EXCLUSIV. Statul încurajează ilegalităţile!

EXCLUSIV. Statul încurajează ilegalităţile!

Evaluaţi acest articol
(29 voturi)
9 comentarii
O lege recent intrată în vigoare încurajează ilegalităţile. Şi asta din cauză că legea respectivă stabileşte că amenzile se plătesc în termen de 15 zile, nu în 48 de ore ca până acum, dar nu la jumătate din valoarea stabilită de agentul constatator, ci la jumătate din minimul prevăzut de lege. Pe scurt, dacă legea stabileşte că pentru o anumită faptă sancţiunile pot varia între 1.000 şi 100.000 de lei, contravenientul va plăti doar jumătate din minim, respectiv 500 de lei, chiar dacă agentul constatator i-a aplicat o amendă de zece ori mai mare.

Totul este prevăzut în Legea 203/2018, privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, act normativ care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 647 din 25 iulie 2018.
Conform art. 24, actul normativ a intrat în vigoare în termen de 30 de zile de la publicare, respectiv pe 24 august 2018, cu excepţia articolelor 1-17 care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2019.
Partea de lege care a intrat în vigoare de la 24 august 2018, se referă la completarea unor acte normative, în speţă Legea 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, OUG 195/2002, privind regimul circulaţiei pe drumurile publice, şi OG 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor. O primă modificare, de altfel şi cea mai importantă, adusă de Legea 203 prevede următoarele: "contravenientul poate achita cuantumul amenzii, reprezentând jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ încălcat, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal".
La fel de importantă este însă şi prevederea de la art. 22 din Legea nr. 203/2018, care se referă la faptul că "de la data intrării în vigoare a prezentei legi, contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege şi în acele situaţii în care actul normativ încălcat nu prevedea expres această posibilitate".
Mai mult, actul normativ prevede şi faptul că cei care vor aplica sancţiunile contravenţionale sunt obligaţi să treacă în procesele verbale atât amenda aplicată, cât şi valoarea minimă prevăzută de legea pe baza căreia a fost aplicată sancţiunea şi cât reprezintă jumătate din această sumă.
Deşi s-a vrut a fi un act normativ care să ajute la încasarea amenzilor, prevederile Legii 203 vor afecta bugetele locale, dar şi pe cel al statului, urmând să se încaseze sume mult mai mici decât cele stabilite de agenţii constatatori.

Poliţia Locală, afectată de Legea 203

Legea se aplică deja, mulţi dintre gălăţeni beneficiind de prevederile ei. Printre cei care au pus deja în aplicare prevederile Legii 203, sunt şi poliţiştii locali gălăţeni. "Printre cele mai utilizate acte normative de către poliţiştii locali sunt: Legea nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a ordinii şi liniştii publice, Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, dar şi altele, acte normative care prevăd în mod expres că nu se aplică prevederile OG 2/2001, adică posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii în 48 de ore. Având în vedere că prezenta Lege nr. 203/2018 prevede în mod expres faptul că există această posibilitate pentru toate actele normative care nu prevăd acest lucru, înseamnă că toţi cei sancţionaţi pentru încălcarea celor două legi beneficiază de acest drept", ne-a explicat Petrică Hahui, directorul general al Poliţiei Locale Galaţi.

