Teodora Miron

Teodora Miron

Probleme majore, mascate de circ politic

Sâmbătă, 22 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Se spune că atunci când doi se ceartă, al treilea câştigă. În România, când doi se ceartă este clar că poporul pierde, pentru că, în spatele scandalului, se ascunde, întotdeauna altceva decât se spune şi se vede. Ultima perioadă a fost marcată de cearta dintre cele două tabere din PSD. Astfel, toată lumea a fost ocupată să vadă circul, uitând de pâine, dar şi de multe alte lucruri care se întâmplă în ţară.În virtutea circului oferit de partidul de guvernare, nime ...

Unde sunt amplasate radarele

Sâmbătă, 22 Septembrie 2018 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 22 septembrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Domnească, Movilei şi Drumul Viilor. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Tudor Vladimirescu şi Barcea, iar pe DN 26, în localităţile Tămăoani şi Cavadineşti. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmeşti, iar pe DJ 251, la Pechea şi Cudalbi.  Pe DN 24 D, un radar va fi prezent la Vârle ...

Să fim pietoni responsabili!

Sâmbătă, 22 Septembrie 2018 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Poliţia Română şi Lidl desfăşoară, la nivel naţional, a şasea ediţie a campaniei de educaţie rutieră "Verde la educaţie pentru circulaţie". Evenimentul va avea loc astăzi, începând cu ora 11,00, în parcarea magazinului Lidl din strada Oţelarilor. Cu această ocazie, reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere vor susţine un curs interactiv de educaţie rutieră, în urma căruia atât cei mici, cât şi părinţii sau bunici lor vor avea ocazia să înveţe cum să fie pietoni respon ...

A început testarea sistemului RO-ALERT

Vineri, 21 Septembrie 2018 13:45 | Publicat în EVENIMENT
A început testarea sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă - "RO-ALERT". În judeţul Galaţi, primele teste au fost făcute vineri dimineaţă, între orele 10,00 şi 12,00, la Bereşti, Tecuci, Pechea şi Iveşti, urmând ca, între orele 17,00 şi 19,00, o parte dintre cei care locuiesc în Galaţi să primească mesaje de testare. Testele vor continua, în tot judeţul Galaţi, pe 24 septembrie, dar şi la nivelul întregii ţări, pe 26 septembrie, când, între c ...

Cioban înjunghiat la o stână după un conflict spontan

Joi, 20 Septembrie 2018 20:15 | Publicat în EVENIMENT
Conflict spontan terminat pe patul de spital. Este pățania unui bărbat de 29 de ani, din Vlădești, care lucra ca cioban la o stână din extravilanul comunei Vădeni. Bărbatul a fost înjunghiat în abdoment de un alt cioban, în vârstă de 60 de ani, din Berești. ”Între cei doi bărbați a izbucnit un conflict spontan și unul dintre ei l-a înjunghiat pe celălalt. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, ne-a de ...

Alegeri pentru preşedintele Biroului Electoral

Joi, 20 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Conform unui comunicat de presă semnat de Robert George Florea, preşedintele Tribunalului Galaţi, astăzi, 20 septembrie, de la ora 12,00, la sediul instanţei, camera 101, va avea loc tragerea la sorţi în vederea desemnării preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţean Galaţi pentru referendumul privind modificarea Constituţiei  României. Vă reamintim că referendumul va fi organizat în zilele de 6 şi 7 octombrie 2018. ...

Judecătoria Galaţi are un nou sediu pentru registratură

Miercuri, 19 Septembrie 2018 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Judecătoria Galaţi a inaugurat, în această săptămână, noul Centru de primire documente (Registratura), situat la parterul Palatului de Justiţie, camera P9. Conform unui comunicat de presă remis redacţiei, încăperea este spaţioasă şi proaspăt renovată, iar aici îşi va desfăşura activitatea personal suficient pentru deservirea rapidă a avocaţilor, consilierilor juridici şi justiţiabililor, obiectivul urmărit fiind eliminarea totală a cozilor. Consultarea dosarelor şi ...

Curtea Supremă a legiferat consumul de etnobotanice!

Joi, 20 Septembrie 2018 00:03 | Publicat în Prima Pagina
Decizie şocantă, cu efecte dezastruoase. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a pronunţat, pe 12 septembrie, o decizie şocantă, care priveşte consumul de substanţe cu efect psihoactiv, denumite, de-a lungul timpului, etnobotanice. Mai precis, judecătorii de la Curtea Supremă au decis că deţinerea de substanţe cu efect psihoactiv pentru consum propriu nu este infracţiune * Legea 194/2011 stabileşte cadrul legal apl ...

Acţiune antidrog la Penitenciarul Galaţi

Miercuri, 19 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Penitenciarul Galaţi a desfăşurat, săptămâna trecută, în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog, o activitate de informare şi prevenire a consumului de droguri adresată persoanelor condamnate. Cu această ocazie, personalul specializat din cadrul Serviciului de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială şi un reprezentant din cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Galaţi, au prezentat, pentru 36 de deţinuţi, un material informativ despre efectele ...

Unde sunt amplasate radarele

Luni, 17 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 17 septembrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Gheorghe Asachi, Tecuci şi Traian. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Şendreni şi Iveşti, iar pe DN 26 în localităţile Tămăoani şi Vlădeşti. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmeşti, iar pe DJ 251, Smârdan şi Matca. ...
Pagina 1 din 498