegiul „Traian Vuia” şi este licenţiat în Ştiinţe Economice, Specializarea Finanţe ...
La finele lunii august, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, anunţa că Micro 19 ar putea deveni primul cartier independent din punct de vedere termic, graţie unui proiect pilot. În octombrie, Primăria a anunţat pe site-un propriu că organizează o achiziţie directă pentru servicii de proiectare - studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii "Realizarea unei surse de producere şi distribuţie energie termică pentru cartierul Micro 19". Valoarea estimată a contrac ...
Finanţarea de la bugetul local a cluburilor sportive şi acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat au fost, de departe, cele mai fierbinţi şi mai disputate subiecte ale şedinţei ordinare de joi a Consiliului Local. O şedinţă maraton în care au fost supuse aprobării aleşilor nu mai puţin de 65 de proiecte de hotărâre. Reticenţele consilierilor în ce ...
„Dacă mâine (astăzi, 21 octombrie - n.r.) vom avea semnat contractul şi de cei de la Electrocentrale, au nevoie de două-trei zile pentru a pune în funcţiune unitatea lor de producţie. Cel târziu luni sau, în cel mai rău caz, din punctul meu de vedere, la 1 noiembrie, cred că vom putea avea căldură. Eu vă promit că iarna viitoare nu vor mai fi astfel de situaţii, ba mai mult de atât, vom avea, pe anumite zone din Galaţi, o sursă adiacentă de furnizare a agentului termic şi ...
De aproximativ două săptămâni, autorităţile locale corespondează cu Fundaţia "Caritatea", proprietarul imobilelor în care funcţionează Maternitatea „Buna Vestire”, şi aşteaptă să fie avansat un preţ, pentru a face o ofertă de cumpărare. „Din ce am discutat, sunt dispuşi să scadă chiria pe care am plătit-o până acum. Nici eu nu înţeleg de ce până acum o astfel de clădire, de o importanţă deosebită pentru municipiul Galaţi, nu a fost achiziţionată. Cred că ...
Pagina 24 din 29