POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

„E nevoie de opoziţie, fiindcă puterea te îmbată”. Cum era să rămână Consiliul Local Galaţi fără aleşii Dreptei Unite

Scris de Duminică, 01 Septembrie 2024
„Bag mâna în foc că, dacă ceream renumărarea voturilor, aș fi putut duce sub 8 la sută USR – PMP – Forţa Dreptei. Şi, pe calculul aritmetic extrem de simplu, cei doi consilieri pe care îi au dumnealor în momentul de față ar fi trecut la PSD”, a dezvăluit primarul…

Programul Biroului Decese de la Serviciul Stare Civilă

Scris de Duminică, 01 Septembrie 2024
Primăria municipiului Galaţi a făcut public programul Biroului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă. Astfel, se pot înregistra decese în zilele de luni până joi, în intervalul 08,30 – 12,30; 13,00 – 15,00, iar vinerea şi sâmbăta în intervalul 08,30 – 12,30. Se pot transcrie decese din străinătate în ziua…

Cum se lucrează la sala de sport de la Şcoala Nr. 29

Scris de Duminică, 01 Septembrie 2024
Chiar dacă nu se prea vede în imaginile pe care le-am surprins sâmbătă, 31 august 2024, pe şantierul sălii de sport construite în curtea Şcolii Gimnaziale Nr. 29, se lucra în weekend, muncitorii fiind la post. Stadiul investiţiei este unul avansat, numai că au fost depăşite, ca să nu spunem…

Calendarul alegerilor parlamentare 2024

Scris de Duminică, 01 Septembrie 2024
Guvernul României a aprobat calendarul de acțiuni din perioada electorală a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, care vor avea loc duminică, 1 decembrie 2024 Campania electorală pentru aceste alegeri va începe pe 1 noiembrie și se va încheia pe 30 noiembrie la ora 7,00, moment în care va începe…

Energie „verde” pentru Spitalul din Târgu Bujor

Scris de Sâmbătă, 31 August 2024
Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor va fi independent din punct de vedere energetic grație implementării unor soluții ”verzi” pentru asigurarea resurselor necesare, informează Consiliul Județean (CJ) Galați ”Facturi zero la energie electrică. În acest scop, vom depune un proiect pe Programul de Tranziție Justă pentru a amenaja în curtea spitalului…

Indexarea taxelor și a impozitelor locale, la votul aleșilor

Scris de Marți, 27 August 2024
Aleșii locali vor hotărî, prin vot, cât de mari vor fi taxele și impozitele locale pe care le vom plăti în anul 2025 Proiectul de hotărâre care le va fi supus aprobării la ședința de joi, 29 august 2024, prevede ca nivelurile în sume fixe să fie indexate cu rata…

Gălățeni care au uimit lumea, propuși pentru Cetățenia de Onoare a municipiului

Scris de Luni, 26 August 2024
Pianistul Radu Lupu și sculptorul Gheorghe Leonida, doi dintre gălățenii care au uimit lumea, sunt propuși pentru acordarea post-mortem a titlului de ”Cetățean de Onoare al municipiului Galați”. Un proiect de hotărâre similar propune acordarea cetățeniei de onoare medicului și prof. univ. dr. Șerban-Ion Bubenek-Turconi. Trei personalități remarcabile, născute în…

Bătălia electorală e una, coaliția de guvernare e alta

Scris de Luni, 26 August 2024
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că nu vede după alegeri o altă coaliţie de guvernare decât cu PNL Declarațiile vin în condițiile unor schimburi acide de replici între PSD și PNL, pe fondul alegerilor prezidențiale. "Acest guvern va funcţiona până la alegerile din decembrie. După data de…

Alegerile prezidențiale, mărul discordiei între PNL și PSD

Scris de Duminică, 25 August 2024
Candidații PSD și PNL, Marcel Ciolacu, respectiv, Nicolae Ciucă, ar putea să-și dispute finala alegerilor prezidențiale, arată rezultatele unui sondaj CURS, realizat în perioada 6-22 august 2024 Pe primul loc în preferințele electoratului pentru alegerile prezidențiale se află candidatul PSD Marcel Ciolacu, cu 32 la sută, urmat de Nicolae Ciucă…

Contract atribuit pentru remedierea tasărilor dintre Nalba și Auchan

Scris de Sâmbătă, 24 August 2024
Constructorii firmei Rovis Lider vor executa lucrările de remediere a accidentelor de teren care pun în pericol traficul pe DN 22B, între Nalba şi Auchan. Potrivit datelor publice, valoarea finală a contractului atribuit de Primăria Galaţi este de 826.965 de lei fără TVA. Lucrările de reparaţii ar trebui să fie…

Congresul PSD: „Primarul de oţel de la Galaţi, Ionuţ Pucheanu”

Scris de Sâmbătă, 24 August 2024
„Acum, vine în faţa noastră un om care a modernizat un oraş întreg, care are acum cel mai curat aer din România. De la Galaţi, un primar de oţel – Ionuţ Pucheanu!”, aşa a fost prezentat sâmbătă, la Congresul Partidului Social Democrat, edilul-şef al municipiului nostru. După cum aţi putut…

Cu ce au greșit copacii tăiați în piațeta de la Biserica Greacă

Scris de Joi, 22 August 2024
"Olimpiada tăierii alandala a copacilor continuă la Galaţi" era titlul articolului publicat la începutul acestei săptămâni în "Viața liberă". Iată că, după numeroase întrebări fără răspuns, acum suntem în măsură să vă informăm că numărul arborilor tăiați în cadrul modernizării piațetei de la Biserica Greacă a crescut de la 17,…

