Reforma administrației publice este corectă și inevitabilă. Când nu mai ai resurse să hrănești un aparat devenit prea costisitor, trebuie să reduci. Este ca în viața de zi cu zi: când venitul scade, nu-ți mai umpli coșul de cumpărături cu tot ce îți dorești. Alegi doar ce e esențial și lași la raft ce nu-ți permiți.
Statul nu poate face altfel. Guvernul ne spune, în analiza publicată pe site-ul oficial, că există aproape 190.000 de posturi permise prin lege, că organigramele însumează 164.000 și că doar 129.000 sunt efectiv ocupate. Din aceste date, concluzia oficială e simplă: există deja un gol structural de 61.000 de posturi și orice reducere sub 30% are efecte marginale.
Dar statistica guvernamentală suferă printr-o absență esențială: nu introduce în ecuație indicatorii privind populația. Un post bugetat în Bihor sau Cluj nu înseamnă același lucru ca un post bugetat în Galați, pentru că fiecare județ deservește un număr diferit de locuitori. Datele privind populația, corelate cu rezultatele Recensământului din 2021 și publicate pe citypopulation.de, dau naștere la noi interpretări. Dacă privim raportul dintre numărul maxim de posturi permise și populația reală, imaginea nu mai e uniformă. În Bihor, la fiecare o mie de locuitori revin peste zece posturi, semn al unei bugetări generoase. În Cluj, raportul coboară la 8,5/1000, suficient pentru un aparat administrativ încă solid. În Galați, însă, situația e mai austeră: doar 7,7 posturi/1.000, adică mai puține resurse pentru a acoperi aceleași nevoi publice. Dacă trecem de la județe la municipii, contrastul devine și mai clar. Oradea, cu cei aproximativ 183.000 de locuitori, are aproape 5,3 posturi permise la mia de locuitori - un raport care îi asigură o structură administrativă confortabilă. Cluj-Napoca, oraș care depășește 286.000 de locuitori, pornește mai modest: doar 4,2 posturi permise/1.000, iar după reducere coboară sub pragul de 3. Galațiul, cu 217.000 de oameni, se află undeva la mijloc, cu 4,9 posturi permise/1.000 și aproape 4 efectiv ocupate.
Imaginea care se conturează este limpede: la nivel județean, Clujul și Bihorul au pornit cu resurse mai generoase decât Galațiul, iar la nivel municipal, Oradea beneficiază de o alocare mai bună decât Clujul și chiar decât Galațiul. Diferențele nu mai sunt doar cifre reci, ci o radiografie a dezechilibrelor: unii au plecat la drum cu proviziile pline, alții cu sacul pe jumătate gol.
Reforma e justă. Costurile administrației trebuie reduse atunci când veniturile statului nu mai pot susține un aparat supradimensionat. Dar adevărata echitate nu se face cu procentul, ci cu balanța. Dacă nu calibrez tăierile la realitatea fiecărui județ și la populația deservită, nu obțin eficiență, ci doar întăresc inegalitatea.