Exemplele vorbesc de la sine

În cazul faptelor prevăzute de Legea nr. 61/1991 şi anume cele de la art. 2, punctele 35 şi 36 ("neasigurarea de către responsabili a ordinii publice, în localuri publice, respectiv împiedicarea sub orice formă a organelor însărcinate cu menţinerea ordinii publice") sunt stabilite amenzi de la 3.000 de lei la 6.000 de lei. Chiar dacă organul de poliţie stabileşte amenda la nivel maxim, de 6.000 de lei, acum, conform Legii nr. 203/2018, contravenientul are posibilitatea de a plăti, în 15 zile, jumătate din minimul sancţiunii, adică 1.500 lei.
În cazul contravenţiilor din Legea nr. 50/1991, cele menţionate la art. 26, alin. 1, lit. a, sunt prevăzute amenzi de la 1.000 la 100.000 de lei, pentru "efectuarea unei lucrări de construcţii fără autorizaţie de construire". Dacă organul de Poliţie Locală aplică sancţiunea la limita maximă, respectiv 100.000 lei, contravenientul are posibilitatea de a plăti în 15 zile, jumătate din minimul amenzii, adică 500 lei.
Cum unde-i lege. nu-i tocmeală, prevederile actului normativ, chiar dacă sunt sau nu cunoscute de contravenienţi, sunt trecute în noile procese verbale. Aşa s-a întâmplat şi în cazul unui gălăţean de pe strada Tecuci, care a făcut o construcţie fără autorizaţie. "În urma verificărilor efectuate la un imobil situat la parterul unui bloc de pe strada Tecuci, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişajul Stradal au constatat că au fost executate lucrări de construcţie fără autorizaţie. Proprietarul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 2.000 de lei şi s-a dispus intrarea în legalitate în conformitate cu prevederile Legii 50/1991, actualizată", ne-au informat cei de la Poliţia Locală. Cu toate acestea, gălăţeanul poate achita, în 15 zile, doar 500 de lei.

23 din 52 de sancţiuni, plătite la minimum

De la intrarea în vigoare a Legii nr. 203/2018, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişajul Stradal au aplicat un număr de 52 de sancţiuni contravenţionale care intră sub incidenţa acestui act normativ. Până la această dată, din informaţiile pe care le deţinem, 23 de contravenienţi şi-au achitat amenzile beneficiind de prevederile Legii nr. 203/2018.
Printre cei amendaţi se numără proprietarul unui imobil situat pe strada Drumul de Centură. La faţa locului, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişajul Stradal au constatat că a fost executată o locuinţă, fără a fi respectate prevederile autorizaţiilor de construire iniţiale. Proprietarul a fost sancţionat contravenţional cu amendă minimă prevăzută de lege, în valoare de 50.000 de lei, şi s-a dispus intrarea în legalitate în conformitate cu prevederile Legii 50/1991, actualizată.

Citit 13456 ori Ultima modificare Marți, 23 Octombrie 2018 11:19

9 comentarii

  • postat de HAHAHA Miercuri, 24 Octombrie 2018 08:25 194.105.20.*** Link la comentariu
    0
    8

    Pentru "Tirpitz" si altii ca el : Daca oamenii voteaza borfasii la conducere, NU sunt VICTIME, sunt COMPLICI !!!!

    Raportează
  • postat de PROF.DR.MIHAI MORARU Vineri, 19 Octombrie 2018 21:28 188.24.218.*** Link la comentariu
    0
    7

    DA,CATEGORIC,DOAMNA JURNALIST a vrut sa spuna ca legile sunt foarte tolerante cu infractorii,banuim din ce motive ,ale celor care le emit si le voteaza in PARLAMENT!!!!CAND mi s-a furat un obiect la care tineam foarte mult,dupa ce ,pe baza relatarilor mele domnii politisti l-au prins pe hot,mi s-a spus (ATENTIE MARITA!!!),ca dumnealor isi fac datoria si continua cercetarile ca sa-l pedepseasca ,dar ca eu ,pentru a recupera lucrul furat TREBUIA SA-L DAU IN JUDECATA PE BORFAS!!!DIXIT!!!L-AM IERTAT PE PUNGAS,TOTUSI,MAI ALES CA UN POLITIST OMENOS L-A CONVINS SA-MI DEA LUCRUL FURAT!!!CU ANI IN URMA CAZUL A FOST MEDIATIZAT DE ZIARUL DUMNEAVOASTRA,ARTICOLUL FIIND SEMNAT DE CATRE DOAMNA MARIANA CONSTANDACHE,CAREIA II MULTUMESC FOARTE MULT IAR PENTRU SPRIJINUL ACORDAT ATUNCI!!!SANATATE SI NUMAI BINE LA TOATA LUMEA!!!