Patinoarul artificial din Galaţi, modernizat şi extins prin Hotărâre de Guvern

Scris de Miercuri, 21 August 2024
Patinoarul artificial "Dunărea" din Galaţi - care a fost predat Companiei Naţionale de Investiţii încă de acum un an - ar putea fi modernizat şi extins în următorul an. Anunţul a fost făcut miercuri, 21 august, de purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, după ce Guvernul a aprobat prin…

Accidentele de teren dintre Nalba şi Auchan înghit 900.000 de lei din bugetul Galaţiului

Scris de Marți, 20 August 2024
Primăria Galaţi are nevoie de constructori serioşi care să remedieze accidentele de teren ce pun în pericol traficul pe DN 22B, între Nalba şi Auchan. Lucrările de reparaţii ar trebui să fie executate în 60 de zile de la data emiterii ordinului de începere a intervenţiilor şi vizează atât acostamentul,…

UPDATE. Primăria a găsit consultant pentru proiectul unui nou stadion la Galaţi

Scris de Marți, 20 August 2024
"Dăm drumul la studiul de fezabilitate pentru viitorul stadion de la Galați, ce urmează a fi (re)reconstruit pe baza Stadionului «Dunărea». Va fi un stadion de 25.000, maximum 30.000 de locuri", anunţa primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, pe 22 aprilie 2024, într-o conferinţă de presă susţinută alături de antrenorul Dorinel…

Olimpiada tăierii alandala a copacilor continuă la Galaţi (FOTO)

Scris de Luni, 19 August 2024
E august, majoritatea gălăţenilor, şi angajaţi la privat, dar şi la stat, sunt prin concedii, dar în oraş se lucrează în continuare pe şantiere. De prin mai multe colţuri ale oraşului curg plângerile referitoare la tăieri abuzive sau pur şi simplu greşite de copaci, fie pe şantiere, fie prin cartiere.…

„Cerem înlocuirea actualei conduceri a PNL Galaţi!”. Scrisoare deschisă către Nicolae Ciucă și membrii biroului executiv al PNL

Scris de Marți, 13 August 2024
Apele nu s-au liniştit complet în PNL Galaţi, în urma deciziei de a o numi drept coordonator judeţean pe doamna senator Nicoleta Pauliuc, hotărâre întâmpinată de George Stângă cu o declaraţie publică de susţinere, care practic nu face decât să confirme că, în realitate, nu s-a schimbat nimic la conducerea…

Cum va arăta după modernizare Complexul Muzeal de Științele Naturii (FOTO)

Scris de Luni, 12 August 2024
La Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" au început noi etape în ceea ce privește lucrările la cele două mari proiecte aflate în derulare - sediul principal al muzeului și sera de plante exotice - informează Consiliul Județean (CJ) Galați. Clădirea Complexului Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi…

Peste 12 kilometri de conducte noi, pe bulevardul Coșbuc

Scris de Joi, 08 August 2024
Primăria municipiului Galați și operatorul regional Apă Canal Galați informează că pe bulevardul George Coșbuc, aflat în modernizare, se înlocuiesc în această etapă nu mai puțin de 12 kilometri de conducte de apă și canalizare, care au durata de viață expirată, în cadrul a două proiecte complementare. În cadrul primului…

Din 11 locuri de joacă promise de Primărie, mai „rezistă” şapte! Mai puține, dar mai scumpe

Scris de Miercuri, 07 August 2024
Aprobată de aleșii locali în 2018 și contractată în 2019, amenajarea a 11 locuri de joacă pentru copii în cartierele din municipiul Galați urmează a fi modificată luna aceasta, în august 2024. Concret, din cele 11 locuri de joacă antamate, vor mai rămâne doar șapte, pentru că gălățenii din patru…

Aviz de mediu pentru opt blocuri, pe terenul unei foste unităţi militare

Scris de Miercuri, 07 August 2024
Primăria municipiului Galați a primit aviz de mediu pentru construcţia a opt blocuri de locuinţe pe terenul fostei unităţi militare din strada Tecuci nr. 165A. Terenul pe care s-a aflat fosta cazarmă 3006, cu o suprafaţă de 2,2 hectare, a fost preluat de municipalitate de la Ministerul Apărării Naționale în…

5.000 de euro pentru remedierea avariilor apărute pe o axă recent modernizată

Scris de Miercuri, 07 August 2024
Pentru "Lucrări de remediere avarii aferent obiectivului de investiții «Modernizare linii tramvai și carosabil strada Traian Vuia, Henri Coandă, George Coșbuc (tronson Henri Coandă - Al. Măcelaru)»”, Primăria Galați a atribuit recent, prin cumpărare directă, un contract de 24.887 de lei fără TVA (circa 5.000 de euro), firmei Lemacons. Această…

Se reabilitează conductele de apă din Mazepa II

Scris de Marți, 06 August 2024
La începutul lunii august, au debutat lucrările la un proiect care vizează reabilitarea reţelei de apă potabilă din cartierul Mazepa II, în zona străzilor Ovidiu şi Română. În valoare de 1.345.000 de lei, lucrarea este finanțată de Apă Canal SA, din profitul reinvestit. Constructorul care va executa proiectul este asocierea…

Unde şi cu ce cheltuieli am putea avea păduri urbane în Galaţiul încins de betoane (FOTO)

Scris de Duminică, 04 August 2024
Plină de gunoaie, cu arborii decimaţi de furtuni şi de uscăciune, cu vegetaţie crescută haotic, păduricea de pe Valea Ţiglinei ar fi putut să fie o oază de verdeaţă, răcoare şi aer curat, într-un Galaţi tot mai pârjolit de seceta şi canicula prelungite. E greu de spus ce va mai…
Pagina 15 din 446