Ce cluburi sportive vor primi bani de la bugetul local/ Se vrea un club nou, al Primăriei, pe modelul CSM

Ce cluburi sportive vor primi bani de la bugetul local/ Se vrea un club nou, al Primăriei, pe modelul CSM
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Prin votul aleşilor locali, 29 de cluburi sportive vor primi finanţare de la bugetul local al Galaţiului în anul 2018. În condiţiile în care solicitările asociaţiilor şi cluburilor sportive depăşeau suma de 22,5 milioane de lei, totalul sumelor alocate de la bugetul local se ridică la 4,7 milioane de lei. Votul nu a fost lipsit de discuţii.  

Consilierii locali liberali au anunţat, prin vocea lui Ion Cordoneanu, că nu sunt împotriva finanţării sportului, dar, pentru că nu există un regulament actualizat de finanţare a sportului şi pentru că abia ieri au aflat care sunt sumele alocate cluburilor sportive, acestea  nefiind dezbătute în comisii, vor vota împotriva proiectelor supuse la vot. Replica a venit din partea consilierei PMP Nicoleta Badiu care a atras atenţia că dacă nici restul consilierilor nu şi-ar fi asumat alocarea sumelor de bani în lipsa unui regulament, sportivii nu ar mai fi putut participa la competiţiile în care sunt angrenaţi.

Cine a primit cei mai mulţi bani

Câte 700.000 de lei de la bugetul local vor primi: Asociaţia Club Sportiv Phoenix Galaţi, Asociaţia Handbal Club Danubius - CSU Galaţi, şi Asociaţia Club Sportiv Arcada Galaţi. O finanţare de 600.000 de lei i-a fost alocată Clubului Sportiv United Galaţi, în vreme ce Asociaţiei Clubul Sportiv Suporter Club Oţelul Galaţi i-a fost repartizată suma de 500.000 de lei. Clubul Sportiv Municipal Dunărea Galaţi va beneficia de 400.000 de lei, iar Clubul Sportiv Universitatea Galaţi şi Asociaţia Rugby Club Municipal Galaţi vor primi câte 200.000 de lei.

Asociaţia Fotbal Club Universitatea Galaţi va încasa 150.000 de lei, Clubul Sportiv Karate Club Galaţi – 60.000 de lei, Clubul Sportiv Şah Club Galaţi şi Asociaţia Sport Club Municipal Dunărea Galaţi – câte 50.000 de lei, iar Asociaţia Clubul Sportiv Smart Galaţi – 40.000 de lei.

Sume mai mici

Câte 30.000 de lei de la bugetul local au fost repartizate pentru: Clubul de Dans Sportiv Fantezia Galaţi, Clubul Sportiv Meikyo Galaţi, Clubul Sportiv Şcolar Galaţi, Asociaţia Fotbal Club Sorin Balaban, Asociaţia Club Sportiv Sporting Galaţi (2017), Asociaţia Club Sportiv Universitatea Dunărea de Jos Galaţi, Asociaţia Club Sportiv Fortuna Galaţi, Asociaţia Club Sportiv Aqua Sport Galaţi, Asociaţia Clubul Sportiv Junior Galaţi, Asociaţia Club Sportiv Luceafărul Galaţi, Asociaţia Clubul Sportiv Handbal-Art Galaţi şi Asociaţia Club Sportiv Danubius 2010 Galaţi.

Clubul Şah Diana Galaţi va primi 20.000 de lei, Clubul Sportiv Siderurgistul Galaţi şi Asociaţia Clubul Sportiv Quantum Club Galaţi vor încasa câte 15.000 de lei, iar Asociaţia Club Sportiv Genius Galaţi – 10.000 de lei.

Primăria îşi va face propriul club sportiv

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat că regulile de finanţare a sportului se vor schimba: „Tocmai pentru a nu mai exista toate aceste discuţii pe care le avem de fiecare dată când vine vorba de finanţarea sportului - unii se codesc că n-ar fi tocmai legal, alţii nu-şi asumă nimic - încercăm înfiinţarea unui club sportiv municipal. Primăria îşi va deschide propriul club de sport, dar care va îngloba toate ramurile sportive. Ca să nu mai există speculaţii i-ai dat ăluia şi nu i-ai dat celuilalt, toate vor fi sub cupola Primăriei, veţi stabili care sunt priorităţile, prin ce vrem să ne facem remarcaţi, antrenorii vor fi ai noştri, copii vor fi degrevaţi în a mai plăti orice fel de contribuţie. Toate vor fi puse la dispoziţie de Primăria municipiului Galaţi, vom avea antrenori, vom face tot posibilul ca cluburile deja existente şi vor achiesa la această construcţie să nu-şi piardă nici componenţa şi nici locul pe care îl ocupă în campionate şi nici liga în care activează în momentul de faţă, totul se va face conform legii. Sper ca acest proiect să le poată fi prezentat consilierilor local la următoarea şedinţă a Consiliului Local, la sfârşitul lunii aprilie”, a declarat primarul Pucheanu.

Citit 12270 ori Ultima modificare Luni, 26 Martie 2018 11:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.