    Raportează
  • postat de Patraulea Vineri, 19 Octombrie 2018 12:11 81.12.149.*** Link la comentariu
    6
    12

    Asa se intampla cand masurile populiste, fara analiza de impact serioasa, vor creea un haos in legislatie si societate cu efecte puternice tot asupra populatiei!
    La fel s-a procedat si cu taxa auto eliminata!
    Dar Ciuma Rosie merge inainte si prostii o voteaza in continuare..

    Raportează
  • postat de Tirpitz Vineri, 19 Octombrie 2018 10:38 82.79.233.*** Link la comentariu
    4
    19

    Traim intr-o tara condusa de mafioti.

    Raportează
  • postat de cetatean Vineri, 19 Octombrie 2018 09:28 213.177.4.*** Link la comentariu
    4
    23

    Daca dadea o lege si tripla amenzile fara posibilitate de a le plati in 48 ore ati fi spus, doamna Miron, mai stiu eu ce, ca nu e bine , ca ne jecmaneste statul etc.. Daca iti da posibilitatea sa platesti mai putin vezi doamne te incurajeaza sa incalci mai des legea . Dumnezeu sa mai inteleaga .

    Eu zic mai bine sa fim corecti si sa nu incalcam legile astfel incat sa nu fim nevoiti sa platim niciun fel de amenda, nici redusa ni altcumva .

    Raportează
  • postat de eu Vineri, 19 Octombrie 2018 09:14 54.38.176.*** Link la comentariu
    1
    16

    Inainte de a-l scoate obsesiv pe sticla pe hahui, sa ne spuna el cum a starpit mafia patrunjelului vandut la bordura si a pachetelor de tigari moldovenesti umplute cu polistiren si cuie, va cer sa-l intrebati cat la suta se platesc efectiv din amenzile aplicate de ei. Dupa, tot in baza accesului public la informatii, va cer sa intrebati la Primarie cat costa urmarirea unui leu de amenda. Inlesnirea este facuta pentru ca decat sa nu incasezi nimic si sa cheltui bani cu urmarirea creantei, mai bine incasezi ceva

    Raportează
  • postat de Iancu Jianul Vineri, 19 Octombrie 2018 07:57 82.78.250.*** Link la comentariu
    5
    22

    Care Stat Roman? Statul Roman a murit odata cu Ceausescu! Colonia actuala este mimata prost ca ar fi condusa de niste pioni puscariasi care sunt manevrati de mari corporatii si cateva mii de capuse interne sa tocaneasca tot! In curând buboiul se va sparge....

    Raportează
  • postat de Daniel Vineri, 19 Octombrie 2018 07:54 5.13.234.*** Link la comentariu
    2
    15

    Păi și unde e ilegalitatea? Dacă legea e făcută prost iar oamenii o respectă/aplică așa cum e, nu înseamnă că ceva e ilegal; că că ar trebui să avem legiuitori competenți este altceva.

    Raportează
  • postat de IC Vineri, 19 Octombrie 2018 07:02 100.117.9.*** Link la comentariu
    5
    14

    De ce sunteti rai , actuala coalitie majoritara a legiferat si pentru " plevusca " incalcatoare de legi nu numai pentru varfurile puterii si al ilegaitatilor ,sa mance si gura "poporului " ceva .... Scapa definitiv ai nostri cu fraude si spagi de milioane ,de euro nu de lei , sa-i scapam si pe amendati de amenda legala.... Este identic cu : facem pensii speciale de mii de le pentru ai nostri ,le vindem blana ursului( dublarea pensiei ) din padure ,peste trei ani si fraierilor care stau cu gura cascata la minciunile noastre si ne voteaza ... Haraso democratia...de or sa se mai bucure babutele care au fost amendate ca au vandut buruieni pe lana piete....

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.