AFDJ Galați angajează piloți pentru sectorul maritim al Dunării

Vineri, 02 Decembrie 2022 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Una dintre marile probleme ale navigației pe Canalul Sulina, spre și dinspre porturile din Galați, Brăila și Tulcea, este pe cale de a-și găsi o soluționare, odată cu angajarea de către Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați de noi piloți pentru navele care tranzitează sectorul maritim al Dunării. Necesitatea unui număr mai mare de piloți la AFDJ Galați a apărut odată cu reconfigurarea lanțurilor logistice, sub efectul războiului din Ucraina. Transportator ...
Serviciile publice în Bruxelles şi în restul Belgiei erau perturbate miercuri dimineaţă de greva la nivel naţional declanşată de sindicate pe fondul creşterii facturilor la energie, relatează Agerpres.Iniţiată de cea mai mare confederaţie sindicală din Belgia, FGTB (socialistă), greva este sprijinită de sindicatul CSC (creştin). Aceste două sindicate consideră această grevă un mijloc de presiune pentru a obţine creşteri salariale în anumite sectoare, anunță Hotnews.ro. ...
Franţa lucrează la o rută terestră care ar permite Ucrainei să îşi exporte produsele agricole, prin România sau Polonia, în locul exporturilor prin Marea Neagră care au devenit imposibile după retragerea Rusiei din acordul internaţional negociat sub egida ONU, a anunţat luni ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau, informează Reuters. "Căutăm să vedem dacă, neputând trece prin Marea Neagră, putem trece în schimb prin intermediul rutelor terestre...ne uităm în speci ...

Navă gigantică, încărcată cu marfă cu ajutorul CNFR Navrom

Luni, 24 Octombrie 2022 14:03 | Publicat în Actual
În Portul Constanța se derulează în aceste zile o operațiune în cadrul căreia, în premieră, marfa transportată cu ajutorul unor barje ale CNFR Navrom Galați este încărcată la bordul unei nave din clasa Capesize la un terminal de geamaduri ale companiei Transport Trade Services (TTS). ”În prima fază, nava (Capesize – n.r.) acostată la dana Comvex a încărcat 110.000 tone marfă dinspre ambele borduri simultan: direct din stoc cu echipamentele Comvex, şi, la celălalt bord, ...

Transporturi agabaritice, în nordul județului Galați

Miercuri, 28 Septembrie 2022 12:50 | Publicat în EVENIMENT
Începând de astăzi și până vineri, 7 octombrie, conform Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, se vor desfășura două transporturi cu depășiri (agabaritice) pe traseul Tecuci – DN 24 – Ghidigeni – DN 24VO (varianta de ocolire Ghidigeni) – DN 24 – Crasna – DN 24B – Albița PTF. Vehiculele transportă câte o virolă (inel metalic), iar lățimea maximă a lor este de 6,5 metri, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de ...
Uneori, nici nouă nu ne vine să credem ce s-ar putea întâmpla în transportul public în comun din reședința de județ. Am lăsat imaginația la copt și considerăm că am putea fi premiați direct de Bruxelles. Aflați din text despre ce este vorba: Galațiul chiar ar fi fruncea. Plan de concedieri De la noi ați aflat că Transurb, companie de transport public în comun, a notificat Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi şi Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Gala ...
Mai bine de 70 la sută din lucrările de modernizare a Danei 32 din Port Docuri, aferentă silozului Anghel Saligny, au fost realizate, potrivit datelor furnizate de constructori. În total, investiţia derulată de Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi se va ridica la 25,24 milioane de lei (echivalentul a peste 5 milioane de euro – n.r.) și implică modernizarea din temelii a cheului Danei 32, precum și racordarea acesteia la sistemul de utilităţi. Nu se poate vorbi ...
Rusia a declarat miercuri că va permite exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră şi Marea Azov, dar cu condiţia să poată verifica navele, pentru a exclude contrabanda cu arme, relatează EFE şi Interfax. "Noi am spus nu o dată la toate nivelurile, de asemenea public, că suntem dispuşi să ajutăm la asigurarea navigării vaselor comerciale străine pentru transportul de cereale ucrainene", a declarat şeful Departamentului Organizaţii Internaţionale din cadrul Ministerului ...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați reamintește că, prin OUG 41/2022, a fost instituit Sistemul național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat, denumit Sistemul RO e-Transport. Acesta va deveni obligatoriu peste aproximativ trei săptămâni, începând cu data de 1 iulie. Sistemul RO e-Transport reprezintă ansamblul de principii, reguli și aplicații informatice având drept scop monitorizarea transporturilor de bunuri c ...
Recunoaștere rară din partea Kremlinului că sancțiunile menite să paralizeze economia Rusiei au un efect semnificativ. Ministrul rus al transporturilor, Vitaly Savelyev, declară că sancțiunile internaționale au „stricat practic" logistica în țară. „Sancțiunile impuse Rusiei... au rupt practic toată logistica din țara noastră. Și trebuie să căutăm noi coridoare logistice", a declarat Vitaly Savelyev, aflat într-o vizită în orașul portuar Astrakhan din sudul Rusiei, l ...
Pagina 1 din 11