Casa a fost construită în urmă cu peste un secol, de o familie înstărită * Naţionalizat de comunişti şi retrocedat abia în 1998, imobilul adăposteşte acum un restaurant Pe strada Domnească, la numărul 100, este situată una dintre cele mai impozante clădiri istorice din Galaţi. În ciuda forfotei din jur şi a numeroaselor modificări nu tocmai inspirate aduse faţadei dinspre stradă, casa reuşeşte încă să rămână o mărturie a modului în care se construia în oraşul ...
Mai multe lucrări de reparaţii ale unor străzi intens circulate ar putea da peste cap traficul rutier din municipiul Galaţi, aşa că aveţi grijă cum şi pe unde circulaţi săptămâna viitoare. Primăria a anunţat, vineri, că programul de reparaţie a infrastructurii va continua, iar în intervalul 14-18 martie vor fi executate mai multe lucrări pe străzile Domnească, Siderurgiştilor, Basarabiei (tronsonul cuprins între străzile Dr. Carnabel şi Mihai Bravu), Brăilei, Călugăre ...

Care sunt cele mai PERICULOASE STRĂZI din Galaţi

Joi, 03 Martie 2016 00:00 | Publicat în Prima Pagina
* 60 de accidente rutiere au avut loc anul trecut în mediul urban pe trecerile de pietoni, cele mai multe producându-se în municipiul Galaţi Considerată ca fiind cea mai sigură modalitate de circulaţie a pietonilor pe carosabil şi reglementată ca atare de lege, traversarea prin locurile marcate nu este lipsită de riscuri. Regula pe care şi copiii de-o şchioapă învaţă că trebuie să o respecte este deseori ignorată de cei mari, fie ei pietoni sau şoferi, "ajutaţi", cel puţ ...
Sub protecţia jandarmilor, Primăria municipiului Galaţi a început miercuri, 2 martie, demolarea unei case cu etaj construită pe strada Domnească, adiacent numărului 133 A. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, demolarea se face în baza unei sentinţe judecătoreşti definitive din anul 2015, prin care Primăria municipiului Galaţi a obţinut încuviinţarea instanţei de a desfiinţa construcţia ilegală, pe cheltuiala proprietarul casei. "Construcţia casei a început ...
Întuneric de nu vedeau pe unde calcă, aceasta era provocarea plină de adrenalină la care au fost supuşi gălăţenii care, luni seara, şi-au făcut drum prin centrul oraşului. O să-mi spuneţi că nu e singurul loc din oraş care are probleme cu iluminatul public! Aşa este, numai că zona rămasă pe întuneric era în dreptul Primăriei municipiului Galaţi, care plăteşte peste 5,4 milioane de lei pentru întreţinerea iluminatului public! Şi întunericul... domneşte de pe strada D ...
* Primăria municipiului Galaţi a plătit, anul trecut, 140.675 de lei cu TVA, de la bugetul local, pentru documentaţia necesară reabilitării arterelor rutiere * Strada Basarabiei, modernizată parţial, a fost mereu lovită de ghinioane! * Calea Prutului aşteaptă demult să scape de gropi Aleşii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici şi documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii la obiectivul „Reabilitare infrastructură transport, inclusiv viaducte, axa Est-Ve ...

ATENŢIE, ŞOFERI! Restricţii de trafic în Galaţi

Vineri, 22 Ianuarie 2016 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Primăria municipiului Galaţi anunţă că circulaţia autovehiculelor va fi complet închisă pe strada Domnească, pe segmentul cuprins între străzile Vasile Alecsandri şi Cezar, duminică, 24 ianuarie, în intervalul orar 12,00 - 14,00. Tot duminică, în acelaşi interval, vor fi restricţii de trafic şi pe strada Dimitrie Bolintineanu, pe segmentul cuprins între străzile Domnească şi Ştiinţei. Restricţiile de trafic sunt necesare pentru buna desfăşurare a manifestărilor orga ...
Primăria municipiului Galaţi anunţă restricţii temporare de trafic pe mai multe străzi din Galaţi, în perioada 27 noiembrie - 1 Decembrie 2015. Astfel, circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată temporar, vineri, 27 noiembrie, între orele 14,00 şi 16,00, pe strada Domnească, între străzile Brăilei şi Vasile Alecsandri. Acelaşi fapt se va întâmpla duminică, 29 noiembrie, între orele 18,45 şi 20,30, pe strada Domnească şi pe strada Mihai Bravu, pe segmentele cuprins ...
Primăria municipiului Galaţi anunţă circulaţie îngreunată şi restricţii temporare de trafic pe mai multe străzi, dar şi în numeroase intersecţii din municipiul Galaţi. Este vorba despre intersecţiile dintre arterele Brăilei - bulevardul Dunărea, Brăilei - Oţelarilor, Brăilei - Mioriţei, Brăilei - Stadionului, Brăilei - Roşiori, Brăilei - Traian, Domnească - Lahovary, Domnească - Basarabiei, Prundului - Traian şi 1 Decembrie 1918 - Aurel Vlaicu. Într-o următoare eta ...
Doi tineri din Galaţi, un bărbat de 24 de ani şi o femeie de 20 de ani, au ajuns luni la spital, după ce motocicleta pe care se aflau a lovit în plin un autoturism. Accidentul s-a petrecut în jurul prânzului, în apropiere de sediul Poliţiei Rutiere de pe strada Domnească, o zonă extrem de aglomerată. Potrivit primelor informaţii, tânărul de 24 de ani, care conducea motocicleta cu care se deplasa spre Parcul CFR s-a angajat într-o depăşire, iar la revenirea pe banda de mers a lo ...
Pagina 5 din 9